În Delta Dunării a plouat mult în ultimii ani. A plouat cu bani veniți din afara județului. Ardeleni, moldoveni sau bucureșteni au ajuns în satele prăfuite ale Deltei și s-au gândit că ar fi loc de o pensiune. Zona e atât de mișto, încât o pensiune aici e fabrică de bani, imprimerie națională, rotativa lui Isărescu. Îhî.
Mai acum un an, luat de valul stârnit de investitorii locali în turism, un moderator TV se gândea că n-ar fi rău ca și în Deltă să existe 150.000 de vizitatori pe week-end, ca pe litoral. Am râs. Mult. Apoi am făcut socotelile. Pentru a transporta atâta amar de lume, în bărci rapide de zece persoane, de exemplu, ar fi nevoie de 15.000 de bărci care să se fâțâie de colo-colo prin Deltă. Brațele Sulina și Sfântu Gheorghe ar arăta, atunci, precum portul din Amsterdam în timpul regatei velierelor. N-ai avea unde arunca un ac, să prinzi și tu un caras. Ca să nu mai vorbim de cele minimum 30.000 de autoturisme care ar sufoca Tulcea, Mahmudia, Murighiolul și Dunavățul. Dar ce bani frumoși s-ar câștiga :))))
Deocamdată, însă, tursimul în Deltă e un turism de jaf și voie bună. Patronii așezămintelor de cazare nu fac afaceri, ci dau tunuri. Prețurile sunt nu mari, ci enorme, indiferent de condițiile oferite. Pentru că, de cele mai multe ori, un turist care vine în Deltă pentru prima dată nu mai are chef să revină, dacă nu e cumva pescar împătimit. Ăștia, orice le-ai face, se întorc iar și iar. Dar cineva care plătește 100 de euro pe noapte pentru nimic… Nu, nu e turism, e artileria otomană la Plevna.
Iar transportul în Deltă…
Ei bine, transportul ar fi superb, dacă n-ar fi cea mai mare problemă a zonei. Există o companie care asigură cursele regulate, atât în timpul sezonului, cât și în restul anului. Dar care n-are de ce investi în mai multe vapoare sau catamarane. Se umplu, e drept, vara, când și circulă în fiecare zi, dar mai apoi șomează în mare parte, circulând din două în două zile. Iar fără subvenții, transportul public în Deltă ar sucomba rapid. Cei cu dare de mână se îndreaptă spre bărcile rapide ale micilor investitori. Nimeni nu rămâne pe mal, mai ales în sezon. Dar, totuși, dacă nu te-ai dus în Deltă cu “pasagerul”, ai pierdut o mare parte din farmecul locului.
E 13 și 10 minute.
Pe mal s-a strâns o mulțime pestriță, încărcată ca pentru o expediție spre izvoarele Nilului. Localnicii au cele mai variate încărcături, de la bidoane cu vopsea la materiale de construcții, frigidere, mașini de spălat, televizoare și câte și mai câte. Toate astea se strâng, uneori din timp, la pupa “pasagerului”. Te uiți de sus și vezi ce nevoi mai au oamenii Deltei. Pentru ei, magazinul de bricolaj vine zilnic la ponton, la ore fixe.
Dar mai încărcați încă și mai preocupați să nu-și piardă bagajele sunt turiștii. Văzându-i pe mulți dintre ei, te gândești că fotografiile profesioniste de pe site-urile pensiunilor le-au distorsionat complet viziunea asupra realității. Au trollere impecabile, care până acum n-au suferit nici o zgârietură. Doamnele mai au și tocuri, din când în când. Domnii se gândesc îngrijorați cum vor duce toate bagajele, copiii, lupii, caprele și verzele pe pasarela ce nu pare tocmai solidă. Se deschid porțile spre vapor. Lumea se înghesuie precipitată. Miza sunt scaunele la umbră sau scaunele în general. Tocurile se înțepenesc printre scândurile pasarelei, doamnelor cu rochii vaporoase li se scurge rimelul pe obraji, cu tot cu lacrimile de neputință. Domnii gâfâie sub povara bagajelor. Copiii baleiază între cei doi părinți, indeciși. Dar mulțimea vine ca un tăvălug, impasibilă. Punțile se umplu rapid. Bagaje și copii peste tot. Părinții se înfig la coadă la bar: apă, sucuri, bere, crănţănele. Urmează între două și patru ore de drum, în funcție de destinație.
Agale, apar și călătorii sereni.
Poate într-o viață anterioară au fost hippioți. Sau poate sunt acum, unii întârziați. De ce simt oamenii ăștia nevoia să plece la drum în cele mai ponosite haine pe care le au? Sunt exact contrariul sclifosiților de mai devreme, dar nu-s deloc glorioși. Da, o ardem pe nepăsare, pe jemanfișism, dar de ce oare simt nevoia să bag mâna în buzunar și să le întind un leu? Oare au ce mânca diseară?
Hopaaa, uite-l și pe Lance Armstrong. E fără bicicletă. Și-a dat jos tricoul larg, de continent, și, după ce ne-a uimit cu mușchii perfect sculptați, și-a pus echipamentul mulat și fosforescent. A schimbat și ochelarii cu unii mai aerodinamici, căci pe punte e vânt. Căștile cu bandă, pentru alergare, lasă să se audă, pentru puțină vreme, o muzică greu de definit. Sigur e că de acolo ies niște zgomote. Nu e sigur ce fel de zgomote, însă.
La început, până când vaporul
depășește cotul Tulcei, se fac poze în draci. Arhivele vor fi pline cu imaginea falezei tulcene, din mii de unghiuri diferite. Poze la care nimeni, niciodată, nu se va uita. Dar să fie.
Încet-încet, agitația se potolește. Băi, nene, da’ ce facem noi patru ore, patru ore jumate? Facebook, poze, Facebook, poze, aaa, n-am semnal… Hai, mă, hai mai repede. Vezi, tontule? Ţi-am spus să mergem cu un particular? Costa aproape la fel, da-n două ore eram la Sulina. Și ce vedeau copiii, fă, din frumusețile Deltei? Da’ tu ce vezi? Bere, bere, bere. Zici că Dunărea-i din bere. Lasă-mă, fă, că sunt în vacanță, să-mi priască și mie…
Gata, pasagerul e la pontonul
din Sulina al Navrom. Osteniți de drumul lung, turiștii abia se mai mișcă. Poate își dau seama, în sfârșit, că au fost prinși în capcană. Până mâine nu au cum pleca înapoi. Iar prețurile pensiunii încep să li se pară cam mari. Bine-ați venit, dragilor. E prima și, probabil, ultima dată când mai călcați pe aici…
Atata timp cat nu vor fi manelisti si pitztipoance tip Mamaia,imi pot cere oricat pe cazare si transport.Este singura mea conditie cand imi aleg o destinatie de vacanta.