Cu ani în urmă, Radu Cosașu trecea printr-o perioadă nasoală. Nu mai fuma, lua tot soiul de pastile și, cînd suna telefonul, tresărea. Pe la zece noaptea, cînd asculta Europa Liberă, îl făcea să tresară Paul Georgescu. Îl căuta pentru șueta lor nocturnă. Fostul critic trecuse la proză. Nu-și schimbase convingerile, era tot de stînga, dar îl toca pe Ceaușescu, de-l treceau toate apele pe Cosașu.
Nu că nu l-ar fi tocat și el, însă nu la telefon. Autorul Supraviețuirilor mai încerca să schimbe vorba, dar conu’ Paulică o ținea pea lui. Asta cînd nu-și frăgezea confrații. Chiar dacă nu mai ieșea din casă, fiindcă nu-l mai țineau picioarele, Paul Georgescu afla toate bîrfele. Cînd le povestea la telefon mai punea și comentarii de la el, că avea limba ascuțită. Cosașu îi mai sugera că s-ar putea să-i asculte careva telefonul. Lasă-i să asculte, că de-aia îi plătim, îi replica liniștit celălalt. Dar cum acest argument nu-i scădea temerile lui Cosașu, fostul critic marxist îi explica avantajele ascultării telefonului. Ăștia de la Securitate scriu adevărata istorie a literaturii române! Luat cu vorba, Cosașu uita de prudență: „Dar dacă le vine gîndul să facă experimente neliterare pe pielea noastră?“
