Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Baruri europene: Tri Sesira, Belgrad

Zoom Baruri europene: Tri Sesira, Belgrad

L-am cunoscut pe Zoran acum vreo zece ani, la o nuntă în Poiana Țapului; un sârb de-al lui, belgrădean, se-nsurase c-o severineancă de noastră și-uite-așa am ajuns eu la nunta aia (de mireasă n-am avut parte, c-a luat-o sârbul cu el în America). Am băut cu Zoran până dimineața și zic că nu m-am făcut de râs, deși sârbii susțin că ei sunt cei mai ageri la ulcior din toată Europa asta (nu este adevărat!); cam mafiot băiatul, plin de tatuaje-n litere chirilice, dar altfel de treabă, ne-am înțeles perfect, c-avea și el boală pe comuniști. N-am păstrat legătura, dar l-am căutat când am trecut prin Belgrad, că nu renunț nici mort la teoria mea: doar localnicii știu barurile bune!

Belgradul nu prea seamănă cu nimic din România, că n-avem vreun oraș care să stea călare pe două fluvii ca Dunărea și Sava; pe de altă parte, prin sărăcie și prețuri seamănă destul de bine cu unele orașe de-aici, doar că-i mai mare și cu veșnicele fițe de capitală (de-astea nu scapă nimeni). Ziua, șmecheria e să te plimbi fie prin Orașul Vechi (Stari Grad), dacă-ți place istoria, fie pe insula Ada, dacă le ai cu natura. Noaptea nu se pune problema să pleci din Stari Grad, că acolo-i bătaia peștelui, iar din tot Stari Gradul, strada Skadarlia este miezul. Dintre cârciumi, Zoran a ales Tri Sesira, unde cică-avea pile. (Dacă nu cumva chiar el asigura ”protecția” localului! Parcă poți să știi?!)

Da, am trișat puțin. Tri Sesira nu e propriu-zis un bar, cum găsești în Europa Centrală sau în insulele britanice (și chiar la noi, de fapt), ci o kafana, ceva tipic balcanic, un fel de cafenea unde poți să bei cam orice și să mănânci feluri tradiționale, inclusiv ciorbă. În România, așa ceva s-ar numi restaurant în toată regula, dar ei insistau că nu-i restaurant, e kafana! Și să nu-i mai contrazic, c-acum întorc ei foaia! Am băut în sănătatea Serbiei și-a kafanelor, ce era să fac!

Sfat: dinarul sârbesc e mic, dar dacă bei prea mult, se face mare; iar la Tri Sesira n-are rost să faci altceva decât să bei, eventual să-ți iei o pleșcăviță, dar nu mai mult. De ce? Pentru că tâmpiții de lăutari ”cântă” de-ți sparg urechile, de-aia! Iar distracția sârbească e să bea în tăcere, să-i asculte p-ăia și s-aștepte să-nceapă bătaia. Recomandarea mea sinceră: pleacă înainte de asta.



1 comentariu

  1. #1

    Depinde cum privesti lucrurile. Sarbii ar zice despre romani ~tampitii de lautari canta de-ti sparg urechile, dar nimeni nu-i asculta si toti urla sa-i acopere, desi la sfarsit le dau bani~. Macar sarbii cand e de vorbit, vorbesc, cand e de cantat asculta (sau canta, dupa caz). Nu ca asta i-ar face mai destepti :). Mai muzicali da, in orice caz 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia