Al-Dyinamh

Mîine pînă la moarte! Se întrezărește o altă zi promițătoare, o nouă speranță, în bezna de la Dinamo. Ar fi vorba, cică, de un masiv desant al investitorilor arabi în Groapă, al unor misterioși șeici de la un și mai misterios fond de investiții. Ăsta chiar ni se pare un basm demn de magia celor 1001 de nopți. Adică, mai pe românește zis, fake news. Căci, dacă pui la socoteală, tot cam 1001 de nopți (și zile grele) au trecut de cînd Dinamo bîjbîie și gîfîie, rătăcește în deșertul din play-out. În acest răstimp s-a impregnat cu ghidușia unui spirit dominator – cu basme, cu vrăjeli, cu abureli. Odinioară, în vremuri imemoriale, pe care nici bătrînii nu le mai țin minte bine, așa ceva ar fi fost de neconceput. La o grupare – vrem, nu vrem – emblematică. A marcat istoria ultimelor șapte decenii de fotbal românesc.

Acuma, firește, nu vom jeli prea mult pe epoleții ălora de la Dinamo, fostul club al Ministerului de Interne, al Miliției și Securității. Ne pasionează Dinamo doar ca, virgulă, caz. Dinamo este o speță tare interesantă, comportînd nu puține aspecte penale. Dinamo, iubita atîtor artiști și scriitori mai mult sau mai puțin naivi, este o metaforă. O metaforă a tranziției băștinașe din ultimii 30 de ani. De la ceva către nicăieri. Explicăm f. pe scurt, că n-avem spațiu de joc editorial.

În momentul de grație ’90, Dinamo era o întreprindere rentabilă. Avea o echipă grozavă, de la portarii Stelea și Prunea pînă la vîrful Răducioiu, sub bagheta lui Mircea Lucescu. Ei bine, chiar de atunci, din zilele și nopțile unor evenimente pe care noi și nu doar noi le denumim „Revoluție”, au început problemele, belelele. Sînt multe detalii care se pierd în hățișurile sulfuroase ale începuturilor – cînd niște băieți deștepți au înfăptuit trecerea de la dictatură la democrație, de la etatismul milițist la capitalism. De unde era o societate rentabilă, Dinamo era cît pe ce (și încă nu se știe dacă n-o mai fi) să dea faliment. S-au adunat, straturi peste straturi, grămezi de acte controversate. Ca simplu iubitor de fotbal fără studii jurudice, îți prinzi urechile. Poți doar pentru ca să spui: de unde era o afacere tranșată sportiv, în dialog cu partenerii și competitorii de pe terenul de joc, ei bine, Dinamo ajunse mai mult o afacere imobiliară, pentru terenurile de la Săftica și din buricul Capitalei. S-au molipsit pînă și jucătorii: rămîn imobili. Altfel, în ultimii ani, deși toți reprezentanții diverselor facțiuni declară că vor binele lu’ Dinamo, criza nu se mai termină. Chiar dacă niște cretini din galerie și-au cîștigat o nefericită reputație de rasiști, mînca-ți-aș, la Dinamo continuă o țigăneală de care s-ar rușina majoritatea concetățenilor noștri de etnie romă.

Le-am mai propus o temă colegilor statisticieni: e de inventariat cîți „penali” au fost în strînsă conexiune cu conducerea lu’ Dinamo, la cel mai înalt nivel. Lista ar putea începe cu regretatul, jovialul Vasile Ianul și ar ajunge pînă la extravagantul milionar fugar Dragoș Săvulescu, cel care s-a dat prins deunăzi, în exil. Ar fi incorect să fie omiși niște titulari din Lotul Transferurilor: prolificul Borcea, simpaticii frați Becali și inocentul ex-securist Nețoiu. Ș.a.m.d. Probabil că și aici, în zona penală, fostul club al MAI ar fi în fruntea clasamentului din Liga 1. E adevărat că, pentru viitor, speranțele se leagă și de niște oameni noi, curați la cazier: Badea, fostul ginere al lui Ion Dincă „Te-leagă”, și doctul Anghelache, fost ofițer de informații. Și tot așa, ca metaforă, e interesant de remarcat cum în peisajul dinamovist apăru și Claudiu Florică – un respectabil om de afaceri care nu s-a ferit să presteze munci modeste, dar onorabile, de turnător sau sifonar. Mai bine o zi cîine decît șobolan pînă la moarte! Să vină odată arabii ăia, să reînceapă curat povestea lu’ Dinamo! Iar actele, sfioase, tăcură… Hai România!