Pe 27 iulie, anul acesta, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat pe foștii ofițeri de Securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, acuzați că l-ar fi torturat până la moarte pe Gheorghe Ursu, inginer constructor ridicat de Securitate pentru „infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste“.
Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, la nici două luni după ce fusese arestat preventiv pentru „săvârșirea infracțiunii de operațiuni interzise cu mijloace de plată străine“. Adică, în urma unei percheziții efectuate la domiciliu, în timpul anchetei ce privea „infracțiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste“, s-au descoperit niște sume de bani în valută: câțiva dolari, câteva mărci germane, câteva lire italiene. Astfel, Gheorghe Ursu nu a fost considerat deținut politic, pentru că nu a fost arestat pentru că făcea propagandă împotriva orânduirii socialiste, ci a murit în straie de deținut de drept comun, arestat pentru deținere de valută, chestie ilegală pe vremea regimului comunist.
Cel mai șocant lucru
în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este achitarea în sine a celor doi ofițeri de Securitate, ci modul în care au ajuns la această achitare. Căci judecătorii ÎCCJ au transformat această sentință într-o probă de distorsionare măiestrită a realității istorice și nu numai.
Dar până la decizia ÎCCJ din 27 iulie a existat decizia Curții de Apel București, din 2019, care i-a achitat pe fond pe cei doi securiști.
Aici s-a și produs prima „distorsiune a unui degajament“, ca să cităm din clasicii memelor.
CAB a considerat că procurorii au încadrat greșit posibilele infracțiuni ale lui Pârvulescu și Hodiș. Mai mult, CAB a vrut să-i judece pe cei doi după legea penală mai favorabilă, aceasta fiind Codul Penal din 1968. Infracțiunea la care-i încadraseră procurorii pe securiști nu se regăsea în Codul Penal din 1968, așa că judecătorii de la CAB au schimbat și încadrarea, din „crime împotriva umanității“ în „tratamente neomenoase“.
Cum prevederile articolului CP din 1968 la care au încadrat judecătorii faptele securiștilor se refereau mai degrabă la prizonierii de război, ceea ce Gheorghe Ursu nu a fost, s-a ajuns și la achitarea celor doi securiști.
De fapt, judecătorii au făcut nenumărate tumbe
pentru a-i scăpa pe foștii ofițeri de Securitate, ajungând până la a nega regimul de teroare instituit pe vremea conducerilor comuniste ale României, mai ales din 1965 până în 1989.
Gheorghe Ursu a început să aibă probleme mari cu Securitatea în ianuarie 1985, după descoperirea, în biroul de la serviciu, a unui jurnal intim ce conținea numeroase critici la adresa regimului comunist. De acolo a pornit și percheziția domiciliară în urma căreia s-a descoperit valută în casa inginerului, de acolo au început interceptările telefonice, filajul, interceptarea corespondenței.
Din lecturarea jurnalului, securiștii au aflat și care era cercul de prieteni ai inginerului Ursu, au aflat și că acesta trimisese două scrisori către Europa Liberă, după cutremurul din 1977. L-au anchetat timp de câteva luni pe Gheorghe Ursu, dar nu au obținut mai multe de la el.
Au clasat dosarul penal legat de propaganda împotriva orânduirii socialiste, dar au disjuns din el dosarul pentru deținere de valută și au mers mai departe. Din posibil deținut politic, Ursu devenea un posibil infractor de drept comun.
Ei bine, judecătorii anului 2023
au acționat ghidându-se perfect după legile din 1968, favorabile nu doar infractorilor, ci și criminalilor care au condus România între 1946 și 1989.
Uitând care era rolul lor în zilele noastre, judecătorii ÎCCJ Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu s-au pus în pielea organelor din 1985, justificând perfect faptele ofițerilor de Securitate. Astfel, cei trei judecători de la ÎCCJ au stabilit, după o matură chibzuință, că ofițerii Securității au avut dreptate clasând dosarul politic al lui Gheorghe Ursu, pentru că acesta n-a fost un disident. Spun judecătorii noștri că Ursu nu s-a exprimat în public, nu a provocat neplăceri prea mari regimului, deci Securitatea nu avea nici un motiv să-l urmărească. Mai mult, nefiind nici disident, nici prizonier de război, nici „persoană căzută sub puterea adversarului“, pur și simplu ofițerii de Securitate care l-au anchetat pe Ursu nu ar fi putut comite fapte neomenoase la adresa lui, fiindcă el nu era un disident, un luptător anticomunist etc.
Dar de unde știu judecătorii
Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu că Gheorghe Ursu nu a fost un dușman real al regimului comunist? Păi, se bazează pe deciziile luate de Securitate în 1985, când a decis să înceteze urmărirea penală împotriva inginerului sub acuzația de propagandă împotriva orânduirii socialiste.
Judecătorii anului 2023 scriu în decizia lor că „este de notorietate“ că nu se putea călători ușor în străinătate înainte de 1989, dar pentru ei nu este de notorietate că, în perioada 1968-1989, în România opozanții politici ai regimului comunist au fost arestați și condamnați sub acuzații penale de drept comun, cele mai multe înscenate, pentru că Nicolae Ceaușescu dorea să lase impresia că în România nu există deținuți politici, nu există condamnări din cauza exprimării deschise a opiniilor politice și așa mai departe. Numeroși disidenți ai regimului au fost băgați în închisoare pentru cu totul alte motive, înscenându-li-se furturi, trafic de valută, diverse violențe și cine mai știe ce.
Așa s-a întâmplat și în cazul lui Gheorghe Ursu. Lăsat, chipurile, liber și absolvit de acuzația de uneltire împotriva orânduirii socialiste, Ursu a fost arestat pentru deținere și trafic de valută.
Indiferent pentru ce a fost arestat
preventiv Gheorghe Ursu și ținut în închisoare, este cert că el a decedat în urma torturilor și bătăilor primite în arestul Miliției. Chiar dacă procurorul care a cercetat, în 1985, moartea deținutului Gheorghe Ursu a decis, atunci, că a fost o moarte din cauze naturale, ca urmare a unei peritonite, procesele și condamnările ulterioare, de după 1990, au confirmat că Ursu a fost ucis în bătaie.
Printre cei care au ordonat sau chiar au participat la torturarea inginerului se află și cei doi ofițeri de Securitate achitați definitiv pe 27 iulie 2023. Judecătorii, însă, nu au vrut să judece participarea acestora la torturarea lui Gheorghe Ursu și la uciderea sa, căci au decis, pur și simplu, că Securitatea nu avea nici un motiv să-l persecute și să-l tortureze pe Gheorghe Ursu. Iar această lipsă de motiv a Securității de a-l persecuta și tortura pe Ursu a fost stabilită prin luarea de bune a faptelor comise la nivel oficial de către Securitate în urmă cu 38 de ani.
Practic, judecătorii Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu au citit documentele emise de Securitate, au văzut că Securitatea a declarat că nu mai este interesată de personajul Gheorghe Ursu și au decis, cu inimile lor pure de judecători, că asta înseamnă că Securitatea nu mai avea vreun motiv să chinuie un om care n-o mai interesa.
N-ajungi judecător
la Înalta Curte de Casație și Justiție cu un asemenea nivel de naivitate. Pur și simplu, este imposibil.
Așa că nu putem să-i credităm pe cei trei judecători cu naivitate. Aici nu este nici un pic de naivitate la mijloc, ci un imens volum de ticăloșie. Pe cine servește această ticăloșie, pe cine ajută faptul că Securitatea este transformată într-un organ legitim de cercetare penală, poate nu vom afla niciodată.
Până acum, Securitatea era mult mai interesată să-și protejeze afacerile și ambițiile politice din prezent și viitor.
Prin această decizie ticăloasă a ÎCCJ, Securitatea începe să se arate interesată și în a-și proteja reputația, trecutul, mistificându-le fără rușine. Când ajung să se ocupe de astfel de detalii, înseamnă că ei cred că au rezolvat totul în prezent și pentru anii ce vin și că pot să-și curețe liniștiți și trecutul plin de sânge și crime. Înseamnă, pur și simplu, că ei se cred stăpânii absoluți și necontestați ai acestei țări.
In fiecare dimineata am aceeasi dilema: pe cine sa dispretuiesc mai mult?! Popii sau judecatorii?!
Lăsând la o parte nevoia sinceră si justificată de a f.ute-n bot securiștii și acoliții lor, decizia curții (ambele de fapt) este întemeiată pe LEGE, așa cum e ea în Moldo Vlahia. Principiul melior lex se aplică obligatoriu, ORICUI, așa cum impune Constituția. Procurorii militari imbecili (o anomalie tolerată, la care ei răspund cu astfel de prestații) au făcut o încadrare greșită a faptelor și asta nu numai pt că-s incompetenți, ci și pt.a-l servi și gâdila pe Ionanis și societățile lui civile. Aflați ce lefuri au (muult mai mari decât procurorii civili) și câți dintre ei le cumulează cu pensia (da, s-au și pensionat, dar continuă activitatea, pt.că LEGEA permitea !) și veți înțelege mai mult și mai limpede…Păcat și trist, dar asta-i realitatea.
‘Decizia Curtii e intemeiata pe lege”.. zau ? Judecatorii nu cunosc legea , altfel cum o instanta da sentinta cu executare iar cealalta instanta zice ca fapta nu exista..Judecatorii nu dau dovada nici de prea multa inteligenta cand declara ca interventia chirurgicala a fost corect facuta{extirpare san unei femei in floarea varstei}, doar diagnosticul a fost gresit. Judecatorii nu dau dovada nici de empatie atunci cand spun ca ” minora de zece ani era imbracata provocator ” si de aici, invitatia la viol. Iar ca mizeria din justitie sa atinga paroxismul procurorii dau si ei o mana de ajutor prin tergiversarea cercetarilor pana ce fapta se prescrie. Si asa, ca bonus..v-ati uitat vreodata cu atentie la Iulia Motoc, Mona Pivniceru, Danilet, Aspasia Cojocaru, Doina Stanciu,etc ce va inspira????
Cum zicea un amic acum fix trei decenii, „situatia e albastra si prezinta umflaturi”, evident in alt context, dar cred ca descrie bine ce ne paste.
Frumos scris! Articolul atinge perfect miezul problemei, a coruptiei care a infiltrat si justitia..chiar nu se poate face nimic impotriva acestor nenorociti? Nu intereseaza pe nimeni sa se faca dreptate in tara asta? O tara condusa de securisti si de progeniturile lor si nimeni nu iese in strada sa demaste ticalosia acestor neoameni? Nu cred ca exista pe lumea asta un popor mai dezinteresat si mai egoist decit romanii. Vorba lui Boia, citez liber din memorie: in Romania nu exista o societate civica ci mai curind grupari de indivizi cu interese mercantile comune.
Probabil ca aceste specimene vor incasa pe deasupra si pensii speciale.
” Înseamnă, pur și simplu, că ei se cred stăpânii absoluți și necontestați ai acestei țări.”
nu doar se cred, chiar sunt, ca se si vede cu ochiul liber
” Numeroși disidenți ai regimului au fost băgați în închisoare pentru cu totul alte motive…”
Pe disidentii adevarati ai regimului Ceausescu de dinainte de ’89 ii numaram pe degetele unei maini, poate doua. De dupa, ~ 20 milioane. Din pacate!
Si toti tac, jenati, speriati, scarbiti…pana si cei care, cu adevarat, au luptat contra securistilor de ieri, judecatorii de azi.
O adevarata natiune ar fi azi scandalizata si nu ar mai accepta aceste brute nenorocite care fac legi si impart beneficii! Undecaunt organizatiile de revolutionari, asociatiile de Gherla si Aiud?
Deci, in 2019 Curtea de Apel ii achita pe cei doi inculpati iar in 2023 Inalta Curte valideaza decizia CAB. Daca stai in banca ta si n-ai ganduri de promovare nu va sti nimeni cine a dat prima solutie. Daca ai vrut ICCJ iti apare numele de trei ori, asa sa te stie si prietenii,vecinii si toate rudele. Asa va trebuie ! Autorule, la ICCJ ajung unii judecatori nu numai cu un nivel scazut de naivitate,desi in cauza nu despre naivitate e vorba, nu-i imposibil sa aiba si alte nivele scazute ca doar nu se da examen. E pe baza de interviu !
Opaaaaa, am mai gasit ceva. Gandul din 14.02.2022. Clita spune ca celebrul procuror Dan VOINEA l-a pus sa dea vina pe colonelul Tudor Stanica, pe care il dusmanea. Stanica era cinstit in felul lui. In cazul Anca Broscotean, l-a dus pe taximetristul Samoilescu in padure, l-a batut de l-a rupt, l-a atarnat cu mainile legate la spate de un copac, l-a distrus ca sa recunoasca ca el ar fi omorat fata. Dupa faza asta, Stanica a devenit cel mai mare aparator al nevinovatiei lui Samoilescu. La cat l-am batut, 100% nu e fapta lui. Si a sustinut pana in panzele albe, ca nu Samoilescu e criminalul. Deci, tortionar, tortionar, dar corect! Un bun militian. Dar subiectul nu e Stanica, ci acest ciudat Dan Voinea. Deci, avand in vedere ca am gasit si implicarea lui Voinea, iata verdictul meu: ai produs o lacrimogena, „la sentiment”, fara sa ai habar de caz, starnind si manipuland prostimea intelectuala. Nici eu nu prea stiam mare lucru despre cazul Ursu, dar am inceput sa caut dupa ce ti-am citit compunerea insufletitoare. Tu trebuia sa faci asta inainte de a scrie. Asa, ai scris o mare. tampenie. Dar, asta nu o stim decat noi doi. Ramane secretul nostru.
Mai ales, cand 3 insi, dupa chinuri, au reusit sa avorteze o imitatie de silogism, pe care ne siluiesc , in virtutea nu’scarei inamovibilitati, sa o inghitim (fara sa o scuipam)
„Sofisme,raționamente circulare..” și alte porcarioare intelectuale, scria dna. Nagat Germina.
Mai rau, silogsm ( si nu oricare, ci d’ala juridic !!!). Baaa! Voi auziti aiciea? Pardon , vedeti ?
Art. 128 din noul Regulament al Inst de Jud (fostul 131,din vechiul regulament). Și asta,in contextul in care probele,in materie penală nu au o valoare dinainte stabilită,iar raportul Tismaneanu,validat de Parlament,are valoarea unor c o n s t a t ă r i ale unor s p e c i a l i ș t i … prevăzută de coduri. Așa că, măcar în fața inspecției judiciare,cei 3 sa explice pe ce baza au stabilit cele 4 aberații,căci silogismul juridic,in forma prescrisă de regulament,sigur nu este. Iar motivarea,pe baza silogismului,este prevăzută sub sancțiunea. Macar atat să facem pe regretatul Ursu !