ACRU TIP E PITURCA! Oricum ai lua-o, de la cap la coadă sau de la coadă la cap, fără diacritice tot aia iese. Palindrom se numește figura asta, familiară rebusiștilor și pasionaților de lingvistică distractivă. Dar desigur că nu jocurile gratuite ale spiritului vor activa vreun neuron sau vor clinti vreun mușchi de pe fața încruntată a unui împătimit al jocurilor de noroc. Din orice parte l-ai citi, Pițurcă rămîne același: un tip înăcrit și învechit, incapabil să se bucure, darmite să creeze bucurie. Într-un fel, ți-e și milă de dînsul. El ne-a făcut să sperăm în calificarea la Mondiale și tot el ne-a omorît orice speranță.
Multă vreme am evitat să-l luăm la bani mărunți și la trei păzește. Am zis să-i dăm credit, așa, din partea casei, ca oricărui jucător solvabil. I-am trecut cu vederea cele lumești: poveștile din activitatea de trișor, meschinăria de tată natural și denaturat, stigmatul de condamnat penal în cazul “Valiza”. Ne-am spus că, hai, n-o fi Satana chiar atît de negru. În fond, a preluat România de pe locul 53 în clasamentul FIFA și a adus-o pînă pe 29. A mers și cu echipa la baraj. Tot e ceva. Nu-i poți contesta lui Pițurcă un anume talent de meșteșugar, de manufacturier corect. Știe ceva meserie. Și cam atît. Iar mai mult decît atît nu poate. Este, dacă vreți, diferența între cineva care știe să scrie corect și alții care pot să compună un text literar. Într-o eră a revoluțiilor tehnologice și a industriilor creative, nea Piți rămîne doar un bun fierar-betonist sau sculer-matrițer. Barajul cu Grecia i-a arătat pe deplin limitele. Omul ăsta e iremediabil datat, nu mai poate evolua, și-a atins nivelul maxim de (in)competență. În locul lui, un bărbat cu onoare și-ar fi dat demisia. Onoare, monșer? Stimabilul acesta are onoare de mahalagiu, ca Jupîn Dumitrache, zis Titircă Inimă-Rea.
S-a zis că n-avem lot grozav. Așa e, corect! Dar antrenorul de ce e antrenor, tăticule? Tocmai ca să scoată tot ce e mai bun, capodopere dacă se poate, lucrînd cu materialul clientului. Nu-ți trebuie doctorat în fotbal ca să intuiești, ochiometric, profilul unui astfel de antrenor, mai ales pentru echipa națională: o minte de șahist, pricepută să organizeze rapid piesele de pe tablă, și un suflet mare, capabil să le insufle băieților sentimentele alea care, cu vorbe bombastice, s-ar numi entuziasm, dăruire, curaj, spirit de sacrificiu și, de ce nu, patriotism. Corespunde cumva Piți? O fi vrut să joace șah, dar a întors tabla, de i-au luat grecoteii un marț și-o linie. Iar cu sufletul… Chiar așa, are Pițurcă suflet? Găsitorului recompensă.
Intelectualmente, polemicile Gînditorului din Orodelu nu depășesc nivelul burzuluielilor îmbufnate la ziariști sau al răfuielilor bagabonțești cu Mutu. Sufletește, inima lui le transmite jucătorilor tot atîta căldură cît un calorifer debranșat. Atunci, de ce-l mai ține Federația, de ce nu pleacă, să ne lase, dracu’, în pace? Păi, pen’ că, se știe, i-au făcut un contract-beton, pînă la Euro 2016 unde, iarăși se știe, se vor califica 24 de echipe. Mergi la turneul final și de pe locul 3, într-o competiție la care s-a afiliat, recent, și Gibraltarul. Ar mai lipsi doar Kosovo, Vaticanul, Transnistria și, poate, Groenlanda. Da, Groenlanda ar fi, după Andorra, un adversar serios, pe sufletul ui Piți – înghețat, scufundat într-o nesfîrșită și întunecată noapte polară.
Sfîrșim cum am început, și viceversa: ACRU TIP E PITURCA.
