Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

AURORA LIICEANU: „Corupția ține de specia noastră”

Zoom AURORA LIICEANU: „Corupția ține de specia noastră”

Face parte din categoria celebrităților discrete. Și, cu o modestie neverosimilă, Aurora Liiceanu crede și azi în misterul sufletelor noastre, de care se apropie cu prudența unui detectiv care știe că nu există două cazuri la fel.

Cristian Teodorescu: De ce fură politicianul român care fură?

Aurora Liiceanu: Indiferent dacă este politician sau nu, orice individ, cum spune Unamuno, este el și împrejurările lui, adică contextul lui. Individul poate fi atras de hoție prin structura lui – pulsiuni, frustrări etc. –, prin valorile lui, prin etica lui. Dacă ne referim la context, putem spune că la noi există legi care permit hoția – fie că sînt redactate incoerent sau confuz, din incompetența celor care le scriu, fie că în mod special se caută ambiguitatea care lasă loc interpretărilor ce duc la hoție –, dar nu există mecanisme de control care să funcționeaze. Resursele umane sînt selectate astfel încît indivizi coruptibili devin controlatori. Cîți paznici nu intră în combinații cu hoții? La noi, cred că există o cultură a toleranței la hoția mică și o revoltă la hoția mare. Hoția mică ține de supraviețuire, hoția mare ține de grandoare, de nesăbuința hoției. Ar trebui amintit că la noi se valorizează pozitiv individul care știe să se descurce, care este hoț, pentru că el intră ca gîsca prin apă și nu se udă. Asta înseamnă să te descurci. Politicianul român fură pentru că, în general, caută puterea ca să fure. Altfel, de ce nu sînt marginalizați hoții, ci, dimpotrivă, sînt băgați într-o burka protectoare, iar noi, poporul, sîntem certați că generalizăm. ”Majoritățile morale” rămîn, dar se schimbă moralitatea.

C.T.: De ce nu se astîmpără cînd vede ce pățesc confrații lui luați la întrebări de DNA?

A.L.: Hoția este ceva care are propria ei viață. În general e lungă, longevivă, politicienii noștri nu se astîmpără din două motive, cred. Sau poate sînt mai multe. În primul rînd ar fi faptul că un ”încă” funcționează la ei, așa cum Noica spunea că există – la femeile foarte frumoase, care sînt surprinse de faptul că frumusețea e perisabilă, evident, un anume fel de frumusețe, să zicem fizică și la sportivi – acest ”încă”. Adică încă mai pot fi frumoasă, încă mai pot avea performanțe. Cred că nici un antrenor nu-și pregătește sportivii pentru renunțare sau retragere din competiții. Aș numi acest sindrom cu numele Greta Garbo, adică trecerea din celebritate în anonimat. Marii hoți au poate mai dezoltată o celebritate intimă, un raport intim cu hoția lor, dar nu renunță la ea și din cauza unui alt factor, un fel de atracție pasională față de risc. Nimeni nu-ți poate spune cînd să te retragi, să te astîmperi, cum spui tu, pentru că apare un alt factor, ca în accidentele de mașină, adică nu mi se poate întîmpla mie. Așa putem vorbi de ceea ce îi face pe unii să riște, avînd un sentiment intim că ei nu vor păți nimic, răul li se întîmplă altora, nu lor.

C.T.: De ce ne plac „tătucii” în politică?

A.L.: Ne plac ”tătucii” în politică mai ales pentru că există mitul salvatorului și încrederea că cineva ne va rezolva nefericirea sau nemulțumirea. Delegăm această misiune cuiva. Cred că aici ne putem gîndi la servitutea voluntară, la ceea a scris La Boétie despre relația complexă, misterioasă, între dominator și dominat. Există oriunde o ierarhie a ”tătucilor” sau o lume întreagă de ”tătuci”. Șefii de sindicate sînt și ei tătuci, dar, ca în mitologii, își trădează copiii și fac pact cu un tătuc mai mare, puterea. Mecanismul este universal. Cînd, în filmul Godfather III, se spovedește Nașul, spunînd că a ordonat să-i fie omorît fratele, este cam la fel, pentru că și Corleone, și Miron Mitrea au făcut la fel. Ca și Ciorbea. Pentru putere, pentru acest drog care este puterea.

C.T.: Nu ne-am copt destul pentru democrație?

A.L.: Democrația, spunea un politician cîndva, ca și căsătoria, este o idee bună, dar nu perfectă, pentru că nu avem alta mai bună. Cam asta era ideea. Cultura politică a unui popor ține de istorie, de vechimea instituțiilor și de mentalul colectiv privind puterea și raporturile între oameni. A gîndi democrația înseamnă a gîndi la ceea ce are ea bun ca idee, dar și la limitele sau dezavantajele ei. Nu cred că la noi s-a ajuns la acest lucru. Democratizarea este ca un val care cuprinde toate domeniile vieții. Nu are de-a face cu personalități, ci cu masele, cu ceea ce numea Bacon ”multitudinea particularelor”. Nu sîntem copți pentru a gîndi democrația și nici partea ei de inconfort.

C.T.: De unde ne vine corupția? Sîntem făcuți pentru ea?

A.L.: Corupția ține de specia noastră, de partea ambiguă, chiar întunecată a noastră, de pulsiuni, adîncuri psihice, greu explicabile. Ține de diversitatea manifestărilor noastre ca indivizi. Așa cum nu înțelegem de ce oamenii bogați vor să fie și mai bogați.

C.T.: Dar țopîrlănia de unde ni se trage și cît e de răspîndită, că pe unde te întorci dai de ea?

A.L.: Ierarhiile care au funcționat, elitele care au existat sînt pe cale de a fi înlocuite de alte elite ale altui tip de societate și cred că democratizarea aici își spune cuvîntul. Astăzi toți se împăunează cu titlul de experți, dar criteriile expertizei nu mai sînt cunoașterea, gradul de cultură într-un domeniu, ci notorietatea și performanța. Juriile în diferite concursuri/competiții de astăzi sînt performeri cu vagi abilități de comunicare și nicidecum indivizi care au capacitatea de a gîndi domeniul în care performează. Din aceste elite se nasc noi modele pentru cei tineri. Țopîrlanul va deveni omul mediu, obișnuit. Cei trei piloni ai ordinii lumii – clasa socială, rasa, sexul (nu gender, ca astăzi) – nu mai funcționează datorită fluidității frontierelor înăuntrul fiecăruia dintre aceștia.

C.T.: Ce detești mai mult la noi?

A.L.: Detest diletantismul, refuzul de a-ți asuma incompetența. Detest atracția către titluri, ceea ce se numește la psihologi ”psychological reward”, adică flatarea, toți vor să fie ”cineva mai cineva ca cineva” (după Caragiale, în care Zoe spune la băcănie că vrea ”ceva mai ceva ca ceva”).

C.T.: Ce îți mai place la noi?

A.L.: Îmi plac unele lucruri amuzante la noi: un anume grad de superficialitate, aproape metafizică, a oamenilor, refuzul majoritar al ideii de credință – cultură religioasă – și obsesia ritualurilor religioase. Capacitatea noastră de a transforma un defect, un comportament extrem într-o calitate este năucitor de interesantă: sîntem foarte toleranți, dar asta nu înseamnă nepăsare, sîntem extrem de sensibili la ce spun alții despre noi, dar noi ne bălăcărim zilnic oriunde. Îmi place acest raport fascinant între complexele de inferioritate și cele de superioritate, care se manifestă subtil sau mai mult perceptibil, dar ca o adiere peste ”teritoriul românesc”. Îmi plac la nebunie – nu vreau să citez un manelist care cînta ”Te iubesc la disperare”, dar pot s-o fac –, deci îmi plac la disperare proverbele românești și aș cere să se predea la școală o disciplină, un modul despre viață, cu proverbele noastre minunate. Ce poate fi mai frumos decît să înveți pe cineva ce înseamnă manipularea spunîndu-i proverbul nostru ”Nu întoarce vîntul pomul, cum întoarce curva omul”?

C.T.: Trebuie să reinventăm România sau să ne luăm tălpășița?

A.L.: Să devenim ”negustori” patrioți ai României, așa cum e ea. Am să reiau definiția negustorului dată de un țăran grec, dintr-un roman al lui Dido Sotiriou, fiului său de vreo 11 ani: ”Negustor înseamnă să furi tu înainte de a te fura altul”. Cred că nu trebuie să ne părăsim țara, dar resursele umane trebuie educate altfel, astfel încît să privească realist modul în care ne raportăm la alte țări. Mulți străini vin să stabilească la noi, asta ar trebui să ne dea de gîndit.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    excelent interviul, toată stima pentru doamna aurora liiceanu!
    o mică scăpare trebuie, însă, semnalată: “eu sînt eu și împrejurările în care trăiesc” e o zicere a lui ortega y gasset, nu a lui unamuno.

  2. #2

    Aveti dreptate, citatul corect este I am I plus my circumstances , Ortega y Gasset. Va multumesc si ma bucura corectia facuta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]