Acum două săptămâni mă chinuia o întrebare: “Oamenii care protestează împotriva proiectului de la Roșia Montană or fi votat?”. Cel mai simplu ar fi fost să-mi iau un aer serios, preocupat, de analist, și să spun că votează sau nu votează, în funcție de postul de televiziune în al cărui studio mi-aș fi închipuit că sunt. Sau și mai simplu ar fi fost să-i comand un studiu aprofundat, cu grafice frumos colorate, sociologului Mirel Palada. Știu că un post de consilier la Cațavencii nu e la fel de ofertant ca unul la Guvern, dar ne înțelegeam noi, că oameni suntem. Să nu-l nedreptățim pe domnul Pieleanu. Și lui i-aș fi putut comanda un studiu amplu, documentat, frumos colorat, dar suntem instituție serioasă de presă, nu salon de masaj erotic. Cu ce să-l plătim?
Varianta de criză, neprofesionistă, prin care am ales să răspund acestei întrebări a fost, desigur, mersul la fața locului. Păcat că n-am putut merge duminica, atunci când e lumea frumoasă pe acolo. Am fost marțea, miercurea, joia… A fost și soare, au fost și ploi, dar important e că m-am dus, totuși, să-mi verific mica mea curiozitate.
Fără pretenții de reprezentativitate, fără a lua puține cifre și a le extrapola, întorcându-le în așa fel încât să dea frumos pe hârtie sau să sune bine din coadă atunci când le rostești la televizor, pot spune că într-o singură zi am stat de vorbă cu 20 de oameni. În piață erau cam 150-200, dar asta nu e relevant. cum, poate, relevante nu sunt nici răspunsurile pe care le-am obținut. Oricum, din cei 20 de oameni, 6 votaseră ultima dată în decembrie 2012. Alți 3 votaseră ultima dată la referendumul din vara anului trecut. Restul nu-și mai aminteau când votaseră ultima dată sau nu votaseră de multă vreme, din principiu.
Statistic sau sociologic, datele acestea nu au mare relevanță. Nu e vorba despre un eșantion reprezentativ, nu este vorba despre colectare științifică de date. Dar măcar e un demers onest. Amintiți-vă alternativele: Palada, Pieleanu…
În fine. Pentru mine, 9 din 20 de protestatari anti-RMGC care să fi votat recent reprezintă un rezultat neașteptat. Mult mai mult, sincer, decât spunea ideea mea preconcepută. Așa că mă bucur, în primul rând, că nu m-am grăbit să o public înainte de a vorbi și cu oamenii. În definitiv, avem chiar noi, în redacție, un coleg care este în piață de câte ori poate și care nu doar că a votat anul trecut, dar un șef de post zelos, din Moldova, ținea morțiș să-l bage la capitolul turism electoral, doar pentru că lui i se părea că un om din Tulcea nu poate vota la referendum în satul lui uitat de lume. Și de bun-simț.
Mai apoi, după marele miting de pe 15 septembrie, ni s-a spus că aia este democrația participativă. Adică participi la un marș, alături de 10-15.000 de oameni, și aia e. S-a rezolvat. Nu, nu e. Ăla e doar atât: un marș. Permis în democrație, interzis în țara asta pe vremea când părinții celor care azi umblă cu pancarte de genul “Capitalismul ne-a distrus țara” nici nu se întâlniseră încă.
15.000 de oameni pe care-i unește o idee comună nu sunt democrația participativă sau toată societatea civilă. Dar sunt un început. Poate că 55% din ei nu votează. Poate. Asta nu-i face mai puțin importanți. Dar nici nu-i transformă în instanță morală, în forță de presiune asupra unui Parlament ales, până la urmă, legal. Nu ne vedem în piață săptămâna viitoare, dar poate ne vedem la vot, cât mai curând. În definitiv, când constați că din zecile de promisiuni din campanie nu s-a îndeplinit decât aia cu TVA-ul mai mic la pâine, ce rost ar avea să nu provoci anticipate?
