Pleci spre litoralul bulgăresc, în mașina amicului tău, Securistul, alături de noua lui prietenă (psihoterapeută șomeră, dar cu zece ani de aerobic în picioare, d-asta a și luat-o omul) și de prietena ta proprie, care nu mai e tocmai nouă, da-i încă bună. ”Fac cinste dacă vii cu mine”, ți-a zis Securistul la plecare, ”că tu vorbești limba ăstora!”. Deschid o paranteză: din limba bulgară, eu cunosc cuvintele ”restoran” și ”caciamac”, pe care le folosesc astfel: la restoran îi cer chelnerului caciamac, adică mămăligă. De obicei, individului i se luminează fața, mă-ntreabă ”Rumân?”, eu zic că da, după care fie începe să vorbească el românește, fie îl trimite pe alt chelner, care ne știe limba. Am închis paranteza.
L-ai pus pe Securist să șofeze de-a lungul întregului litoral bulgăresc, ca să-l înveți minte să mai facă pe grandele cu tine. El credea că treceți de Vama Veche și gata, a scăpat de volan și poate trece pe bere. Nu i-a mers. O zi întreagă l-ai ținut înfipt în scaun: Durankulak, nu, Șabla, nu, Kavarna, nu, Topola, nu, Balcic, nu, Albena, nu, Zlatnâie Piasaci, nu, Kamciia, nu, Emine, nu, Nesebar, nu, Pomorie, nu, Sinomoreț, nu… l-ai oprit la Sozopol, că ți s-a făcut milă. Nu de el, de gagică. A lui, nu a ta. Pe-a ta ai călit-o demult, în stil Petruchio.
Sozopol este visul unei nopți de vară, al oricărei nopți de vară, cu condiția ca visele să ți se învârtă în jurul a doar două idei, simple ca molecula de hidrogen: să nu faci nimic și să bei bere. Sunt vreo patru plaje (numai ce-ai numărat tu), niciodată aglomerate, apa e limpede, ruși nu sunt aproape deloc, iar români nici atât. Pe undeva prin ”centrul” localității (mă rog…) sunt două baruri: Malkata Tekila Bar și Jack Bar. Jack e mai de fiță, Tekila e mai ieftinior, dar ambele au bere locală (Burgasko) la rece, și asta e tot ce-și poate dori omul cu buget balcanic.
Din păcate, nimic nu e perfect pe lumea asta: fetele vor ”la dans”. Evident, într-un loc ca Malkata Tekila nu e vreo șansă de-așa ceva, dar afli de la barman că la Jack s-ar dansa în unele seri, zice-se. Voi nu prindeți o astfel de seară, iar fetele vă târâie de colo-colo prin Sozopol, doar-doar or bunghi locul ăla cu dans.
Acum, trebuie să știți că Sozopol e o peninsulă c-o singură stradă principală, care se cheamă ”Hanul Krum” (istoricește, un fel de Negru Vodă bulgăresc); nu prea ai pe unde te fâțâi – mergi până capătul peninsulei și te-ntorci, ce să faci?
După vreo două ture, fetele au obosit și vor să șadă. Le sugerezi perfid să vă întoarceți la Malkata Tekila, unde barmanul e deja pe mână cu tine și vă ține o masă rezervată în fiecare seară. Care masă? Aia din fața televizorului ținut permanent pe canalul de sport, normal. Nu ți-am zis c-aici e visul nopților de vară?
Cică prin septembrie începe festivalul Apollonia. Mă găsești la Tekila Bar, masa din stânga, cum urci treptele. Te-aștept cu Burgasko la gheață.
