În această dimineață, cu doar câteva ore înainte de ședința săptămânală de guvern, premierul Victor Ponta a postat pe blog un anunț șocant:
“În urma discuțiilor cu FMI, UE și Banca Mondială, am hotărât că trebuie să recuperăm rapid eșecurile suferite anul acesta cu privatizările Cuprumin și Oltchim. Creditorii noștri externi ne presează să vindem rapid ceva, iar Tarom, Poșta și CFR nu sunt încă pregătite pentru privatizare. Mai trebuie vopsite câteva utilaje, mai trebuie măturat, iar asta ia ceva timp, nu se poate face peste noapte. După negocieri dure și după ce m-am consultat cu partenerii din USL, am decis să privatizăm Biserica Ortodoxă Română. E un pas dificil, mai ales la nivel emoțional, dar trebuie făcut, pentru a nu ajunge și noi în situația Greciei.”
Anunțul a surprins, cu atât mai mult cu cât suntem, teoretic, un stat laic, iar Biserica Ortodoxă Română nu ar trebui să se afle în proprietatea statului, cum nici statul nu ar trebui să se afle în proprietatea bisericii.
Totuși, surse apropiate guvernului spun că acțiunea a fost pregătită de luni bune de zile. “Încă din mai, după ce Ponta a devenit premier, acesta l-a însărcinat pe Cristian Sima să cumpere acțiuni la BOR prin intermediul WBS Holding. De fapt de aia a și plecat Sima în Islanda, ca să aducă pachetul majoritar de acțiuni, pe care l-a depozitat într-o peșteră de la poalele vulcanului Eyjafjallajokull. Toată povestea cu Sima care ar fi fugit cu banii clienților nu este decât o înscenare pentru a-i deruta pe cei de la Patriarhie, care începuseră să se prindă. Folosind banii puși la dispoziție de guvern și de câțiva atei avizați, Cristian Sima a reușit ca în doar câteva luni să achiziționeze 67,35% din acțiunile BOR, cotată la bursa de pe Muntele Athos, astfel că acum guvernul deține majoritatea și poate face ce vrea el.”, ne-a mai declarat sursa noastră.
Nu se știe exact care va fi valaorea de start a licitației cu strigare, dar mai mulți investitori de calibru și-au arătat deja interesul pentru această privatizare.
Premierul Ponta n-a putu fi contactat până acum, dar a anunțat o conferință de presă în jurul orei 13. Vom reveni cu amănunte.
Exclusiv online. Subiect în curs de actualizare.
Citește și:
‘Ai să mori tu?! Florian Bichir participă ca persoană fizică la privatizarea BOR!
UPDATE ora 13.45: Conferința de presă a premierului Ponta despre privatizarea BOR
UPDATE ora 13.00: Reacţia BOR la anunţul şocant de privatizare
Azi la popi un ban de dai, mâine plângi că nu-l mai ai
3 vizualizări