Decît bătrîn și înăcrit, mai bine tînăr și neliniștit – acest profund aforism ne-a trecut prin minte vizitînd niște comentarii legate de prezența și prestația „gălbiorilor“ noștri la turneele finale europene. Cam prea mulți cîrcotași nostalgici s-au repezit să-i critice pe tricolorii de la selecționatele Under-21 și Under-19.
Despre ăia de la Under-21 – au obținut zero puncte. Sînt varză. Despre Under-19 – s-au calificat din oficiu la turneul final. Au nimerit într-o grupă accesibilă și, la o adică, nu-i nici o șmecherie că sînt semifinaliști după doar trei meciuri.
Inevitabil, aceste răutăcisme se împletesc și cu evocarea/invocarea trecutului glorios, cu comparații privitoare la jucătorii din generațiile (mai bine zis Generațiile) anterioare. La ce bun? Credeți cumva că doar prin jelanii și comentarii acide ne vom întoarce mintenaș în timp? N-aș prea zice! Timpurile – că ne place sau – sînt altele. Iar „ai noștri tineri“ sînt ăștia care sînt. Merită încurajați, nu desființați, măcar din principiu. Că ne plac sau nu, ei reprezintă viitorul luminos al Naționalei mari.
Of, adulții din ziua de azi! Decît să tot folosim vorba tocită, aia privitoare la tineri, n-ar strica să ne uităm și la cei care îi cresc pe tinerii ăștia. În mod previzibil, s-au mai agitat niște comparații între antrenorul Daniel Pancu de la Under-21 și antrenorul Ion Marin de la Under-19. Măcar ochiometric, pare-se că mai vîrstnicul fundaș dinamovist s-a dovedit mai dibace decît mai tînărul atacant rapidist, în activitatea de puericultor al Naționalei mici.
În fața elevilor, profesorul Ion Marin s-a impus prin tact și răbdare. S-ar putea ca profesorul Daniel Pancu să fi fost prea exigent cu ai lui, i-a tot biciuit dintr-un entuziasm care l-a și trimis în tribuna de la turneul final, după meciul decisiv din preliminarii. Ca să vezi, chestie, se adeverește o vorbă din vechime. Nu o dată, copiii se înțeleg mai bine cu bunicii decît cu tații. Asta înseamnă că tinerii din ziua de azi nu-s diferiți fundamental de tinerii din trecut. Dacă se cere performanță, e necesar să-i tot încurajezi și să le mai aplici cîte-o scatoalcă părintească după ceafă doar în ocazii excepționale, explicîndu-le calm unde, cum și de ce au greșit. O fi chiar așa un mare secret al meseriei de antrenor cu tinerii? Pe scurt, punem prinsoare că lucrurile nu se vor opri aici. E dezastru, fraților!
Vom continua să deplîngem halul în care a ajuns sistemul educațional din țărișoară de 35 de ani încoace, de la stagnarea lui din epoca lui Mircea Sandu și pînă la reformele Burlifantastice din ziua de azi. Ei, și ce să facem? Să ne tot jelim ca babele pe marginea șanțului, ca să îl parafrazăm pe clasicul Gică? Decît să ne tot plîngem cît e de rău, mai bine ne gîndim la cum s-ar putea mai bine. Mai bine să avem încredere și să le dăm încredere ăstora mici de la Naționalele mici. Deci, mai pe românește, Give Under-21 and Under-19 a chance!
Hai, România!
