* Fiind săptămîna care este, vorba unui clasic în viaţă, pe toţi îi doare la bască de muncă, toţi se gîndesc doar să completeze, cumva, găurile din frigider şi cămară, cauzate de petrecerea Crăciunului pe stil românesc. Pare clar că nici prin ziare nu prea mai ai ce citi, lumea fiind mai mult prin magazine, după sticle, peturi şi doze. Totuşi, am găsit în Adevărul textul "Ponta, pe tobogan, la pachet cu Geoană". Din barometrul "Adevărul", realizat de IMAS, mi-a atras atenţia fraza "Crin Antonescu este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, fiind cotat cu 27,1% în luna decembrie". Mi se pare mai mult decît evident: păi, ce rău poate face naţiunii cineva care doarme atît de profund şi de frumos? Nu vorbeşte urît, nu bate copii, nu nimic; numai să nu fie, cumva, somnambul!
* De parcă nu ne-ar stresa deja copiii din cartiere, care – habar n-am cum – au pus mîna pe pocnitori (sau au improvizat, aşa cum făceam şi eu cînd eram mic şi foloseam gămălii de chibrituri, permanganat de potasiu, miniu de plumb, pulbere de aluminiu etc.), Libertatea întreabă "OZN-urile ne vor invada în cîteva zile?". Cică liderul religios al afro-americanilor de cult islamic a declarat că, peste cîteva zile, miliarde de oameni vor vedea pe cer farfurii zburătoare. Ştirea nu are, de fapt, nici un impact asupra românilor, cărora puţin le pasă dacă vor vedea sau nu, pe cer, farfurii zburătoare, atîta vreme cît toţi sînt convinşi că peste cîteva zile, adică în noaptea de Revelion, vor vedea pe mese farfurii pline. Ceea ce vă doresc şi vouă!






