Gata, se hotărîse! Să fie război. Trecem munții și-i eliberăm pe frații noștri din Transilvania, să aibă cine ne spune în scîrbă „mitici“ în românește, că în maghiară le-o fi greu, sărăcuții. Cum victoria nu putea fi decît la un pas distanță, așa cum e întotdeauna pentru găgăuți, nimeni nu înțelegea de ce Majestatea Sa ezită.
–Sire, n-aveți nici o teamă, pocni din călcîie generalul burtos și teribil de mustăcios, ostașii noștri vor ști să moară!
–Tocmai de asta mă tem, zise amar regele, că avem generali idioți care îi vor duce la moarte, nu la victorie.
–Soldații mor în război…
–Da, dar soldații noștri mor și cînd nu se bat cu nimeni, Herr Grüner Bauch! Ați plecat în Bulgaria cînd pînă și vameșii se luptau în altă parte și erați gata-gata să pierdeți războiul cu holera.
–Și Napoleon a fost învins de generalul Iarnă…
–Da, dar nu vara! Și era generalul Iarnă Rusească, nu caporalul Norme Elementare de Igienă!
–Sire, interveni doct Brătianu, e vorba de un atac cu precizie chirurgicală. Șansele să avem victime sînt foarte mici.
–Dar România crede întotdeauna în șansa ei, nu-i așa? Și spune-mi sincer, cum de mai ai obraz să-mi vorbești de precizie chirurgicală cînd soldații noștri încă pun coasa și furca drept baionetă la pușcă? Sperăm să moară Austro-Ungaria de septicemie sau ce?
–Majestate, avem și tehnică de ultimă oră!
–Ja? Ce anume?
–Niște tunuri capturate la Plevna în ’77.
–Și altceva?
–Ăăăă… mai avem și unele cumpărate de la englezi. Da’ alea-s cam vechi, recunoscu Brătianu.
–Vechi, da’ rezistente! insistă generalul burtos și teribil de mustăcios.
–Ce vrei să spui, generale?
–Alea au făcut Războiul de 100 de ani și merg în continuare fără probleme. Vă spun eu, sire, înainte se făceau lucruri bune, nu ca acuma…
–Da, să fi avut niște săgeți din silex ca ale dacilor, cuceream întreaga lume, îl îngînă suveranul. Bine, faceți război dacă asta vreți. Sper să aveți îndeajuns papagal încît să dregeți busuiocul la conferința de pace, pentru că în materie de luptă sîntem vai de pușca noastră…
Peste întreaga adunare se așternu tăcerea. Miniștri, generali, gură-cască, toți îl priveau pe suveran cu vinovăția zugrăvită pe fețe, în timp ce-n minte aveau un singur gînd: „Las’ că ne facem noi neamțul nostru, mut cînd trebuie să vorbească, nesimțit cînd trebuie să-i pese, da’ mare, să ne putem ascunde cu toții impostura în spatele lui.“
6 vizualizări
