Iată unul dintre romanele care te fac să te scarpini în cap în timp ce te întrebi ce are sula cu prefectura. Căci de la un text care se ține de canoanele romanului realist – și o face convingător –, autoarea o ia mai mult sau mai puțin parodic pe cărările unui eseu folcloristic despre Baba Iaga. Oricît ar fi de interesant, eseul nu se pupă decît cu de-a sila cu primele două treimi ale cărții. Un postmodernism forțat prezidează această schimbare de macaz, iar strădania autoarei de a-și deghiza eseul într-un roman epistolar nu face decît să îngroașe impresia de apropiere forțată dintre romanul care povestește întîmplările cîtorva femei bătrîne zburătăcite de războiul civil din fosta Iugoslavie și eseul despre vrăjitoarea mitică Baba Iaga cu variantele ei sud-est europene și rusești.
În viața de toate zilele, croata Dubravka Ugresic s-a ocupat de literatura comparată și de limba rusă; se cunoaște în roman că i-a studiat și pe formaliștii ruși, și pe folcloriștii din țările europene, inclusiv pe finlandezi. Cît despre folcloriștii din fosta Iugoslavie, cu naționalismul feroce cu care justificau crimele etnice din timpul războiului civil dintre sîrbi și croați, din cauza lor romanciera care a continuat să se considere iugoslavă și după dispariția acestei federații, ca și sîrbul Emir Kusturica, s-a văzut silită să plece din Croația în Olanda, apoi în America și din nou în Olanda, la Amsterdam, unde a și murit. Așa că Baba Iaga e și o afacere personală pentru D.U., care se străduiește să se obiectiveze în roman, încît probabil că, după partea autobiografică a cărții, scriitoarea s-a folosit de mitul bătrînei vrăjitoare cunoscute sub acest nume și în Bulgaria, de unde provenea mama ei, pentru a vorbi fără prejudecăți și partipriuri despre istoria și mentalitățile țărilor din această parte a Europei.
Bătrînele din Baba Iaga fac parte din două categorii de vîrstă: mamele octogenare și fetele lor trecute de șaizeci de ani, dar care rămîn în rolul de fiice, încît continuă să se creadă mai tinere decît le e vîrsta. Mamele au apucat și al doilea război mondial, în vreme ce bătrînele lor fiice au trecut „doar“ prin comunismul lui Tito și prin războiul interetnic dintre sîrbi și croați. Toate încearcă să se acomodeze cu capitalismul. Una dintre ele, care are mulți bani, călătorește cu o suită după ea și achită nota de plată prin hoteluri scumpe destinate turiștilor străini, veniți din Occident sau din Rusia noilor îmbogățiți. Fostul hotel comunist la care trage bogata băbuță s-a dotat cu piscină, asigură hidroterapie și masaj și, după caz, servicii intime oferite de un tînăr maseur îmbrăcat cu șalvari, care a devenit priapic în urma războiului, ceea ce-l face oricînd gata pentru o eventuală datorie sexuală, indiferent de genul persoanei doritoare. Atît maseurul cît și restul personalului vorbesc o engleză de pripas, în schimb se descurcă cu limbile slave, mai ales cu rusa.
Romanul satiric se încheie în coadă de pește, ca și cum autoarea s-a abținut să spună mai multe pe șleau. Trecerea de la limbajul pestriț al lumii noi, foste comuniste, din primele trei părți ale romanului la limba literară împănată cu jargonul lingviștilor din cea din urmă, exegeza comparatistă a vrăjitoarei, plus cele cîteva interpretări ale unor pasaje din roman or fi fost o operațiune justificată pentru exilata scriitoare, dar pentru cititor n-au nici un haz. Un epilog cinstit ar fi fost mai potrivit pentru oul făcut de Baba Iaga.
Dubravka Ugrešić, Baba Iaga a făcut un ou, traducere și note de Octavia Nedelcu, Editura Polirom, 2024.
2.980 de vizualizări
