Dacă voiai să afli ce se întîmpla, de fapt, în România ultimului deceniu de comunism, trebuia să asculți Europa Liberă. În ziarele din țară, unde erau cenzurate pînă și faptele diverse, la televizor, unde se tot scurta programul, pînă a ajuns la două ore pe zi, și la radio, între programele de cîntece mobilizatoare și de slăvire a iubitului conducător, se dădeau, în ordine, știri despre Ceaușescu și despre „savanta de renume mondial”, reportaje despre „mărețele înfăptuiri”, cu citate din indicațiile lui Ceaușescu, puțin sport și buletinul meteo. Așa că pierde vremea cine caută azi în ziarele vremii cronica vieții cotidiene. Din cauza asta se vindeau imediat cărțile cu „șopîrle”, caricaturile lui Mihai Stănescu circulau sub formă de povești, iar adevăratele buletine de știri puteau fi auzite la cozile de la măcelării și de la alimentare, unde pensionarii exasperați de așteptare își comunicau ce mai auziseră la radio, dîndu-le astfel de lucru turnătorilor și activiștilor de cartier. Scrisorile ascultătorilor, care erau difuzate la Europa Liberă, unele semnate, majoritatea anonime, erau echivalentul reportajelor necenzurate despre ceea ce se întîmpla în țară. Cei care le semnau fie că erau urmăriți dinainte de Securitate, ca Dorin Tudoran sau mai tîrziu Doina Cornea, fie că alegeau să intre în colimatorul „organelor” scriind la Europa Liberă. Riscante erau și anonimele, fiindcă securiștii știau să pună cap la cap ceea ce primeau de la turnători cu informațiile pe care expeditorii înșiși le dădeau despre identitatea lor. Scrisorile nu erau trimise pe adresa de la München a Europei Libere, ci urmau un traseu complicat care, de cele mai multe ori, n-avea de-a face cu Poșta Română. Unii dintre autorii acestor scrisori o făceau la ordinul Securității, pentru a se putea infiltra mai tîrziu, în timpul unei călătorii turistice, printre redactorii acestui post de radio. Înainte de a fi difuzate, scrisorile erau analizate meticulos, cu ajutorul altor știri venite din țară, asta pentru că la Europa Liberă ajungeau și epistole mincinoase, care trebuiau să compromită credibilitatea acestui post de radio. Știu toate astea de la foștii redactori ai Europei Libere și de la unii dintre autorii scrisorilor, cu care am stat de vorbă după 1990, la biroul din București al radioului. Cînd am citit aceste scrisori din cartea publicată de Mihnea Berindei și Gabriel Andreescu, de unele mi-am adus aminte, iar altele mi-au amintit ceea ce uitasem. Frigul, înfometarea, demolările și paranoia cultului personalității lui Ceaușescu mi-au rămas în memorie, dar începusem să uit cumplitele lor amănunte. Umilințele, azi uitate, și pedepsele cu pușcăria pentru toate categoriile sociale și profesionale din România care se abăteau de la linia partidului ar trebui să le amintească celor care-i duc dorul lui Ceaușescu ce se întîmpla, de fapt, în vremurile după care oftează. Autorul uneia dintre scrisorile pentru Europa Liberă de atunci scria că vor trece multe zeci de ani pînă cînd corupția profundă de pe vremea lui Ceaușescu va fi eradicată și pînă cînd relațiile golănești ale regimului comunist vor fi uitate, Autorul acestor observații nu era Silviu Brucan, unul dintre protagoniștii golăniilor comuniste și post-comuniste, ci un profesor anonim care, dacă mai trăiește, ar trebui ales președinte de onoare al Academiei Române.
Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, II, 1986-1989, editori Mihnea Beridei, Gabriel Andreescu, Ed. Polirom, 2014.
