Cînd romanul ține locul istoriei recente și al știrilor necenzurate dintr-o țară atît de agitată și cu o faimă sinistră cum e Venezuela, curiozitatea te face să-i treci cu vederea slăbiciunile. Îl citești ca pe o relatare de la fața locului, cu o aviditate deloc literară. Cu primul ei roman, Karina Sainz Borgo, jurnalista venezueleană care s-a autoexilat în Spania, răspunde chiar din titlu unei asemenea curiozități. Șansa face ca autoarea să aibă și talent, nu numai dorința onestă de a da seamă despre ceea ce se întîmplă la ea în țară.
Altfel, ceea ce aflăm din surse independente despre Venezuela de azi e că acolo criza, inflația și corupția sînt atît de mari, încît pînă și hîrtia igienică se vindea la negru și că după ultimele alegeri avea doi președinți. Unul, Nicolás Maduro, urmașul și continuatorul lui Hugo Chávez, celălalt, Juan Guaidó, președintele Adunării Naționale din Venezuela. Maduro a fost recunoscut ca președinte (reales) de 20 de state, printre care Rusia, China și Turcia, în vreme ce Guaidó a fost recunoscut de 50, majoritatea țărilor europene și Statele Unite. Ceea ce se mai știe e că, dintr-o țară în care se refugiau persecutații dictaturilor sud-americane, Venezuela a ajuns țara din care opozanții regimului fug pe capete, din motive politice, iar protestele împotriva regimului sînt întîmpinate cu gloanțele și fumigenele Poliției și ale armatei.
În romanul ei, Karina Sainz Borgo nu intră în detalii politice, aflăm aici pur și simplu că Venezuela a căzut pe mîna Fiilor Revoluției, care au aruncat-o în sărăcie lucie, au înlocuit domnia legii cu legea terorii și ucid, jefuiesc pe cine au chef, sub acuzația că s-ar opune revoluției sau ordinelor Comandantului Președinte ajuns la patrulea mandat. Brațul armat al Fiilor sînt niște trupe motorizate compuse din găști de motocicliști care, de cînd statul nu mai are cu ce să-i plătească, își iau plata la drumul mare de la cei ce le ies în cale. În afara Fiilor, însă, mai apar și bande de „tovarăși de drum“ care controlează piața neagră din Caracas, terorizînd locuitorii. Într-un asemenea decor apocaliptic, în care viața zilnică a devenit o cursă cu obstacole pentru supraviețuire, se poate întîmpla orice, încît romanul ia întorsături tot mai rocambolești care, aici, par cît se poate de verosimile. Astfel că literata Adelaida Falcón, redactor de carte care tocmai și-a înmormîntat mama, se vede aruncată în stradă de niște bandite analfabete care se fac stăpîne pe apartamentul ei. Întîmplările prin care trece sau la care e martoră protagonista se succed rapid, iar ea le povestește tot mai precipitat, eliptic, ca într-un reportaj de la fața locului bîntuit de dezastre. Sau ca o relatare de pe frontul care a devenit orașul zguduit de ciocnirile dintre cei ce îndrăznesc să protesteze și Gărzile Naționale. Cocktailuri Molotov contra gloanțelor și grenadelor fumigene. Morți, răniți în agonie, bătăi sălbatice și arestări cu de-a sila. Curaj sinucigaș, disperare, lașități, indignare neputincioasă, furturi din disperare comise de victime în paguba altor victime.
La Caracas va fi mereu noapte, un roman despre cum să pierzi totul, inclusiv ultimul dram de demnitate, și cum să găsești o cale de scăpare dintr-o lume în care au fost anulate drepturile elementare, iar revoluția a ajuns alt nume pentru condamnarea la moarte fără drept de apel a celor ce mai cred în libertate. Un roman al disperării fără leac, pe care libertatea exilului nu face decît s-o adîncească.
Karina Sainz Borgo, La Caracas va fi mereu noapte, traducere și note de Alina Cantacuzino, Editura Polirom, 2022.