Uneori constat că dorința de a frînge logica și bunul- simț pe genunchi, cum rupi niște vreascuri, e mai tare decît bunul-simț. E mai tare decît propria ta istorie și nefericire, înlocuită, nu știu cum, de o suficiență oarbă. Uneori, mă repet, nu pot decît să rămîn mut cînd văd pe unde hălăduiește și rătăcește inteligența, pe unde o întoarce ca la Ploiești, doar ca să aibă dreptate, în „zdrobirea adversarului“. Am văzut de prea multe ori argumente sofisticate, luate, prin ignoranță, de la părinții fondatori ai fascismului și comunismului, de la ideologi excentrici, de la fanatici. Acolo e explicabil. Lipsa de cultură, lipsa unei conștiințe istorice, lipsa unor noțiuni fundamentale de logică îi duce pe cei care se trezesc în fața literei tipărite (uneori, tipărită virtual pe un ecran) și au o revelație, de tipul „Unite, mama, soldații!“. E istoria universală a ignoranței făloase. Dar lucrurile se schimbă fundamental cînd vezi oameni cu o cultură solidă, cu o îndelungată experiență de viață, cu un trecut marcat de nedreptatea unei dictaturi, care apelează la „argumentele“ trecutului.
Mi s-a spus că, într-un interviu-emisiune recentă, dl Nicolae Manolescu ar fi zis „celebra istorie a lui Roller, criticată și înjurată, e mai obiectivă decît va fi vreodată tratatul academic de istorie a României“. Am zis că nu se poate. De aia, am căutat emisiunea pe net, unde altundeva decît pe YouTube? Am găsit-o, fără reclamă, că acolo Goagăl nu plătește pentru cultură. Și încă ce cultură! Și ce să vezi? Exact cum mi s-a spus, așa a fost și așa vă transcriu și eu. Nicolae Manolescu (născut Apolzan – veți vedea de ce îi pomenesc numele de origine) face, în felul fermecător al domniei-sale, apologia lui Mihail Roller. Pentru cei care nu știu, el era jupînul absolut și jdanovist al istoriografiei naționale, iar manualul lui (unic) preuniversitar a fost singura sursă în școală, între anii 1947 și 1956. Partidul dorea o istorie comunistă a României și așa s-a făcut. Datele de care vorbește Manolescu sînt acolo, numai că nu sînt toate. Cele importante sînt înjumătățite, reinterpretate, inșii sînt eliminați sau modificați. Din punctul ăsta de vedere, da, Roller poate fi considerat „obiectiv“, dar e ca și cum ai spune că e un adevăr obiectiv cînd constați că la Mega Image se vinde și muștar, eliminînd celelalte nouă mii nouă sute nouăzeci și nouă de produse.
Ce l-a făcut pe prezidentul USR să intre în fundătură, pe postul național de televiziune? Păi, aici lucrurile se complică. Nicolae Manolescu a cunoscut bine epoca de care vorbește. El însuși, ca exponent (adică fiu) al clasei exploatatoare, putrede și reacționare, a trebuit să-și schimbe numele, ca să scape de dosarul de cadre care îi interzicea accesul la școală. Și tot n-a scăpat, că mîna lungă a Securității l-a căutat pînă și în buletin. Pe scurt, a avut de suferit binișor în anii ’50, ăia în care istoria lui Roller încă mai modela trecutul și viitorul României. Era epoca croșetelor, în care hălci întregi ale trecutului erau ori puse la gheață (la propriu și la figurat), ori amestecate cu căcat ori cu parfum și apoi expuse în galantar. Prin urmare, zic, nu are cum să facă o greșeală atît de grosolană, să opună prezentului îndoielnic un trecut falsificat. Ar trebui să fie altceva.
Și este altceva, mai finuț. Manolescu e supărat pe Academie (nu că n-ar avea motive, dar asta e altă mîncare de pește) și se folosește, pentru a combate instituția al cărei membru este, de argumente necinstite. Pentru cei care nu știu, el este membru deplin al Academiei. Beneficiază de toate înlesnirile financiare, sociale și morale ale membrilor. Aș zice că beneficiul e consistent, îndestulător, combinat cu toate celelalte surse de venituri care-i asigură, spun răuvoitorii, mai mult decît necesarul unui trai îndestulat. E drept, nu se compară cu milionul de lei (200.000 de euro) cîștigați pe vremea cînd era ambasador la UNESCO. Dar să nu divagăm. Sula și prefectura să stea cuminți la locurile lor.
Aici e vorba de rîcile interioare și inevitabile din Academie. Micile dușmănii, micile invidii, micile ignorări țîfnoase pregătesc terenul pentru o înfruntare ideologică. Habar n-am dacă lucrările Academiei sînt valabile. Nu-mi trece prin cap să le consult, că nu e treaba mea. Dacă sînt prost făcute sau strălucit redactate – asta îi privește exclusiv pe academicieni, pe șefii de lucrări, echipele de lucru, colectivele etc. Diferența dintre ceva bun și altceva prost o poate stabili numai cineva care știe. Așa cum istoria lui Roller putea părea unui tîmpit „obiectivă“, tot așa o lucrare strălucită poate părea altui tîmpit o mizerie. Problema nu e aici, dacă nu noi, atunci, cu siguranță, timpul și oamenii vor face lumină.
Necazul e altul. Și poate fi înfățișat cam așa. Învățătoarea îl ceartă în clasă pe Gigel, care a spart un geam. Iar Gigel îl arată acuzator pe Bulă: „Tovarășa, da’ și Bulă a rupt o bancă“. Argumentul e și mai prezent în viața politică: „Păi, ce, PSD nu a furat? Așa că la noi nu se pune“.
Nu există poziție mai slabă ca atunci cînd îți justifici ideologia și necinstea cu greșelile altora. Aici e buba. Asta dovedește că nu ai argumente, nu știi subiectul și că singura cale de atac e să-ți desființezi adversarul cu o comparație gogonată. Căci Manolescu știe, vai, prea bine că Roller nu poate fi un argument pentru fals, minciună și manipulare. Idiosincraziile academice ale domniei-sale s-ar putea rezolva prin discuții sau, hm, prin demisie. Ah, frumoase vorbe. Doar că nici un cîine nu părăsește măcelăria!
1.143 de vizualizări
Cam sibilinica ultima parte. Cel putin pentru muritori.