Alizeu’, alizeu’, hai la joc

De-abia se potoliseră vînturile de la miazănoapte prin București, vînturi care nu o aduseseră nici de data asta pe Mary Poppins, dar în schimb prăbușiseră niște balcoane, că românii gospodari și ieșiseră să evalueze pagubele cu mîinile în șolduri. “Au mai fost vînturi așa puternice în ’77, chiar înainte de cutremur”, își aducea aminte o optimistă, în timp ce două foste cadre militare rezolvaseră deja cazul. “E vînt anormal. Arma eoliană. Am citit despre asta în Știință și tehnică”. Ceva mai încolo, scăpați complet de supravegherea adulților care dezbăteau conspirații, doi copilași admirau niște cabluri electrice căzute la telefon. “Să nu te apropii de ăla că apar fulgere și ți se vede scheletul. Am văzut eu în desene animate”, îi spunea unul celuilalt, și foarte bine făcea, căci așa e. Și dacă arunci un seif pe cineva sau îl lovești cu un ciocan uriaș, există riscul ca respectivul să devină foarte plat, cel puțin pînă își bagă degetul mare în gură și suflă foarte tare ca să revină la forma inițială.