Cum ne integrăm, prin virtuozii noștri, în marele concert European, ca fani ai lăutărismului și ai muzicii lui I.L. Caragiale? Pînă vom desluși răspunsul, recomandăm: aveți puțintică răbdare, stimabililor! Pînă să ajungem la noi, vom porni de la Europa, obsesia noastră străbună, de la pașopt încoace. Și, într-un final de infarct, om vedea de vine cum se leagă. I-auzi, ia!
Europa își vede de treburile ei, bine-mersi. Ce-i pasă Europii de noi, cei lăsați în poartă, la porțile Orientului? Ne-am obișnuit să fim eliminați chiar înainte de primele faze eliminatorii. De la o atît de mare distanță, totuși, ne permitem să facem o evaluare după finalele europene.
Care-i starea națiunii fotbalistice din Europa, țărișoara noastră dragă? Starea nu-i tocmai critică, așa cum propovăduiesc atîția arhangheli declinologi. Europa rămîne o formulă de succes încă. În sezonul ăsta, succesul fotbalului european s-a bazat pe trei piloni: bani din Golf, forță din Anglia și know-how din Spania. Ca să expediem rapid partea cu banii (nu strică niciodată), om zice că finala Champions League n-a fost numai una dintre PSG și Arsenal. Doar dacă te uiți la tricourile băieților, descoperi că a fost și o finală între Qatar Airways și Emirates Fly Better. De aici deja decolăm pe un covor zburător, rugîndu-ne pentru supremația Europei. Înmulțește-ne șeicii, Doamne! Mai departe, se confirmă treaba că trufașa Premier League rămîne cel mai tare campionat aflat sub egida UEFA. Trei echipe, în toate cele trei finale. Două titluri din trei. Respect. Din fericire, tot echipa din Franța a cîștigat iarăși, „Urecheata“ reușind astfel să apere onoarea continentului. Aici vorbim despre un continent dominat de antrenorii made in Spain. În finalele europene, tustrele, au fost patru antrenori proveniți din Spania. Doi dintre dînșii, un catalan și un basc, Luis Enrique și Unai Emery, au și ridicat trofeele cele mai prestigioase. Să ne bucurăm, așadar!
Vă ziserăm că vine de se leagă. Noi, cei de aici, la dimensiunea noastră, de pe gazoanele strămoșești, sîntem egali cu spaniolii și mai tari decît englezii. Sîntem mari la minifotbal! 1-1 cu Spania (au egalat norocos, în ultimul minut). 1-0 cu Anglia (au tremurat în în fața noastră) și un 3-0, scor de forfeit, cu Georgia. Sîntem în optimi, sîntem finaliști, practic, la Campionatul European de minifotbal! Așa că, sincer, să ne mai lase în pace Europa cu aroganțele ei… De aici, de la minifotbal, și-a pornit ascensiunea și vizionarul Răzvan Burleanu, ctitor de federație, făuritorul societății corporatiste multilateral subdezvoltate.
Evaluăm niște fenomene care se petrec pe bătrînul continent, dar, zău, n-avem nici un motiv să considerăm că pierdem pasul, moșilor! Rămînem unde am ajuns, și chiar mai șmecheri decît atît. Bogătanii din Occident n-au decît să rămînă invidioși pe noi. Ei cu fotbalul lor mare, noi cu fotbalul nostru mini, dar vioi.
Pe plan european, grație unor deștepți ingineri de sistem, sîntem mai palpitanți decît americanii. Rămînem țara tuturor imposibilităților. FCSB/Steaua, din play-out de pe locul 8, ajunse iarăși să joace în Cupe. Chindia, locul 6 în Liga 2, codașa unui neinteligibil play-off, era cît pe ce să detroneze Farul, echipa Regelui. A fost la doar niște 11 m distanță. Ca cum sîntem noi, bobocilor, așa ceva mai rar. Hai, România!
