Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri în măruntaiele fiarei (II)

Zoom Aventuri în măruntaiele fiarei (II)

Delta este năvodul și nu tagma guvernatorilor

– Domnu’ guvernator…. Nu vă supărați, dar să știți că umblă un zvon prin oraș… Cică o să fiți schimbat până la sfârșitul lunii.

Un director de ceva, un pădurar, un funcționar de la minister, un parlamentar binevoitor, un cunoscut dezinteresat din Tulcea, mereu cineva care trebuia să-mi transmită chestia asta, din două în două săptămâni. Și ca să fie amenințarea mai credibilă, trebuia cel puțin o dată pe lună să fie inclusă în narațiune și deplasarea la București a Căpitanului de Județ, la Guvern, pentru a cere în mod expres asta. O luptă surdă de gherilă dusă cu precădere în presa virtuală locală, un ritual voodoo care trebuia să îmi înmoaie elanul, dorința de a face ceva. Sigur undeva, prin Tulcea, era păpușa guvernatorului cu carmace înfipte în ea. La ce bun să te agiți, să înfrunți, să riști, să-ți bați capul, să nu dormi nopțile, dacă oricum tot te schimbă? Las-o, nene, mai moale cu braconajul, cu bărcile rapide, cu pășunatul în zone strict protejate, cu construcțiile ilegale… Pentru ce? Te schimbă în zece zile și gata… Oricum vine altul și zice că nu ai făcut nimic. Totuși, am stat pe taurul furios doi ani și două luni, timp în care cnezatul local a ajuns la disperare, nu neapărat pentru că eu eram un pericol pentru ei, ci pentru că nu le era ascultată dorința de a pune pe cine vor ei. A fost un timp pe care l-am împărțit între a lupta cu frânele din interiorul instituției, cu ostilitatea puterii politice locale, cu haiducii bălții și cu labirintul abisal din minister.

Printre zvonuri am mai învățat ceva: vrei să pui pe burtă guvernatorul? Să îl legi de birou până la opt seara? Dă-i munți de hârtii de semnat, pentru că important este să nu-l lași să gândească strategii și mai ales să nu iasă pe teren. Într-o zi am dat hârtiile la o parte și l-am luat cu mine pe directorul Comisariatului într-o vizită-fulger la Zaghen, renaturarea de lângă oraș. Am nimerit direct peste un TIR care descărca zeci de saci pe câmpul de lângă lac… Patru tone de îngrășăminte chimice interzise în Rezervație, gata să susțină bunul mers al agriculturii bio, fără chimicale. Nu îl vedea nimeni dintre oamenii noștri, cu toate că era vizibil și din șosea. Și sigur nu era primul transport de genul ăsta. Unde ieșeam, găseam plase nemarcate, pescari “sportivi” cu saci de pește și zeci de lansete întinse pe malul Dunării, bărci pline de plase și pește fără acte…

Am luat barca de la Rezervație, ceva mai mic, nu mi-a plăcut să merg cu navele mari care fac ravagii pe canalele înguste din Deltă. Am condus eu barca până la Mila 23, acolo unde aveam întâlnire cu pescarii. Mă aștepta lumea la ponton, am oprit barca, am legat-o și am urcat pe mal. O doamnă mai plinuță, îmbrăcată tradițional lipovenește, se uită la mine derutată, ridicându-și sprâncenele a nedumerire.

– Dar domnul guvernator nu vine?

– Eu sunt, zic.

Nu au mai văzut guvernator în jeanși, hanorac și cu un rucsac pe umăr, conducându-și barca pentru a veni la întâlnirea oficială cu pescarii locului. Fără costum, cravată, barcagiu, directoraș, fără servietă. Poate Liviu Mihaiu mai umbla așa, dar nu au avut prea mult timp să se obișnuiască cu el. Eram noul guvernator și nu știa nimeni dintre cei care așteptau la Căminul Cultural al satului că, pentru mine, venirea la Mila 23 era ceva deosebit. Cu 39 de ani în urmă pășeam pentru prima dată acolo în ceea ce avea să fie intrarea în Paradis. Eram un adolescent fascinat de pești, păsări, baltă și nuferi, un adolescent care își va pierde adolescentismul revenind an de an, făcându-și bășici în podul palmelor de la ramele bărcii, vâslind ore întregi, săptămâni întregi prin broderia verde de canale și ghioluri.

39 de ani mai târziu, pășeam ca guvernator într-un loc în care Paradisul aproape că nu mai există, având sarcina ingrată de a încerca să salvez ce mai rămăsese. Să aduci Paradisul înapoi pare o misiune imposibilă, chiar și pentru un idealist.

– Problema noastră este că nu se fac decolmatări. Din cauza asta nu este pește, îmi zice apăsat pescarul așezat pe un scaun undeva în dreapta sălii Căminului Cultural. Îl știu, l-am văzut punându-și sculele spre Băclănești acum câțiva ani, când căutam știucă prin zonă. Era doar un puști atunci, acum era un pescar supărat pe Rezervație. Pentru el, în acel moment, Rezervația căpătase chip. Chipul meu.

– Și să mai știți că și atunci când fac decolmatări, nu le fac bine, continuă el. De ce nu ascultă Rezervația de ce spunem noi? Noi știm rostul bălții… Uite, spre Stipoc au dragat canalul și au pus – stânga și dreapta – munți de nămol care au ridicat cu un metru malurile. Pe acolo, în timpul apelor mari de primăvară, apa intră înainte în japșe cu tot cu peștii care se reproduceau. Acum canalul este izolat de japșe, locurile de reproducere sunt astăzi mocirle.

Ar fi trebuit făcute spărturi în maluri pentru a reintroduce zonele de inundație în sistemul natural, asta era clar. Dar cum să le spun că este greu de obținut un buget pentru lucrări de intervenție la o lucrare pentru care statul tocmai a plătit sume uriașe? Că munții de nămol nu respectă indicațiile studiului de impact și nici caietul de sarcini? Cum să le spun că marea majoritate a lucrărilor de decolmatare au fost făcute de mântuială, ani de zile, începute pe bani europeni și terminate magic pe bani de la bugetul de stat, ca să nu iasă deranj cu căpoșii de la Comisia Europeană? Aveau dreptate, răul fusese făcut în numele binelui.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]