Arbitrul român Petrică Tomescu a fost reţinut pentru 29 de zile după ce autorităţile au descoperit că a jucat pe postul de mijlocaş ofensiv pentru echipa gazdă în timp ce arbitra meciul FCM Târgu Mureş-Pandurii Târgu Jiu. Tomescu a avut o prestaţie apreciată de cronicarii sportivi, reuşind să dea un gol şi o pasă de gol.
El s-a remarcat printr-un bun control al balonului şi şi-a scos de multe ori adversarii din joc prin driblingurile sale. Gazeta Sporturilor i-a acordat nota 8 şi l-a declarat jucătorul meciului, lucru cu care a fost de acord şi un oficial al oaspeţilor. „Părerea mea e că arbitrul a câştigat meciul pentru FCM. Dacă nu era el, scoateam cel puţin un egal, pentru că jucătorii noştri s-au apărat bine. Ascultaţi ce vă spun, arbitrul a fost azi al doisprezecelea jucător al celor de la Târgu Mureş“, a declarat oficialul Pandurilor, dând dovadă de un spirit de observaţie ieşit din comun.
Pentru mulţi, acest scandal demonstrează că avem nevoie de arbitri străini. Se pare că şefii de club din Liga I îi preferă pe arbitrii de peste hotare deoarece sunt mai serioşi, iar dacă provin din Brazilia, se descurcă mult mai bine cu mingea şi reuşesc să marcheze din poziţii foarte dificile.
9 vizualizări






