Prin anii ’90, îl redescoperise intelectualul român pe Nae Ionescu. Nu tot intelectualul, dar o mare parte din această ființă cu mii de capete îl lăuda pe brăileanul Nae la gazete, într-o uriașă operațiune de recuperare a moștenirii lăsate de el. A apărut pînă și cursul lui de la Facultatea de Filosofie pe care Nae Ionescu nu-l publicase, zicînd că ținea de inspirațiunea sa orală. Studenții săi mai iuți de mînă îi notaseră cuvintele la ore și păstraseră caietele.Așa a fost reconstituit cursul său, faimosul său Curs,care fusese dat publicității.
Alexandru Paleologu nu se numărase printre discipolii lui, dar îl observase de la distanță pe vremea cînd Nae avea un automobil Mercedes pe care-l primise de la o firmă nemțească și era pe culmile gloriei. Bărbat frumos și impunător, și-l amintea Paleologu, cel care atunci se pregătea pentru o carieră diplomatică.„Era un om cu mare influență printre studenți și tinerimea studioasă, dar și prin saloanele vremii.Mai întîi fusese de parte țărăniștilor, apoi se dăduse cu legionarii și, după ce o vreme i-a cîntat în strună regelui Carol, iar se întorsese către legionari”, mi l-a prezentat Paleologu într-o lungă convorbire.
Acum apăruse și Cuvîntul, care avea același nume ca revista lui Nae Ionescu, și care o vreme i-a avut ca șefi pe Radu G. Țeposu și pe Ioan Buduca. Cei doi fuseseră colegi înainte de 1990 la Viața studențească și la Amfiteatru. Buduca inventase și un cuvînt – „năismul”–și scria despre năism lungi eseuri în Cuvîntul.
În plină campanie de zeificare intelectuală a lui Nae Ionescu, o tînără profesoară de filosofie de la Cluj, Marta Petreu, îl dă de gol pe răposatul profesor, susținînd cu dovezi, cum ar veni irefutabile, că de fapt cursul lui nu era cîtuși de puțin original, ci reproducea ideile și cuvintele altora, dar fără să-i citeze. Au acuzat-o atunci unii pe Marta Petreu că făcea jocul comuniștilor și al iudeo-masonilorca să distrugă acest simbol al românismului filosofic. Marta Petreu, cunoscută în acea vreme mai ales ca poetă,a mai scos la iveală cîteva rînduri de dovezi că Nae Ionescu era un colportor de idei filosofice care aveau proprietari, nu inspiratul drept care voia să treacă în fața studenților, încît apologeții lui Nae Ionescu au tăcut, unul cîte unul. Atunci, Marta Petreu a dat, de una singură, o lovitură năucitoare urechismului intelectual autohton. N-a făcut-o „ca să-l demaște” pe Nae Ionescu, care oricum murise de multe zeci de ani. I se părea însă de-a dreptul periculoasă această eroizare provincială a profesorului care făcuse victime într-o întreagă generație de intelectuali care-l crezuseră luîndu-l pe cuvînt, în loc să ia la cercetat bibliografia, chiar dacă Nae nu le-o pusese la dispoziție, ca să nu fie descoperite sursele „originalității” sale.
1.545 de vizualizări
