Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ALINA JANTEA: „Cum de-am ajuns să avem la butoane oameni doar cu notorietate, în loc să avem oameni de calitate?“

Zoom ALINA JANTEA: „Cum de-am ajuns să avem la butoane oameni doar cu notorietate, în loc să avem oameni de calitate?“

Lucrează de mulți ani împreună cu Ivan Patzaichin. Are idei și muncește pentru ele. Alina Jantea spune ce crede și crede în ce spune. E de părere că tocmai în acest moment de criză lumea de peste tot duce lipsă de politicieni de anvergură.

Cristian Teodorescu: Cum e să nu mergi în Deltă, după ce te-ai învățat acolo?

Alina Jantea: E trist. Ne uscăm aici, la București, Ivan n-are stare, cum să rămînă el atît de mult departe de apă? Dar sîntem disciplinați, așteptăm să treacă urgia și ne consolăm făcînd planuri.

C.T.: Cum se simt proiectele voastre cu Ivan Patzaichin, din București și din țară?

A.J.: Anul trecut am intrat într-un fel de hibernare, iar acum încercăm să ne tragem de păr în sus, ca baronul Münchhausen, ca să ne scoatem singuri din baltă. Avem un marangoz nou, un băiat minunat, Viorel, care a muncit toată iarna la recondiționarea canotcilor, ca să putem ieși, în fine, la apă. Uite, cred că asta e o știre în premieră în presă: ne pregătim pentru festivalul nostru din septembrie de la Tulcea într-un format nou. Anul trecut am ratat cea de a 10-a ediție a festivalului și am făcut doar o tură de trei-patru zile de la Tulcea la Sf. Gheorghe, mai cu fereală, cu distanțare… a mers bine, nimeni nu s-a îmbolnăvit, deși cred c-au fost cam 100 de oameni. Așa că ne-am decis să regîndim formatul festivalului și-l organizăm în jurul acestei ture prin Deltă. De altfel, am pornit un proiect un pic mai ambițios, prin care vrem să aducem într-o rețea localitățile și organizațiile care se preocupă de relația dintre comunitate și apă, să vedem cum poate deveni un rîu sau un lac un motiv de mîndrie și, de ce nu, de cîștig pentru oamenii locului. Am pornit de la constatarea că toate apele din România se varsă, pînă la urmă, în Dunăre și de aici în Deltă, și duc toate gunoaiele cu ele. Și ne-am întrebat cum să-i facem pe oameni să înțeleagă asta. Într-o discuție pe tema asta, Ivan a spus ceva cam așa: „Dacă oamenii ar simți ce le poate da rîul, dacă ar veni aici să vîslească, să pescuiască, și ar fi frumos și verde, s-ar îndrăgosti de el și ar ajunge să-l vadă ca pe o medalie de aur. Apoi și-ar dori să se mîndrească cu el, așa că ar pune mîna să-l îngrijească și așa s-ar rezolva toate problemele“. Simplu, nu?

C.T.: Cum merge povestea cu selecționarea unui guvernator al Deltei?

A.J.: E în fază finală, vom afla rezultatele în preajma Paștelui. Au intrat în cursă 36 de persoane, inclusiv oameni din afara României. Din cîte înțeleg, e o premieră în România să ai un proces de consultare publică în vederea alegerii omului potrivit pentru o funcție atît de înaltă, urmată de o selecție făcută de o firmă de head hunting. Soluția propusă de Ivan asta a fost: „Haideți să vedem, împreună cu cei din Deltă, cum ar trebui să fie omul ăsta și ce ar avea el de făcut, și apoi voi îl numiți ținînd cont de aceste criterii“. Nu e rocket science, nu? Te întrebi de ce nu le-a venit ideea pînă acum.

C.T.: La un moment dat, Ivan a zis pas, cînd a văzut că încep certurile între politicieni. S-au mai potolit?

A.J.: Să știi că, în mod surprinzător, politicienii de la vîrf au fost personaje pozitive în această dramoletă; au fost de acord imediat cu propunerea lui Ivan de a trece totul prin acest proces public, în văzul lumii. Sigur, încă nu s-a terminat, deci nu pot băga mîna-n foc că n-o zbîrcesc cumva pînă la final, dar cel puțin pînă acum și-au asumat procesul, cum se spune. Au lăsat dezbaterile absolut libere, nu au intervenit, nu au cerut să „insistăm pe asta sau pe ailaltă“. Temele au fost tratate transparent, exact așa cum au apărut în discuție, fără nici o interferență. A contat și faptul că noi, echipa din jurul lui Ivan, am preluat o mare parte din efortul de organizare, iar colegii mei care au dus greul (Doru Frolu, Raluca Munteanu și Claudia Corneanu) chiar au avut mult de muncă. Cei care au cîrcotit la început erau niște politicieni-aspiranți, pe care probabil i-a luat valul. Dar a fost suficient ca să-l amărască pe Ivan. Totuși, a participat la ultima dintre dezbateri, cea care a stabilit mandatul pentru viitorul guvernator și liniile strategice pe care comunitatea le recomandă.

C.T.: Ai avut o experiență nasoală în prima repriză a vaccinării cu AstraZeneca.

A.J.: Hmm, da, nasoală. Am făcut febră mare, frisoane și îmi era așa de rău că nu mă puteam concentra suficient să-mi țin termometrul ca să văd ce temperatură am. N-a durat decît vreo zi și jumătate, dar mi-am spus că prin asta aș fi trecut, probabil, dacă aș fi făcut boala. Și cine știe cum s-ar fi terminat.

C.T.: Te duci și la repriza a doua?

A.J.: Cum să nu mă duc? Să irosesc o minunată experiență de intense efecte secundare și să nu-mi finalizez imunizarea? Dar, mai ales, să risc să fac boala fără să știu cum mă voi reface? Cu cîtă înțelegere matematică am eu, îmi dau seama că e un joc al probabilităților care e net în favoarea celor vaccinați. Șansa de a avea acele cheaguri după vaccin este cam la fel de mare ca aceea de a muri într-un accident de avion sau de a fi lovit de trăsnet.

C.T.: Optimistul zice: o să ajungem să cerșim. Pesimistul îi răspunde: dacă o să mai avem de la cine. Premonitoriu bancul ăsta, nu?

A.J.: Pe mine mă cam sperie goana asta spre populism, peste tot în lume, dar mai ales această lipsă cronică de bărbați de stat, adică de politicieni de anvergură, de oameni care să aibă viziune și să știe s-o transmită. De ce nu se mai văd oamenii ăștia? Cum de-am ajuns să avem la butoane oameni doar cu notorietate, în loc să avem oameni de calitate? De-alde Trump, Boris, actorul care e președinte în Ucraina, de curînd am văzut că și la alegerile din Bulgaria a candidat un partid condus de o vedetă TV, și au ieșit pe locul doi, Berlusconi cu ceva vreme în urmă… O fi de vină social media? E prea mult vacarm informațional și îi auzim doar pe cei care strigă mai tare? Poate e nevoie de mai mulți „organizatori comunitari“, cum spun americanii, sau activiști, după un termen extrem de terfelit de perioada comunistă. Eu aș zice că viitorul e al comunităților ceva mai mici, al regiunilor, mai degrabă decît al statelor-națiune. Pînă la urmă, habar n-am, dar la organizare e clar că nu stăm bine: se vede și în societate, și în business. Cred că nici cerșetoria n-a fost prea bine organizată, că n-am mai văzut de multișor cerșetori pe la intersecții.

C.T.: Ce zici de cei ce ies în stradă buluc și fără mască împotriva „dictaturii medicale“ și a restricțiilor, care zic „Nu există COVID!“?

A.J.: Mai mult mă plictisește acest subiect decît să mă surprindă. Cred că sînt oameni care, obligați de pandemie să stea acasă, n-au cu ce să-și ocupe timpul și duc dorul unor activități mai vesele. Și eu mi-aș dori să ies mai mult, dar parcă m-aș duce cu niște prieteni la o cafea de vorbă, sau la teatru, sau într-o vacanță într-un oraș pe care nu l-am mai văzut, iar dacă nu pot, îmi găsesc, bine-mersi, de citit sau de văzut un film, acasă. Pentru ei, poate asta nu e suficient, iar ieșitul în grup zgomotos îi satisface mai bine. Probabil ar ieși la un protest în stradă indiferent de cauză, pentru că așa au prilejul să-și dezmorțească picioarele și gîtlejurile, și s-o facă împreună cu alții – e chestia de apartenență la un grup; asta îi validează, „Sîntem mulți, strigăm tare, deci musai avem dreptate. Și chiar dacă n-avem, măcar îi intimidăm pe ceilalți“.

C.T.: Și cu „Nu există COVID“?

A.J.: Dacă vorbim despre credința că „nu există COVID“, asta e altceva. De-abia aici e surprinzător, de unde naiba își iau informațiile?! Și cred că am o jumătate de răspuns (știi că parcă accepți mai ușor ceva supărător dacă înțelegi „de ce“). Am căutat studii sociologice despre percepția populației cu privire la sistemul sanitar, la încrederea în doctori și în informațiile științifice, la atitudinea față de acțiuni de prevenție, chestii din astea. După ce am trecut de stupoarea de a nu găsi astfel de studii (și nu pentru că nu am știut eu unde să caut, ci pentru că nu există!), am dat peste o cercetare făcută pe pacienți și familiile lor într-o regiune geografică foarte limitată, cu următoarea concluzie: respondenții cu nivel de educație mai scăzut au o încredere mai mare în persoane pe care le cunosc (sau cred că le cunosc… dar aici e mult de discutat) decît în sistem – în sistemul medical.  În plus, deși se plîng că nu sînt informați, românii sînt pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește efortul de a căuta informație din surse legitime (asta am aflat dintr-un Eurobarometru; da, cînd nu există studii românești pe un subiect, ai șanse totuși să găsești studii comparative europene).

C.T.: Unii, persoane însemnate, susțin că pandemia schimbă lumea și-o s-o mai schimbe. Te simți schimbată sau în curs de?

A.J.: Uite, de exemplu, un prim lucru care ar trebui să se schimbe ar fi relația noastră cu fake-news, fake everything, și cum facem să detectăm ce e fake, ca să ne putem apăra. Mă întreb dacă există vreun alt mecanism de protecție în afară de gîndirea critică. Dacă e să ne imaginăm un mecanism de protecție pentru toți, asta seamănă a Big Brother, parcă n-aș vota pentru așa ceva. Din păcate, tocmai educația a fost cel mai tare lovită de perioada asta de boală generalizată. Parcă-ți vine să zici nu ne mai facem bine. Cu siguranță, vor fi multe lucruri diferite după COVID. Oricum, lucrurile se schimbau într-un ritm amețitor și înainte de pandemie, împinse de dezvoltarea tehnologică, aflată mult în fața dezvoltării societății. Sîntem ca maimuța care a pus mîna pe o mitralieră și i-a descoperit trăgaciul, dar încă nu îi e clar la ce folosește cătarea. Iar asta se întîmpla cu mult înainte de nebunia cu COVID-ul. În plus, ca specie, cred că sîntem prea mulți pe Pămînt și prea proști; nu spun că pandemia asta ar fi făcut bine că ne-a mai „rărit“, dar zic că poate ar fi momentul să ne dăm seama că, dacă vom rămîne în continuare proști și mulți, viitorul e destul de incert.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cel mai primejdios drum

    11 mai 2021

    Marele explorator care a călcat pe spinarea aligatorilor din mlaștini, dansînd pe buza prăpăstiilor cu rucsacul în spinare, înfășurat în voalul de zăpadă al miresei din Kilimanjaro, după ce a […]

  • Baroni, aruncați armele!

    11 mai 2021

    La parastasul ursului Arthur nu s-a auzit nici un bocet pesedist. Nici liberalii și nici ungurii nu s-au grăbit să-și tragă mucii la căpătîiul splendidei fiare. Toți iubitorii de natură […]

  • Vaccinații über alles

    11 mai 2021

    Bâjbâim neputincioși încă de la începutul lui 2020, în încercarea de a găsi un dușman cât de cât decent. Să fie măcar vizibil, să-l putem fotografia, filma și expune public, […]

  • De ce e mai coruptă stînga decît dreapta

    4 mai 2021

    Cine a furat mai mult: PDSR-ul lui Ion Iliescu în lungul și înverșunatul lui jaf din anii ’90 sau CDR-ul lui Constantinescu în haotica guvernare din anii 1996-1999? Cine s-a […]

  • Emasculata concepție

    4 mai 2021

    De ce se ratează complet partidele și politicienii așa-zis noi atunci când ajung la putere sau în apropierea ei? E o întrebare pe care uneori nici măcar nu vrem să […]