Circulă ideea că știrile se vînd bine. Avem cel puțin una. Tinerii de la Viitorul Jilava joacă în dejecțiile deținuților din penitenciar. Asta, pen’ că, pardon, canalizarea pîrnăii refulează direct pe teren. De tot căcatul, s-ar zice. E bine totuși să privim și jumătatea bună, adică goală, a vidanjei. Un crampon înfipt accidental în ceva maro poate însemna, conform superstițiilor, un semn de noroc. S-ar putea să fie chiar urma cinei creștinului Gigi, cel care preschimbă în aur orice atinge sau regurgitează. Hai să nu mai fim atît de văicăritori și defetiști, cum ne-am obișnuit. Ne-a cuprins, așa, un puseu de optimism. La final, după argumentație, vă dezvăluim și motivul strict personal.
Am ajuns cu două echipe în grupele Champions și, respectiv, Europa League. La nivelul jocurilor din campionatul intern, tăticule, e chiar o performanță. Îl mîniam pe bunul Dumnezeu dacă ne doream mai mult. Sîntem cam pe unde ne e locul – nici mai mult, da’ nici mai puțin. Asta e o performanță în plus pentru noi, cei mereu tentați să ne subapreciem fără rost sau să ne umflăm prostește în pene. În turul play-off ne jeleam afișînd masochist scorul: Europa-România – 9-2. În retur, iacătă, fu 7-4 pentru noi și, cu ceva șansă, putea fi și mai mult. A fost mai bine așa, ca să-i mai rămînă Stelei ceva noroc și pentru tragerea la sorți. Chelsea, Schalke, Basel – nu-i o grupă imposibilă. Să nu-ncepeți iarăși cu decalajele istorico-socio-civilizaționalo-economice, cu măsuratul de PIB-uri. Anglia e capitala financiară a continentului, dacă nu a lumii întregi. Germania e stăpîna continentului. Elveția, nu mai vorbim, e raiul pe pămînt. Așa e. Și ce dacă? Exceptînd-o pe Chelsea, cu ălelalte ne batem parte-n parte. Se joacă.
Facem aceste considerații, evident, în perspectiva dublei de foc, fum, șpăngi și mii de baionete. Glia sfîntă și scumpă (foarte scumpă!) de pe Arena Națională fi-va călcată de unguri și turci, dușmanii noștri preaiubiți. O știu și copiii de mingi, le-a zis tovarășa învățătoare: Ungaria ne-a subjugat Ardealul, iar Turcia ne-a împilat Moldova și Țara Românească. Sute și sute de ani. Acum putem trece peste aceste prostioare pășunist-naționaliste, tranșînd cestiunea în doar 180 de minute. Argumente am avea. Nucleul stelist vine tonifiat la lot, în frunte cu un Chiricheș ce poate demonstra că Tottenham n-a plătit degeaba 9,5 milioane pe el. L-am văzut deunăzi și pe Maxim – două goluri și două pase de gol pentru Stuttgart în meciul cu Hoffenheim. Avem echipă, avem valoare și, negreșit, un public prima-ntîi. Doar cu vîrful împins am avea o mică problemuță, da’ se rezolvă și aia. Să credem nu doar în șansa, ci și în puterea noastră de a merge la baraj și, de acolo – de ce nu? –, în Brazilia. Ar fi un bun prilej pentru reînvierea unui sentiment de echilibrată mîndrie patriotică. Maamă, ce de emoții avem! Deci, viteji, ne luăm o pauză și plecăm în vacanță, pe litoralul străbun. Hai România!
