Îmi aduc aminte de nebunia lui decembrie ’89. Dacă n-ar fi de plîns, ar fi de rîs. Ce treabă mai bună pentru înțelepții care se pitiseră înălțînd rugi fierbinți lui Dumnezeu să nu le ia Ceaușescu Crăciunul, dar să învingă și revoluția, decît să-și reverse preaplinul de înțelepciune și să călăuzească poporul? Aceasta e, după cum veți vedea, mica istorie a zvonurilor care ne-au aburit și ne-au căptușit cu Iliescul. Primul, dacă nu mă înșel, a fost Teodor Brateș, cel care îl vedea, din surse sigure (un soi de stiripesurse.ro), pe Ceaușescu în diverse Dacii, în toată țara. L-am urmărit cu sufletul la gură 48 de ore. Deși titanul din Scornicești odihnea la Tîrgoviște. Nu înainte de a fi înghițit în sec de o mie de ori, căci dușmanul nu dormise. Otrăvise fîntînile, cișmelele, toată rezerva de apă potabilă a Bucureștilor. Am privit cu disperare cerul, pămîntul, apoi sinea mea. Să mă despart de viață taman acum, cînd Revoluția izbîndise? „Mor, dar mor în/pentru libertate”, mi-am zis și am oftat. Poate că, totuși, n-am băut destul. Cu ultimele puteri am deschis televizorul. Pe ecran, o bătrînică, ieșită de neunde, încerca să spună că vechea gardă prelua puterea. Doina Cornea? Pff… De unde ai ieșit, stimabilo? Uite, Silviu Brucan și Cazimir Ionescu îmi zic ritos că e o provocare. Nu ieșiți, oameni buni, puterea revoluționară se împotrivește dujmanului! Îi sorbeam cu ochi beliți, neștiind că am să-mi dau cu pumnii în cap, mai tîrziu, că am pus botul la cea mai simplă manipulare. Dar atunci, în 23 decembrie, știam, din adîncul ființei mele, că teroriștii vor să-l facă scăpat pe dictator. Așa că am început să sap. Undeva, la Clinceni sau la Cățelu, era o unitate de elicoptere sub pămînt, într-un hangar betonat, care avea să ia cu asalt revoluția. Am dat telefon la Marele Stat Major. Am comunicat, mîndru, tot ce aflasem. O voce plictisită mi-a cerut datele. Le-am dat, pînă la ultima virgulă. Iar noaptea, cu iscoadele mele din teritoriu, am mai aflat că o divizie de tancuri e pe drum, burdușită de proiectile. Urma să zdrobească gărzile înarmate cu mături. L-am trezit pe Dan Goanță și l-am pus, la trei dimineața, să apere poporul.
N-am avut nici o clipă conștiința ridicolului. Eram convins că fac bine. Uf, pe 24, Ceaușescu era prins. Ziua judecății (habar n-aveam că era un film) sosise. Abia cînd toată camarila avea să învîrtă caseta execuției, ochiu-nchis afară s-a deșteptat înăuntru. Prea tîrziu. Răul era făcut.
La fel și acum. Serviciile secrete, Mossad-ul, KGB-ul și bubulii au pus foc la Colectiv. Alții, mai tineri ca mine, au pus, și ei, botul. Nu e nimic de spus. Răul e făcut.
