Alături de DNA, ani de zile, vedetă incontestabilă a cruciadei împotriva dușmanilor corupți ai statului de drept a fost și Agenția Națională de Integritate. Erau zile când capetele incompatibililor cădeau cu zgomot de pe eșafod, securea tăind fără milă și fără părtinire. Acolo unde DNA nu reușea să încropească un dosar nici măcar cu ajutorul SRI, unde nu se legau denunțurile sau nu se lipea banda cu interceptări telefonice, intervenea ANI și aplica ba o incompatibilitate, ba un conflict de interese, ba o avere nejustificată. Totul mergea strună până într-o zi, când…
Până într-o zi când chiar șeful ANI, Horia Georgescu, a fost ridicat de mascați și dus spre arest, implicat fiind într-un dosar cu retrocedări frauduloase, alături de alți corifei ai luptei anticorupție. A fost momentul în care toată construcția din cărți de joc și dosare s-a prăbușit spectaculos, lăsând în spate imaginea însăși a găunoșeniei.
Chiar dacă Horia Georgescu nu a fost până acum condamnat, așadar este, principial cel puțin, nevinovat, imaginea stânei conduse de lup nu va putea fi, multă vreme, ștearsă de pe retina publică.
În mai, anul acesta, ANI a împlinit frumoasa și rotunda vârstă de 10 anișori. În alte vremuri, de-abia de curând apuse, momentul ar fi fost marcat cu fast. S-ar fi întins covorul roșu, ar fi cântat fanfara, președintele țării ar fi descins relaxat dintre sepepiști, iar pe mesele pline cu bucate alese, după bilanț, ar fi dansat cu responsabilitate însăși șefa DNA, Monica Macovei, și Cristina Guseth. Dar n-a fost să fie. Evenimentul a fost marcat cu responsabilitate și discreție, ca și cum nici n-ar fi avut loc, iar eroii muți ai războiului cu incompatibilitățile au scrâșnit din dinți, înfigând ace lungi în păpușa de cârpă a lui Horia Georgescu, cel care a împins instituția într-un nemeritat con de umbră.
Totuși, după zece ani de activitate, luând în considerare tam-tamul mediatic ce a însoțit atâta vreme caravana ANI, te-ai aștepta ca realizările instituției să fie mai consistente. Nu sunt, iar semnele sunt din ce în ce mai proaste. Cu excepția unor decizii de incompatibilitate, destul de multe, care au încheiat prematur, dar binemeritat carierele unor politicieni mărunți, în marea lor parte, recolta ANI este extrem de firavă. Iar modul jenant în care au pierdut în tribunale bătălia juridică cu Mircea Diaconu, propulsându-l prin martirizare în Parlamentul European, spune multe despre fragilitatea argumentelor pe care le folosește instituția.
Una dintre cele mai mari probleme ale societății românești post-1989 este că suntem înconjurați de oameni publici, funcționari sau politicieni care afișează averi sfidătoare pe care, însă, nu le pot justifica. Unul dintre rolurile ANI este ca, după compararea declarațiilor de avere cu realitatea și cu toate documentele la care presa, de exemplu, nu are acces, să stabilească dacă există diferențe nejustificate între averea declarată și cea dobândită legal.
Ei, bine, știți câte decizii definitive de avere nejustificată a obținut ANI în zece ani? Câte? Cinci. Da, exact cinci. Asta în timp ce politicienii se plimbă cu avioane private, pescuiesc pești-spadă prin insule exotice și așa mai departe, permițându-și toate astea doar din salariile de bugetari.
Te uiți la aceste bilanțuri, admiri lipsa realizărilor și te întrebi: totuși, cât de credibile sunt instituțiile României? Depinde cum sună ordinul de promovare în anumite unități de presă, desigur.
1.503 vizualizări
Ce se mai aude de punctul 8 de la Timișoara?!