Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Andorra și Belarus libertate ne-au adus!

Zoom Andorra și Belarus libertate ne-au adus!

Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci cînd? Eheeei, moșilor și babelor, trecut-au anii… Așa ziceau în 1990, cînd golăneau în Piața Universității, iar ai noștri jucau la Mondiale, în Italia. Învingeau ditamai URSS-ul și erau egali cu Argentina mărețului Maradona. Meciul din grupă cu Camerunu’ nu se pune, că și-n țară eram ocupați să luăm bătaie, la Mineriadă, în turneul 14-15.

Astăzi, după trei decenii și ceva, la startul unei alte campanii de calificare, vechile întrebări retorice rămîn valabile. România merită să fie în Europa, adică la turneul final al Campionatului European! Ar fi și jenant să ne plîngem de ghinion, întrucît am avut un bulan magnific, cînd tragerea la sorți ne-a plasat într-o companie abordabilă. În numele fiului, pare-se că iconițele lui Tata Puiu și-au făcut efectul. Acum, după ce am rezolvat-o cu norocu’, mai rămîne doar o întrebare, neretorică.

Tot ca nostalgici nouăzeciști ne amintirăm ce declara Nea Nelu, în zilele Revoluției. „Am sunat la Moscova și le-am spus cine sîntem și ce vrem“, cam așa zicea. „Cîrpa kaghebistă“ măcar știa unde să sune… Unde vor suna federalii și, mai ales, antrenorul Edi? Rămîne mai mult decît un obiect al curiozității. De niște ani încoace (le-am pierdut șirul), patrioții echipei naționale cer un răspuns la întrebarea: cine sîntem și ce vrem?

În virtutea prezumției de competență, selecționerul Edi Iordănescu merită cauționat. A căutat, a încercat, a experimentat, a fost la început de drum, amu’… sînt doar mici scandaluri de presă – că n-a fost trecut Ianis Hagi pe „lista lungă“ a convocaților la lot sau că n-a fost cooptat și Andrei Ivan, așa cum ar fi fost cazul, probabil, după forma lui actuală. Orice selecționer merită astfel de reproșuri, e lucru obișnuit. De asemenea, nici nu se cade să ne văicărim că echipa noastră națională se bazează pe Nicușor Stanciu din China și pe o legiune din seria B a Italiei. Asta e. La o adică, pînă și unicul Gică Hagi a jucat în Seria B, alături de alți colegi de generație aurită, la Brescia. Mai rămîne doar să se vadă, în noul mileniu, că jucătorii români din divizia secundă italiană, tăticule, se pot compara cu omologii lor de acum treij’ de ani.

Mai important, rămîne de văzut și ce-o fi în mintea selecționerului Edi, în sfîrșit, după „dubla de foc“ cu Andorra și Belarus. Dacă nu cu ăștia, atunci cu cine? Calendarul grupei îi oferă băiatului lui Tata Puiu să mai joace două meciuri la perete. După care, gata, chiar va trebui să aflăm cine sîntem și ce vrem. Hai România!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint