Alba Iulia, artiști plastici și artiști din plastic

E luni, cu o zi înainte de Ziua Națională, iar lucrurile par să fi reintrat într-un oarecare normal. După vreo cîteva zile în care pereții Galeriei de Artă din Alba Iulia au fost decorați cu lucrările produse o congregație parazitară a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost vernisat și Salonul Național de Artă, cel organizat de artiștii plastici – ăia artiști, nu din plastic.

Ajung la sală fix la ora 17

și, chiar la intrare, îl observ de Traian Mârza, omul despre care o să vă povestesc ceva mai la vale. În timp ce trec pe lîngă el și mă gîndesc dacă să salut sau nu, aud că vorbește cu patos despre un proces. Nu-l mai deranjez cu salutul meu. Intru și privirea mi se oprește pe o lucrare ce pare a fi portretul unui sultan, pe lîngă care se gudură o pisică roșcată. Hmm, seamănă cu Cărtărescu. De fapt, stai așa, e chiar el. Mișto lucrarea. Mă plimb apoi prin sală, c-un ochi la exponate și cu unul la oameni. Destul de multă lume, artiști, poeți, profesori și, surprinzător, o destul de mare ceată de tineri. E de bine, îmi zic. Mă opresc apoi asupra unor fotografii și, dintr-un colț, un tablou pare să-mi facă cu ochiul. “CRONOSPAN, după noi deșertul” stă scris pe o lucrare grafică a lui Alexandru Rădulescu. Știu, Kronospan se scrie cu K, însă imaginea e cît se poate de clară, iar aluzia nu e nici măcar o aluzie.

Urmează discursul de deschidere. În centru stă, ca la mai toate vernisajele de prin Alba Iulia, poetul Aurel Pantea. Vorbește timp de vreo zece minute și își croșetează cuvintele în jurul unui subiect pe care, în afară de faptul că nu-l numește, îl descrie perfect. Artiștii plastici trebuie să fie artiști plastici, iar parazitarea UAPR și crearea unei struțocămile nu-și are locul în lumea artei, zice poetul. Și-acum să vă explic și care-i șmecheria.

Există la Alba Iulia, și nu numai, încă o Uniune a Artiștilor Plastici

care, deși are un nume similar cu al UAPR, e în fapt un fel de congregație a amatorilor. Adicătelea, din uniunea asta pot face parte orice fel de artiști, fie că au sau n-au studii, fie că au expus sau nu. Iar inițiatorul, căpetenia, gurul acestei congregații este omul despre care vă ziceam mai sus, Traian Mârza. Care, de altfel, e un artist plastic cu acte în regulă și apreciat – la trecut, evident – în lumea pictorilor. Și, de o bună bucată de vreme, atît în Alba Iulia – de unde a pornit această anomalie –, cît și prin alte localități, s-a pornit un fel de răzbel pentru ce înseamnă patrimoniul Uniunii Artiștilor Plastici din România și, firește, pentru drepturile de care poți beneficia. Mai un proces, mai un scandal, mai un mic lobby pe lîngă politicienii locali, totul într-un fel de balet ridicol ce nu ar avea sens într-o lume normală.

Căci, să ne înțelegem foarte clar, artist plastic poate să fie oricine, cu condiția să fie artist plastic. Adică să aibă niște studii ori să fi avut niște expoziții. Altfel e cel mult un pasionat. Însă struțocămila parazitară inventată de acest domn permite oricui să devină artist plastic. Oricui a creat ceva, orice, fie că are sau n-are valoare. Pînă la urmă, și niște muci suflați în palmă ar putea să fie artă. Atîta că, pînă nu se găsește vreun curator să expună mucii ăia în vreo galerie, cel care a suflat în palme nu-i decît unul care nu știe să folosească batista și nicidecum un artist.

Fiind însă chiar pentru oricine,

congregația asta a găsit și aderenți. De altfel, în concepția lui Traian Mârza, chiar și jurnaliștii pot fi artiști plastici. Că, deh, plm, dacă poate oricine, de ce n-ar putea și ziariștii? Acum vreo doi ani, în timp ce discutam cu un amic, fost ziarist, a apărut și domnul cu congregația să ne explice ce beneficii minunate am putea avea dacă ne-am înscrie la el în congregație. E cu pensie! DA! Dacă te bagi în asociația lui poți primi chiar și o pensie de artist plastic. Că ești ziarist sau că nici măcar nu mai ești ziarist, ori că ești pseudoziarist, cum e cazul altor membri din clanul artiștilor din plastic, nu contează. Poți lua pensie. Și, pe bune, unii chiar iau. Bine, nu orice fraier cu pretenții de artist, ci un profesor universitar, de la Universitatea “1 Aprilie 1918” din Alba Iulia. Pardon, “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Or, dacă reușești să aduni la tine în ceată și ziariști, și cadre universitare, eventual și niscaiva politicieni, iar dacă peste astea mai torni și puțin chef de proces – cît să știe ăia, artiștii adevărați, că dacă mîrîie ceva o vor face și în instanță –, poți crea, cu acte în regulă, o asociație care să paraziteze artiștii plastici. Care, la drept vorbind, sînt și așa vai de viața lor, fără vreun sprijin real.

Sincer, dacă ziariștii sau sudorii – de ce nu? – pot face parte dintr-o Uniune a Artiștilor Plastici, nu văd de ce n-ar face parte și toți românii – hai, ăia alfabetizați – din Uniunea Scriitorilor. Căci, dacă știi să îți scrii numele în limba română, gata, ești scriitor, nu?