Amintiri nescrise din teatru

Cu umorul lui de om cumsecade, B. Elvin le povestea celor apropiați una-alta din lumea teatrului din București. Făcea asta din plăcerea conversației, dar numai dacă-l stîrneai. Fusese secretar literar la Teatrul de Comedie, pe vremea lui Radu Beligan, și apoi la Național, cînd Beligan era directorul teatrului. În 1990, cînd Beligan a fost mazilit de la conducerea Teatrului Național, B. Elvin a demisionat. De atunci n-a mai avut relații cu teatrul decît ca spectator, cel mai adesea fără să primească bilet de protocol.

Deși trăise mulți ani în această lume a orgoliilor nemăsurate și mai făcea și gazetărie, Bebe era discreția întruchipată. Ținea la actori și avea grijă să nu se bage în intrigi de culise, dintre care unele se sfîrșeau cu scandaluri deloc artistice. Cele mai multe începeau de la luptele pentru roluri, în care Elvin nu se amesteca. Avea și el simpatiile lui, dar le păstra pentru sine însuși. Treaba lui, spunea, era repertoriul. Distribuția era problema regizorilor, în care Bebe nu s-ar fi amestecat pentru nimic în lume. La fel cum, tot pentru nimic în lume, n-ar fi pus poza lui Ceaușescu în Caietele Teatrului Național, revista făcută de el pînă în 1990, care avea un tiraj de peste 50.000 de exemplare.

Elvin nu se lăuda cu asta printre actori, dar cînd i se atrăgea atenția de la cenzură că din revistă lipsea fotografia Tovarășului, întreba mirat: „Să dăm de înțeles că tovarășul e primul actor al țării?!”. Beligan, care răspundea la partid și în fața Marii Adunări Naționale atît de repertoriul teatrului, cît și de revista lui Elvin, i-ar fi zis într-o seară, pe stradă, secretarului literar, făcătorul revistei: „Bebe, m-am gîndit că nici dacă ar fi luat tovarășul drept primul regizor al țării, n-ar fi mai bine…” Asta a fost singura aluzie a lui Beligan la absența cronicizată a pozei cu Ceaușescu din Caietele Teatrului. Apoi și-au dat mîna, într-o strîngere mai îndelungată ca de obicei.

Doi oameni de stînga, din convingere, dintre care unul, Elvin, o pățise în anii ’50 cu Partidul Muncitoresc în care se înscrisese și din care a fost dat afară, iar celălalt, Beligan, avea să fie luxat de FSN în 1990, într-un soi de sacrificiu ritualic de moment. Așa că prin 1991, cînd demisionatul Bebe s-a dus ca simplu spectator la Național, la o premieră, cîțiva dintre actorii teatrului i-au întors spatele. Cînd Beligan s-a întors la Național, cîțiva dintre cei ce nu mai voiau să se afișeze cu Elvin i-au telefonat fostului secretar literar al teatrului, iar unul dintre ei, care pe vremuri recita poezii cu Ceaușescu la televizor, îi zice pătruns: „Cu tot respectul, tovarășe secretar general!”. „Pe cine căutați?” „Mă scuzați, pe domnul Elvin…” La care Bebe îi răspunde: „Ați greșit numărul!” și închide. Cînd mi-a povestit momentul, Elvin, cu tot calmul lui, a zis: „Dă-o în ceara mă-sii de versatilitate actoricească!”.