“Inima mea e de leu, bă, că eu am muls multe oi”, așa grăit-a Gigi, viitorul deputat AUR, la o prietenoasă televiziune de știri. Dușmani, (Gigi îi și caută, uneori, îi inventează, s-ar plictisi fără ei) i-ar recomanda să mai mulgă și berbeci!Hai, am glumit cu voi, hahalelelor. Dincolo de politică sau bătaie de joc (tot aia e), vorbele lui Gigi te fac să cugeți la chestii mai serioase.
Adică la fotbal și la, ceea ce se poate numi în termeni prețioși, identitatea clubului. Cine? Ce anume definește identitatea cluburilor românești? Patronatul, antrenorul, niște jucători exponențiali, suporterii? Interesant!
Cu toate ale lui, patronul campioanei din Superliga și al singurei echipe care mai reprezintă România în cupele europene, se identifică (vrei nu vrei) cu clubul. Majoritatea fanilor roși-albaștri l-au urmat. Nu chiar ca oile, dar s-au lipit de turma și formula câștigătoare. Antrenorii și jucătorii s-au dovedit a fi trecători pe acest pământ. Baciul suprem a rămas stăpîn. Azi, doar fanii colonelului Talpan mai pot nega realitatea Fscb egal Steaua egal Gigi. Identitea clubului e definită de personalitatea patronului.
Prin alte colțuri de țară și de București situația e mai diversă. De exemplu, dacă tot pornirăm de la Gigi Inimă de Leu te poți întreba ce s-a întâmplat cu Leul nostru oltenesc, cel care ședea unic pe stema Craiovei. A tot fost disputat de Craiova lu’ Rotaru și Craiova lu’ Mititelu. Și ce ieși? Ambii patroni, în ciuda bunelor intenții, tot nu reușiră să găsească niște antrenori și jucători care să se identifice cu spiritul Craiovei.
Tot vorbim despre “spiritul și identitatea unei club”, cam la fel stă treaba și la Rapid. De când a revenit pe prima scenă, trecând prin Purgatoriu diviziilor inferioare, Rapidul rămîne o echipă care vorba lui Cornel Dinu (păcat că-i dinamovist) încă “se mai caută”.
Dinamoviștii…. Acum o duc mai bine decît în ultimele sezoane. Nu se știe precis cine-s acționarii (mai bine nu știm, că ne-ar lua Milița sau Securitatea), dar e clar că au niște suporteri pe cinste, chiar dacă se strecoară și niște cretin printre ei.
Bucureștenii din Giulești sau de pe bulevardul Ștefan cel Mare, parcă ar fi copiat din imnul Băniei: “ținem cu echipa noastră și la bine și la greu”. La Craiova, la Rapid sau la Dinamo identitatea clubului e definită de suporteri din tată în fiu (destui dintre ei). Sunt suporteri pretențioși, uneori chiar capricioși. Au pus pe fugă mari jucători și antrenori, ba chiar și patroni, chiar dacă n-aveau chiar așa mare vină, nenorociții.
Să mai zicem de identitate a clubului. Farul egal Gică Hagi, respect, Majestate! Oțelul e Dorinel Munteanu. Păcat că Dorinel Munteanu rămîne tot ciufut, într-un oraș cu tradiție, care i-a dăruit fotbalului din anii ‘80 pe inventivii Costel Orac și Miță Magearu. CFR Cluj egal Dan Petrescu. Să nu zici altceva că nu suntem ANAF se evaluăm performanțele patronului. Dar pare clar că, virgulă, campioana ultimului deceniu, îi datorează enorm Bursucului. Rămânând tot în orașul de la poala Someșului, se poate spune și că lidera U Cluj egal Neluțu Sabău.
Deci, dragi copii de mingi, ce concluzie putem trage de aici cu privire la identitatea clubului? Păi avem cluburi care se identifică cu suporterii lor din veci de veci. Am uitat să pomenim și pe Petrolul sau UTA.
Avem cluburi care trăiesc prin antrenori inspirați. Nu mai există de mult niciun club care să se condunde cu un unic jucător, ca pe vremuri, când FC Argeș era Dobrin. Și concluzionând, Steaua e numai una, adică FCSB, cu un patron care dă identitatea clubului. Unde-s Barosanii de acum 15-20 de ani, când trimiteam atâtea echipe în Europa și se lupta Gigi ca un leu împotriva tuturor? Hai Șucule, sări la bătaie, ca să nu se simtă singur omul!
Hai, România!
1.048 de vizualizări
