Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

„Autograf!”

Zoom „Autograf!”

Acum cîțiva ani, m-am dus la Tulcea să lansez primul volum din Șoseaua Virtuții. Cartea tocmai apăruse. Încă nu-mi tăiasem cordonul sentimental care mă lega de ea. Mă încercau tot felul de superstiții, deși am pretenția că sînt imun la asemenera chestii. Pînă atunci călătorisem la Tulcea numai cu trenul.

În ziua aceea, care începuse bine – soare, cald –, mașina soției mele funcționa perfect la drum. Înainte de a ne îndrepta spre Tulcea, trecuserăm pe la redacția din București a editurii să luăm două pachete cu cărți, care stăteau ca pasageri, pe bancheta din spate a Loganului.

Călătoria a durat neașteptat de mult, chiar dacă, din cînd în cînd, îi telefonam lui Patrick André de Hillerin să ne spună pe unde s-o luăm. El, calm, mă întreba unde sîntem și apoi îmi zicea ca „gipiesul”: acum o iei la stînga – sau la dreapta , după cum era cazul. Pe drum, sate multe, 50 pe oră! După ce trecem de Slobozia, pe indicatoarele de pe drum nici un cuvînt despre Tulcea. Toate îți spuneau cum să ajungi la Constanța și cîți kilometri mai erau pînă acolo.

Nici atunci cînd putea să meargă cu 90 pe oră, Daniela nu se îndemna, cu gîndul că poate o luaserăm aiurea și ar fi trebuit să se întoarcă din drum. Treptat, se face cald în mașină. Aerul condiționat nu mai funcționa. Am lăsat geamurile jos, dar pe unde Daniela trebuia să încetinească ne lovea în față un curent fierbinte, de mă treceau nădușelile și transpira pînă și ea, care nu suferă de căldură. De-abia la granița județului a apărut primul indicator cu o săgeată arătînd drumul spre Tulcea și cît mai aveam de mers pînă acolo. Nu mai erau decît două ore pînă la lansare, așa că pe șoseaua cu două benzi, șerpuitoare și nu prea circulată, Daniela și-a pus Loganul la treabă, apăsînd pe accelerație.

Cînd am ajuns în oraș, Patrick ne-a pilotat de la distanță pînă la hotel, cu aceeași voce calmă, deși nu mai era decît o oră pînă la lansare. Parchează Daniela mașina, ne lăsăm valiza în cameră, dar cum nu mai aveam timp și de un duș, hai la Casa Avramide, acolo unde urma să ne întîlnim cu cititorii. Nu era prea multă lume în curtea pomenitei case. Mă așteptam ca printre cei de față să fie și mătușa mea Dana, și verișoara mea Simona. Daniela o sună pe Dana și-i spune ce și cum. Apar rapid ele două, ținînd de mînă o fetiță de vreo șase ani, și se așază pe unde au nimerit. Cînd a venit momentul autografelor, mai spre sfîrșit, vine fetița la mine cu o carte și mi-o întinde, cu acel aplomb al copiilor cărora li se spune dinainte ce să facă. Știam cum o cheamă, dar am întrebat-o, ca s-o scot din muțenie. Mititica mi-a spus că e nepoata lui Tudorică – unchiul meu, care murise cu mulți ani în urmă. Nu mai țin minte ce i-am scris. A doua zi însă, cînd le-am făcut o vizită scurtă înainte de plecare, mătușa mea Dana, care mă știe de cînd aveam vreo 13 ani, mi-a spus că Alexandra a dormit cu cartea lîngă ea și n-o dăduse nimănui din casă, nici măcar ca s-o atingă, spunînd categoric: „Autograf!”.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
romania100