Martie 1990, Tg. Mureș – Un subit conflict între clienții MOL și patrioții de la Rompetrol ne aduce aminte că, în materie de transport, e bine să ne bazăm pe resurse naturale tradiționale. Nu, de data asta nu e industria calului, ci a parului.
20 mai – Primele alegeri libere după ce am renunțat în decembrie ’89 la Gaz Petrol Lichidat și consoarta sa, Benzina cu Plumb. Din păcate, alegem tot combustibili fosili.
Iunie 1990, București – Elemente huliganice amenință să toarne gaz peste foc în Piața Universității în plină criză a carburanților. Intervin salvator minerii și risipa este prevenită. Mai mult, vandalii sînt aduși cu picioarele pe pămînt, sub un strat proaspăt de panseluțe.
1992 – Nu spun că sar prețurile la carburanți în aer, dar cînd Michael Jackson trebuie să susțină un concert la București ca să-și plătească plinul la avion, concluziile vin de la sine.
1994 – Falimentul Caritas, schema Ponzi care promitea cîștiguri fabuloase. Românii care și-au vîndut mașinile ca să joace sînt revoltați că nu vor primi banii de benzină.
1999 – Plin de evlavie, papa Ioan Paul al II-lea vine în România. Vede cît costă motorina. Se închină.
2002 – Înființarea DNA, inițial sub numele de PNA. Oficial, amenință să-i ardă pe corupți. Neoficial, arde gazul de pomană.
2004 – România aderă la NATO. Visul de generații s-a împlinit: vom fi ocupați de militari străini, de la care putem să furăm benzină!
2005 – Denominarea monedei. Trecem de la ROL la RON și tăiem patru zerouri. Noi, că nenorociții ăia de benzinari nu!
2007 – Intrăm în Uniunea Europeană. Nu mai avem nevoie de viză ca să mergem să furăm benzină din Germania cu tot cu mașina.
2007, ceva mai tîrziu – Cristian Mungiu ia Palme d’Or la Cannes pentru 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile, un film despre cît trebuie să economisească o bătrînică pentru un drum cu mașina pînă la piață și înapoi.
2008-2009 – Criză financiară. Românii ar renunta la mașini în favoarea autobuzului, dar și acesta merge pe jos.
2.745 de vizualizări
Dar cand plangeam ca nu ne primesc in UE, si apoi ne au primit cu conditia sa nu mai producem nimic ca ne dau ei de toate