Cu toții ați auzit despre asteroidul gigant care a pus capăt domniei dinozaurilor. Poate unii dintre voi știți că, acum 65 de milioane de ani, în urma impactului unui asteroid de vreo zece kilometri în diametru, nu doar dinozaurii, dar și peste 70% din celelalte specii au dispărut. Însă, după cum pot atesta geologii și paleontologii, celebrul impact nu a fost nici pe departe singurul eveniment de extincție în masă a vieții pe Terra. Doar cel mai recent.
De fapt, cea mai mare extincție din istoria Pămîntului s-a petrecut la sfîrșitul Permianului (o perioadă geologică, nu vă speriați de nume), acum vreo 250 de milioane de ani. Atunci au dispărut 96% din viețuitoarele mării și vreo 70% din vertebratele de uscat. De fapt, zice Wikipedia, este singura extincție în masă a insectelor. Una peste alta, cu ocazia neplăcerii din Permian, cunoscută și sub măgulitorul nume “The Great Dying”, peste 80% din speciile de pe Terra au dispărut. Evenimentul a fost important și pentru că, prin eliminarea animalelor existente, a făcut posibilă înălțarea șopîrlelor, nu doar în lanțul trofic – așa au ajuns la dimensiunile și ferocitatea lui Tyrannosaurus Rex.
Extincția din Permian e un adevărat mister al paleontologiei, iar un articol din The Economist vine să mai lanseze o potențială explicație. V-o prezint și eu, o dată pentru că sună interesant, și a doua oară pentru că are și morală.
Spre sfîrșitul Permianului s-a înregistrat o activitate vulcanică deosebit de intensă, însă doar atît n-ar fi dus la masiva extincție. Vinovatul de asta ar fi tot un asteroid. Dar – și e un mare “dar”– singurul crater care se potrivește cu perioada, unul de vreo 40 de kilometri, prin Brazilia, e prea mic pentru un impact care să distrugă aproape toată viața pe Terra. Să ne amintim (sau să aflăm): cel provocat de asteroidul dinozaurilor are 180 de kilometri! Aha, dar există încă un “dar”: roca din Brazilia unde a avut loc impactul este extrem de bogată în gaze de șist. Iar cercetătorii au arătat că impactul a provocat mii de cutremure, de pînă la 9,9 grade (lejer mai intense decît tot ce s-a înregistrat pînă acum), pe sute de kilometri de jur împrejurul impactului. De fapt, zice The Economist, a fost cea mai masivă operațiune de fracturare hidraulică din istorie. Procesul a eliberat cantități megaindustriale de gaze naturale. Și, printre ele, metan. Știți cum se spune, că vacile contribuie la efectul de seră prin fiecare rîgîială (în care emit metan, un gaz de vreo 40 de ori mai rău decît dioxidul de carbon pentru efectul de seră). Ei bine, în Permian a rîgîit Pămîntul, iar pe lîngă asta toate vacile – din toate timpurile, puse una peste alta și balonate cu fasole mexicană – n-au nici măcar efectul unui țînțar care pișcă o balenă. Cu atîta metan în atmosferă, un proces de încălzire globală abruptă și extrem de acută s-a declanșat imediat, iar efectele au dus la masacrul de care vă vorbeam mai sus. E doar o teorie, deocamdată, dar una extrem de interesantă și cu argumente puternice. Iar eu v-am povestit-o și pentru că e o avertizare (e drept, extremă) cu privire la două noi ocupații ale speciei noastre: emisia excesivă de dioxid de carbon, cu consecințe directe în încălzirea globală, și fracturarea hidraulică, cu consecințe pe care o să le aflăm abia în următorii ani.