Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Goarne, gornaci, unirea dreptei

Zoom Goarne, gornaci, unirea dreptei

Până să se unească, firimiturile liberale ca Vîlceanu sau Cîțu au în mână dosarul „Bani pentru presă“ în care PNL-ul e cu ouăle la copcă. Nu că ar conta public pentru cineva, nu că, instituțional, s-ar putea declanșa vreo anchetă, s-ar putea autosesiza cineva, Doamne ferește! Doar așa… să-i facă de râs.

E haios în sine când pleacă unii din partid, oameni care au avut acces la acte, semnături, ștampile și care au plecat, practic, din acel partid cu mostre de rahat, urină și alte valori europene pe care azi le pot prezenta publicului pentru laboratorul de analize. Așa se face că azi aflăm de la Vîlceanu cum dădea 100.000 de euro pe lună la digi24.ro și o spune de parcă era posedat de un demon al PNL, nu că el însuși era parte din întunecimea democratică a momentului.

Același Vîlceanu ne zice: „Nu cred că legislația este de vină, partidele sunt de vină că nu publică sau nu oferă informațiile. Dumneavoastră faceți solicitări pe Legea 544/2001, legea informațiilor de interes public, și nu primiți informațiile. Cale legislativă să aflați informațiile există“. Așadar, un ditamai fost șef la PNL aproape că ne ceartă că nu putem face rost de informații. E foarte probabil ca presa să fie aici de vină.

1.594 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia