Cu istoricul dobrogean Adrian Ilie despre litoralul autohton de pe vremuri și de acum. Ce-am avut și ce-am pierdut?
Cristian Teodorescu: Prin anii ’60, plaja de la Constanța era aglomerată, Mamaia, la fel, iar la cele două Eforii se duceau mai ales cei ce se dădeau cu nămol și se scăldau în lacul Techirghiol. S-o luăm metodic. De ce se înghesuia lumea la Trei Papuci?
Adrian Ilie: Plaja de la Trei Papuci era foarte populară, mai ales printre constănțeni, fiind aproape de oraș. Era frecventată mai ales de tineri, în apropiere fiind și Institutul Pedagogic de trei ani, iar mai apoi Universitatea „Ovidius“, Constanța. Între două examene din sesiune, studenții luau cu asalt această plajă, aflată în apropierea căminelor studențești, unii dintre ei învățînd chiar pe plajă. Chiar unii artiști frecventau această plajă, un exemplu fiind cel al regretatei Olga Tudorache. În prezent, plaja folosită în continuare nu mai are farmecul de odinioară.
C.T.: În copilăria mea, anii ’60, încă se vorbea des despre plajele Tataia, Duduia și Modern, acum nu le prea mai pomenesc nici localnicii.
A.I.: Plajele Tataia și Duduia erau foarte populare în perioada interbelică. Erau frecventate de dobrogeni, în special de constănțeni, iar din țară veneau cei cu dare de mînă. Erau populare pentru că exista o atracție a locului. Lumea se distra. Plaja Duduia se afla în apropierea orașului și era frecventată foarte mult în timpul sezonului. Un costum de baie se închiria cu 5 lei, existînd o baracă pentru schimb, întreținută de autorități. Plaja Tataia se afla în partea de sus a orașului, avea cabine cu zid, aflîndu-se în apropierea parcului cu același nume. În parc erau restaurante și terase foarte animate. Cei cu dare de mînă mergeau pînă în Mamaia, iar ceilalți în apropierea orașului. Turiștii veniți din țară puteau să se cazeze, în funcție de posibilitățile financiare, la hoteluri de lux. Palace Hotel, aflat pe strada Remus Opreanu, avea în perioada interbelică nu mai puțin de 400 de camere, era prevăzut cu ascensor, camere cu băi proprii, camere iluminate electric și cu o splendidă vedere către mare. Un alt stabiliment hotelier de lux era hotelul Reigner, condiții deosebite oferind și hotelurile Carol și Français, al cărui proprietar era Husser. Plaja Modern a fost înființată mai tîrziu și a reprezentat un punct de atracție pentru constănțeni și pentru turiști, mai ales pentru cei cu copii, pentru că adîncimea apei permitea accesul acestora din urmă, iar nisipul era fin și de calitate. În plus, portul aflat în apropiere oferea posibilitatea ieșirii pe mare cu ambarcațiuni de agrement. În epocă, foarte populare erau versurile: „La Mamaia, băi de mare, / La Duduia, băi de soare, / La Tataia, băi de noapte… / Și de toate“.
C.T.: La Mamaia din anii ’60 se duceau mai ales cei ce aveau copii mici, fiindcă oboseai mergînd prin apa pînă la genunchi, dar și lumea cu bani.
A.I.: Mamaia aceasta a intrat în grija autorităților locale încă din perioada interbelică. Avea amenajate cabine pentru schimb și baie, bufete și restaurante. Unii întreprinzători și-au construit vile de vacanță sau vile pe care le închiriau în timpul sezonului estival. Nisipul fin atrăgea mii de turiști. Cinci trenuri făceau legătura între plajă și oraș. O șalupă aflată în proprietatea lui P. Manta făcea legătura între port și plaja Mamaia. Cabinele puteau fi închiriate cu ora, iar taxa de baie în Mamaia era de 7 lei. O trăsură cu doi cai luată din centru Constanței pînă în Mamaia îi costa pe doritori 100 lei. În perioada comunistă au fost construite mai multe hoteluri, iar turismul a luat avînt în zonă. Nisipul, plaja, apa nu foarte adîncă, satul de vacanță, atracțiile nocturne, teatrul de vară și spectacolele organizate atrăgeau milioane de turiști anual. Mai mult chiar, au început să vină și turiști străini, din statele scandinave și din Germania, prețurile fiind accesibile, iar condițiile de cazare și masă de bună calitate. Mamaia făcea concurență stațiunilor mult mai cunoscute din Europa, dar într-o anumită limită, din cauza regimului politic de atunci.
C.T.: Familiștii și reumaticii de toate vîrstele erau clienții celor două Eforii. De mai mulți ani, și tinerilor li se pare cool acolo, mai ales la Eforie Nord.
A.I.: Zona Eforie –Techirghiol a fost frecventată de cei care aveau probleme de sănătate și aveau nevoie de helioterapie marină sau aveau probleme reumatice, iar nămolul din lacul Techirghiol ameliora aceste probleme medicale. În perioada interbelică, o baie cu apă caldă în locațiile special amenajate la Eforie costa 90 de lei; existau mulți doritori. Efectele curative ale apei lacului erau recunoscute, iar tratamentele erau recomandate de specialiști. Au fost construite hoteluri și vile particulare pentru a face față cererilor de cazare, în creștere. În perioada regimului comunist, zona celor două Eforii a început să fie frecventată de turiști de toate vîrstele, inclusiv de tineri. Eforie Nord este o stațiune mai animată, frecventată în prezent de familiști și de tineri, pentru plajă, liniște în anumite zone, restaurante și spectacole de muzică, comedie, circ.
C.T.: Cum a fost Vama Veche la începuturi și după ce se tînguiesc vamaioții bătrîni?
A.I.: Vama Veche a fost un sat al pescarilor, cu colibe de stuf, liniște și multă libertate. Elementele de tehnologie au pătruns mai greu, ceea ce oferea locului un caracter aparte. Cu timpul au început să vină în Vamă oameni simpli, fără prejudecăți, care se bucurau de mare, de soare și de liniștea locului. Discuțiile în fața unui foc aprins noaptea pe plajă, cu un pahar în mînă, te făceau să te simți liber, vibrînd la unison cu ceilalți vamaioți. Cîntecele la chitară se auzeau pînă tîrziu în noapte, iar răsăritul de soare ce te prindea pe un cearceaf pe plajă nu putea fi înlocuit cu nimic altceva. Vamaioții bătrîni tînjesc după liniștea de odinioară, acum tehnologia și decibelii în plus ajungînd și în această parte a litoralului românesc. Vama nu mai este ce a fost odinioară. Mulți merg în Vamă doar pentru că așa li se pare că ar fi în pas cu lumea, nu că ar simți ceva anume cînd ajung acolo. Spiritul Vamei trebuie păstrat așa cum a fost el.
C.T.: Tot prin anii ’60, aproape că nu se vorbea despre 2 Mai, care între timp a devenit și ea trendy, ca să zic așa.
A.I.: Despre 2 Mai pot spune că, într-adevăr, pînă mai ieri-alaltăieri, era necunoscută. Cu timpul, prin investițiile făcute, în special pentru cazare, interesul turiștilor a crescut și se dorește a prelua ceva din spiritul Vamei. Fiind o zonă mai puțin frecventată, cu plaje mai puțin căutate, poate să ajungă o locație rîvnită de turiștii fără pretenții, care doresc doar să se bucure de soare, de mare și de libertate.
C.T.: Ce-a apărut și ce s-a pierdut pe litoralul din România?
A.I.: Litoralul din România a pierdut din farmecul avut odinioară din pricina lipsei unei politici coerente în domeniul turismului. Dacă, în perioada interbelică și în cea comunistă, românii mergeau la plajă doar în România, cu puține excepții, după 1990 merg la plajă în Grecia, Bulgaria, Spania, Franța, Croația, Italia, Emirate etc. De ce fac acest lucru? Pentru că acolo condițiile sînt mult mai bune, de la cazare pînă la asigurarea hranei, iar prețurile sînt mult mai accesibile. Românii au devenit devoratori de călătorii, după Revoluție. Doresc să călătorească foarte mult, în orice parte a lumii. Dacă nu ai pachete turistice în țară, cu care să îi atragi, vor alege o altă destinație. De pe urma acestui lucru au de cîștigat agențiile de turism și lanțurile hoteliere din străinătate. În România au apărut hoteluri noi sau au fost renovate altele (sînt și hoteluri nefuncționale, în paragină), care fac un turism de calitate și au toate locurile ocupate, datorită facilităților oferite clienților. Au pus în practică ceea ce se întîmplă în Occident. Dacă mentalitatea furnizorilor de servicii turistice se va schimba, atunci vor avea de cîștigat atît investitorii, cît și turiștii. Am speranța că lucrurile vor intra pe un făgaș normal, iar farmecul stațiunilor românești de odinioară va reveni.
16 vizualizări
