Să fie pace în lume și la vară World Cup! Mai bine să fie bine decît să fie rău. În sensul ăsta, avem garanții ferme de securitate. Jandarmul mondial asigură protecția regelui nostru, Sportul Rege, reprezentat la cel mai înalt nivel. A fost surpriza etapei, într-un fel, săptămîna trecută. La reuniunea bizarului Consiliu pentru Pace al lui Trump, printre turbanele și tichiile unor lideri exotici, s-a profilat și chelia lui Don Infantino de la FIFA. Prezidentul american, visîndu-se împăratul lumii, l-a salutat ca pe un veritabil guest star. Infantino nu-i șef de stat. Cu toate astea, Nea Geani al nostru s-a bucurat de o apreciere mai înaltă decît cea la care aspiră mulți figuranți din show-ul organizat de Taica Donnie. De ce? Se pot găsi explicații.
Istoria contează. În timpul celui de al doilea război mondial, Tătuca Stalin întreba ironic: „Cîte divizii are Papa?“. Ei bine, azi, în timpul celui de al patrulea război (al treilea război a fost Războiul Rece), moș Trump își face un calcul mai serios, cu instinctul mercantil care-l caracterizează. Cîte
divizii au confederațiile patronate de FIFA? De la copii și pînă la seniori, de la nivelul județean și pînă la primele ligi, pe plaje și în sală, cu femei și bărbați, FIFA are o grămadă de divizii, practic fără număr. În consecință, o alianță cu FIFA este oricînd binevenită, doar pentru triumful păcii în lume. Desigur, FIFA păstorește mai multe state decît ONU. FIFA a anexat Insulele Feroe, în timp ce Trump încă n-a cucerit Groenlanda. Se știe că domnului Trump îi plac oamenii de teapa dînsului, lideri puternici, lideri autoritari, ca să nu le zicem altfel. Or, în ciuda aparențelor mieroase, domnul Infantino este unul dintre aceștia. În lupta comună pentru pace, președintele SUA și președintele FIFA sînt uniți de o deviză peluziastică: „Luptăm, luptăm, luptăm și cîștigăm!“. Cîștigăm cît se poate de mult, cît mai mult, din ce în ce mai mult.
Tot istoric, e cunoscută vocația pacifistă a FIFA. A girat niște Cupe Mondiale de neuitat, din Italia lui Mussolini pînă în Rusia lui Putin. Trecînd prin Argentina unei junte militare. Așteptăm o altă ediție istorică în Arabia Saudită, un stat cunoscut pentru atașamentul său ferm la valorile democrației de tip liberal. O altă deviză care unește Fiesta lui Trump cu Imperiul lui Infantino: „Dacă vrei pace, libertate și democrație în lume, lasă în pace regimurile absolutiste!“.
Sub aceste auspicii pacifiste, noi ce ne facem, fraților? Să ne înarmăm, normal. Vom băga material ca să expediem cât mai multe ghiulele, rachete și torpile în poarta adversarilor noștri strategici. În sensul ăsta, îi facem o sugestie și președintelui României, amicul nostru, ca să nu mai umble teleleu prin lume. Nicușoare prietene, pune-i pe oameni să-ți aranjeze cît mai iute o întîlnire cu Infantino. N-ar fi că Infantino se are pe bune cu Trump, bara-bara, treaba lor, business-ul lor. Altceva ne preocupă mai tare, ca susținători ai valorilor naționale. Dacă vrem să ajungem în America, inevitabil avem nevoie de acordul FIFA. Hai România!
1.071 de vizualizări







Nicusor-Presedinte Antrenor!