► Există o legendă care circulă pe Internet, despre cum un ou poate fi “fiert” dacă e pus, timp de vreo oră, între două telefoane mobile care vorbesc unul cu celălalt. A apărut prima dată în 2000, pe site-ul inventat al unui sătuc britanic inventat, tocmai pentru a face mișto de toți ăștia care caută numai relele în orice tehnologie nouă. De altfel, exagerată tare (acum se făceau floricele între mobile), ideea a fost folosită, ca reclamă, de o companie care făcea căști Bluetooth. Ideea fiind că telefoanele mobile folosesc microunde, iar microundele încălzesc țesutul viu fix ca în cuptorul cu același nume. Ei bine, e o vrăjeală cît casa, și poate fi demontată cu un calcul scurt: un telefon mobil are un maximum de putere emisă de vreo 2 wați, dar media emisiei e de 0,25 W. Să presupunem că toată puterea emisă e absorbită de oul dintre telefoane (foarte exagerat, dar hai să presupunem). Rezultă că, într-o oră, în ou intră 2 x 0,25 x 3.600 s = 1.800 Joules de energie. Adică 428,5 calorii (cu “c” mic, nu ca alea de le numărăm în mîncare, cu “C” mare). O calorie este cantitatea de căldură care încălzește un gram de apă cu un grad Celsius. Deci, dacă un ou are vreo 50 de grame, rezultă o creștere în temperatură cu vreo 11 grade (am căutat prin tabele, iar oul are o căldură specifică de vreo 0,76 calorii/gram, se încălzește mai repede ca apa). Plecînd de la temperatura camerei, 21 de grade, rezultă că oul ăla, după o oră de stat ca proasta între două telefoane pornite, se “înfierbîntă” pînă la 32 de grade, foarte departe de a fierbe. Cred că voi v-ați înfierbînta mai tare dacă ați sta așa, degeaba, o oră. Asta nu înseamnă că n-ar trebui să vorbiți cu căști. Preventiv, că nu vă costă nimic.
► Nu se mai fac, taică, lucrurile ca altădată. Uite, par egzamplu, becurile. Lasă-le deoparte pe alea șmechere, care țin mii de ore și costă o căruță de bani. Vorbim despre becurile cu filament, cîte s-or mai face încă. Nu în UE, ci pe oriunde altundeva. Mai țineți voi minte cît de des se ardeau și cît de des trebuia să ajungeți în echilibru instabil pe cîte vreun scaun, ca să remediați problema? Ei bine, nu e cazul unei secții de pompieri de pe lîngă San Francisco, care are un bec ce luminează continuu din 1901. Bine, a fost întrerupt de vreo două ori, pentru ceva mutări, da’ atît. Adică merge întruna de peste o sută de ani, aproape un milion de ore! E drept, acum, la bătrînețe, are ajutoare: o protecție împotriva supratensiunilor și chiar o baterie și un generator Diesel, just in case. Vă dați seama? Dacă ar fi trăit în România, becul ăsta ar fi trecut prin toți regii noștri, prin toate dictaturile (Carol II, Antonescu, Dej, Ceaușescu, Iliescu, Băsescu…), prin două forme de organizare (capitalism și comunism) și una de dezorganizare (chestia asta post-revoluție). Mă rog, de fapt sînt sigur că s-ar fi ars cu ocazia uneia dintre multele întreruperi de curent din anii ’80 sau, dacă nu, ar fi fost furat după ’90, mai ales dacă statul l-ar fi avut în grijă.
