Acum vreo zece zile, presimțind că lui Toader Paleologu i se pregătește ceva la el în partid, îi trimit niște întrebări pentru un interviu. Paleologu îi tot criticase pe cei din conducerea liberalilor, chestie care le-a cauzat dureri de cap și altora, înaintea lui. Căci și la liberali prea mult spirit critic le strică acelora care-l afișează. Cînd e vorba de interviuri pentru presa scrisă, politicienii preferă să răspundă în scris. De unde mirarea mea că Toader Paleologu ar fi preferat să ne întîlnim. Dar, ce să vezi, el tocmai pleca din țară, așa că nu aveam cum să ne vedem.
E drept că l-am atins aici de mai multe ori, odată lovindu-l într-o onorabilitate politică pe care el e convins că o are și în care eu nu cred. Fiindcă atunci cînd partidul face rost de bani negri în campaniile electorale în care te susține, oricum ai întoarce-o tot prost pici. Dacă în rolul oarecum angelic de intelectual de partid nu te interesează sursa fondurilor prin care ești susținut, chiar dacă tu nu muncești la strîngerea lor, asta nu te spală de păcatele partidului. Iar dacă știi cum se adună banii nefiscalizați pentru partid și taci, poți fi acuzat de complicitate sau, cel puțin, că ai beneficiat de foloase necuvenite.
Cînd aș fi vrut să-i dau ocazia lui Toader Paleologu să-și arate curajul și în Cațavencii, nu numai pe Facebook, deputatul penelist ori că s-a speriat de ceea ce a postat pe FB, ori că spera ca liberalii să fi început să se teamă de spusele lui. Așa cum mă așteptam, liberalii l-au mătrășit pentru delictul spălării rufelor în public. O probă în plus că, în politica internă a partidelor de la noi, aripile și aripioarele nu pot fi întinse decît pe ascuns. Cine face pe Icarul de partid la vederea opiniei publice nu zboară, ci e zburat.
Or, singura șansă a lui Toader Paleologu, dacă mai vrea să aibă viitor politic, ar fi fost să meargă pînă la capăt pe drumul critic pe care a apucat-o. Nenorocirea lui e că și-a început cariera politică în calitate de fiu al cuiva și că a încercat să și-o consolideze în calitate de țuțăr al lui Traian Băsescu – mai țineți minte povestea lui cu „pleașca” pe care ar fi reprezentat-o Băsescu pentru PDL? Cînd și-a dat seama că pe cartea lui de vizită, ca fiu al cuiva, ar trebui să mai adauge ceva, ca persoană fizică, Paleologu cel mic a avut impresia că răposatul său tată mai funcționează ca plasă de siguranță pentru actele lui de curaj. Așa că, atunci cînd s-a prins că a sărit fără plasă, în toiul unei tumbe periculoase, încă tînărul politician a vrut să dea timpul înapoi, pe vremea cînd țuțărea pe cine trebuie.
Curat ghinion, coane Alecule!