Cîți dintre voi pot spune, cu mîna pe inimă, că au auzit vreodată de Leonardo Pisano Bigollo (c. 1170 – c. 1250)? Normal, nimeni. Da’ dacă vă spun că el e omul care a adus numerele arabe în cultura europeană, probabil obosit de toate MCMXV-urile mai vechilor săi conaționali, nu-i așa că parcă începe să vă placă tipul? Dar stați, că asta nu e tot. Dacă luați un Leonardo Pisano Bigollo vă mai oferim, gratis, și numele sub care era cunoscut de către contemporani: Fibonacci. Aha, acum parcă vă filează o lampă… (asta e doar pentru ăi mai bătrîni, care au prins televizoarele Diana H2).
Pe lîngă numerele arabe, pentru care nimeni nu-și amintește de el, Fibonacci ne-a mai lăsat (și cu asta a intrat în istorie) șirul al cărui nume îl poartă: șirul lui Fibonacci. Care e foarte simplu: primele două elemente sînt 0 și 1. Următoarele sînt făcute din suma celor două dinainte: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34…
De ce e important șirul ăsta, și implicit tac-su? (Mă rog, de fapt e tac-su adoptiv, pentru că șirul lui Fibonacci era cunoscut cu șase sute de ani înainte, de către hinduși, deși bănuiesc că sub alt nume. Fibonacci doar l-a adus în cultura apuseană.) Păi, nu știu cum se face, dar ne împiedicăm de șirul lui Fibonacci peste tot, în natură. Uite, numai, la noi: avem un nas, două mîini, trei articulații la mînă, cinci degete… Bine, poate exemplul ăsta e tras nițel de păr. Dar știați că pînă și coada cameleonului se învîrte într-o spirală Fibonacci? Normal că nu. Nici eu. Dar că, de exemplu, numărul strămoșilor unui trîntor e șirul lui Fibonacci? Hai să vă explic: trîntorii ies din ouăle nefecundate de către un alt trîntor. Deci trîntorii n-au decît mamă. Care are doi părinți: un el și-o ea. Care au trei părinți: un trîntor și două albine. Care au cinci… You get the idea. Apoi, multe dintre spiralele care apar în natură urmează șirul lui Fibonacci: solzii pe conurile de brad, petalele unui trandafir, scoarța ananasului, buchețelele de conopidă și tot așa. Pînă și spiralele uraganelor și galaxiilor au de-a face cu italianul nostru. Și tranzacțiile la bursă. Dar aici e mîna omului. Aia cu trei articulații, cinci degete… Însă, probabil, cel mai cunoscut exemplu este cochilia nautilusului. Un fel de frate al sepiei, dar cu coajă. Care crește, în timp, urmînd o spirală Fibonacci, ca-n poză.
“Și – veți întreba – unde-i legătura cu care ne-ai aburit în titlu, de-am crezut că scrii de fotbal?” Păi, cu ce sînt acoperite tribunele Stadionului Național, după meciuri? Cu semințe de… floarea… soareluuuui! Nici asta n-o știu mulți, dar semințele de floare sînt aranjate, pe discul florii, în spirale Fibonacci. De-aia o să merg eu la meciul cu Grecia. Susțin științele naturii!
