Am fost reținută pentru cinci minute

Nu știu ce făceați voi, joia trecută, pe la prânz, așa,

dar îmi amintesc perfect ce făceam eu: zbieram din toți rărunchii, în pragul infarctului, într-o închisoare londoneză medievală reprodusă în Muzeul Madame Tussauds. Cam de 30 de lire am zbierat, că atâta fusese prețul biletului de intrare în muzeu, iar vreo jumătate de oră după ce am ieșit de-acolo am avut palpitații și mi s-a părut că, de după fiecare colț, va sări la beregata mea un actor cu hainele sfâșiate, mânjit cu sânge pe față.

Până să intrăm în închisoarea cu pricina, fuseserăm prelucrați, timp de vreun sfert de oră, de un reprezentant al muzeului, care a insistat obsesiv, pe trei idei: „1) Nu-i atingeți pe cei dinăuntru și nu vă vor atinge nici ei; 2) În caz de sarcină, probleme cu inima sau cu tensiunea, e recomandat să evitați experiența; 3) Nu intrați cu mâncare și băutură, pentru că, din cauza sperieturii, vă veți îneca și o să muriți horcăind, în chinuri”.

Așa se face că, atunci când s-a deschis ușa către minunata experiență,

am început să ne oferim unii altora privilegiul de a fi cap de pluton. Zadarnic. Nimeni nu voia să fie primul, dar asta doar până când au hotărât să se sacrifice două babe englezoaice curajoase, care semănau cu Amelia și Abigail, gâștele din Pisicile aristocrate. Apoi, să te ții tremurat de genunchi prin bezna terifiantă și zbierete, în momentele în care eram „atacați”. Singurul care a ieșit de-acolo încântat a fost soțul meu. Cică nu mă mai auzise niciodată țipând atât de disperată, deci, pentru el, cele 30 de lire au fost prețul unei minunate premiere în viața noastră de cuplu.

Înainte de închisoarea cu pricina, trecusem pe lângă figurile din ceară ale celebrităților din lumea întreagă. Unde observasem următoarele:

– toate figurile sunt foarte actuale, în sensul că au exact vârsta și imaginea din momentul ăsta. Îmi imaginez că artiștii care se ocupă cu „sculptarea” Angelinei Jolie sunt cu nervii la pământ. Una-două, îi cheamă de urgență: „Alo, alo, iar a slăbit nebuna. Vă așteptăm imediat la serviciu, să-i mai dați jos un kilogram de ceară de pe cur”;

– majoritatea vizitatorilor nu fac altceva decât să se tragă în poză cu exponatele, nici vorbă să se și uite la ele;

– pe Orlando Bloom nu prea îl bagă nimeni în seamă;

– Johnny Depp nu e foarte înalt;

– în jurul scriitorilor nu e foarte mare agitație;

– nimeni nu vrea să-și facă poză cu Hitler.

În fine, nu în ultimul rând, după închisoare urmează

o experiență cinematografică 4D, cu supereroii Marvel. Adică apă în ochi, aer pe la picioare, lovituri în coaste și altele asemenea, menite să îi frăgezească și pe cei câțiva care au ajuns până în acest punct cu nervii nezdruncinați. Nu și pe vizitatorii români, care pățesc aceste lucruri zilnic în transportul în comun bucureștean, desigur.

Una peste alta, a fost interesant să ne pozăm cu Einstein și să aflăm cum se simt Mircea Băsescu și Adrian Năstase în spatele gratiilor. Singura diferență între noi și cei doi e că, pentru asta, noi am dat 60 de lire, iar ei au luat sute de mii de euro.