Există oameni pentru care viața este o continuă curgere lină, fără reguli, fără legi, fără obligații. De fapt, legile și obligațiile există doar pentru a-i sluji pe ei și atât. Contractele sunt bune atâta vreme cât le aduc bani pentru eforturi zero, iar Justiția pare că joacă după propriile pofte.
Un astfel de personaj
pare a fi Traian Rece, o legendă locală în județul Tulcea, un om de afaceri pe care nu știi unde să-l încadrezi: la profitori isteți sau la dăunători încă nepedepsiți.
Traian Rece se ocupă, cel puțin în Tulcea, cu agricultura și cu procesele. Ani de zile s-a ocupat mai mult cu procesele, de agricultură ocupându-se firme cărora le-a subînchiriat, cumva, contractul de concesiune, deși acest lucru era interzis de clauzele contractuale.
Traian Rece este, de fapt, unul dintre profitorii mărunți ai goanei după privatizarea cu orice chip, a orice. Așa a ajuns respectivul, la un moment dat, să pună mâna pe Agrodelta Sireasa, societate care administra mii de hectare de amenajări agricole din Delta Dunării. După privatizarea societății, făcută pe mărunțiș, Rece a reușit, cumpărând cu propriile-i farmece serviciile unei angajate a statului, să-și asume și proprietatea asupra digurilor și canalelor care se aflau în apropierea terenurilor agricole. Terenurile, mii de hectare, cum spuneam, nu i-au intrat în proprietate, căci acestea aparțineau domeniului public. Dar cel puțin pentru o vreme a stăpânit asupra digurilor și canalelor din preajma respectivelor incinte agricole.
În 1997 și 1998,
Agrodelta Sireasa a reușit să concesioneze de la Consiliul Județean terenurile de la Pardina și de la Tatanir. Aproape 10.000 de hectare. Redevențele plătite de către firma lui Rece au fost, timp de douăzeci de ani, absolut ridicole, iar afaceristul s-a îmbogățit încasând subvenții. Ajungând, de fapt, la un moment dat, să fie printre primii cinci încasatori de subvenții din România.
Între timp, lupta lui Rece pentru diguri n-a încetat nici o clipă. Justiția, într-un moment de luciditate, a desființat definitiv privatizarea digurilor pe care le revendica Rece, dar asta nu l-a împiedicat pe acesta să încaseze bani pentru ele și să le folosească drept mijloc de șantaj în relația cu autoritățile.
Rece ajunsese,
în megalomania lui, să sape șanțuri în diguri, pentru ca Poliția de Frontieră să nu mai poată patrula pe digurile respective, deși acestea îndeplineau și rolul de drum comunal și erau folosite pentru securizarea graniței cu Ucraina. Ca și cum vreun șmecheraș cu niscaiva proprietăți la granița dintre SUA și Mexic ar fi decis să-și aroge dreptul de proprietate asupra fâșiei de frontieră și ar fi săpat, fără să-și ia instantaneu un glonte în cap, șanțuri care să-i împiedice pe grăniceri să mai patruleze. Dar bine că nu suntem la granița dintre SUA și Mexic, ci la cea dintre UE și Ucraina, unde totul e luat à la légère.
Rece a încălcat în mod repetat
contractele de concesiune. Mai întâi, subarendând terenurile, pentru o perioadă, căci el n-avea chef să le lucreze. Apoi, folosind îngrășăminte chimice, insecticide sau semințe tratate chimic, deși acest lucru este clar interzis și de contract, dar și de legea de funcționare a Rezervației. Ca să poată rezilia contractele, CJ Tulcea l-a dat în judecată pe proprietarul Agrodelta Sireasa. Uneori cu succes, alteori nu. De fapt, procesele au fost mereu tărăgănate, prin diverse tertipuri și chițibușăreli. Atunci când un proces se apropia de finalizare, brusc, Rece își dădea seama că este nedreptățit de către judecători și cerea strămutarea dosarului. Unele procese s-au plimbat de la Tulcea la Constanța, de la Constanța la Buftea și tot așa, ajungând printre cele mai călătoare dosare din țară. Iar acolo unde Rece chiar simțea că-i fug terenurile concesionate de sub picioare, băga repede o plângere penală, rezolvarea proceselor civile amânându-se până la rezolvarea dosarului penal.
În momentul de față,
Rece a făcut sesizări penale pentru peste 40 de actuali și foști consilieri județeni, a dat în judecată Consiliul Județean în mai multe cauze, cele mai multe inventate, ba a ajuns să se războiască prin tribunale și cu ziariștii care nu-i cântă în strună. Nici avocații săi nu mai știu, probabil, numărul proceselor la hectar, dar asta nu-i împiedică să încaseze corespunzător, deși pentru cultura de dosare nu se primesc subvenții.
Una dintre cele mai iresponsabile
acțiuni ale micului dăunător este contestarea în instanță a tuturor cărților funciare în care sunt înscrise terenuri ce mărginesc drumul dintre Tulcea și Chilia. Pentru modernizarea acestui drum, CJ Tulcea se pregătește să depună un proiect pentru a obține finanțare europeană. Or, contestarea în instanță a cărților funciare împiedică, practic, depunerea acestui proiect, pentru că terenurile trebuie să nu fie subiectul unor litigii. Până când dosarele își vor găsi loc pe masa judecătorilor va mai trece ceva timp, probabil suficient pentru a se rata termenul-limită de depunere a proiectului. Rece nu câștigă nimic din asta, însă un județ întreg pierde, luat ostatic de o strâmbătură procesomană.
Dar despre Traian Rece vom mai vorbi și în săptămânile următoare. Despre domnia-sa, despre litigiile pe care le iscă pentru a pune bețe în roate și despre cât de convingător poate fi dacă reușește să-și angajeze drept avocat o fostă judecătoare care dăduse sentințe în defavoarea sa.
Multumim ca luati apararea Deltei! (desi nu stiu pe cine mai preocupa)