Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri în măruntaiele fiarei (XIX) Ziua în care nu mai vin scrumbiile

Zoom Aventuri în măruntaiele fiarei (XIX) Ziua în care nu mai vin scrumbiile

Întotdeauna când ajung la limanul nisipos care desparte Marea Neagră de Deltă am senzația că fac o incursiune în vremuri biblice. Probabil am senzația asta pentru că acolo este un permanent tumult al zămislirii lumii, un joc al formelor schimbătoare în care stuful bălții și valul mării desenează nestatornic un fragment de continent cu margini vremelnice. Se simte în peisajele mângâiate de vântul sărat ceva din ecoul Potopului, este fără doar și poate un loc în care sfârșitul se disipează într-un nou început, așa cum scoicile sfărâmate se pierd printre grăunțele de munți, șlefuite și aduse de fluviu pentru a desena cu nisipul plajei linia unde se sfârșesc valurile și începe marea. Am ajuns la Perișor la începutul primăverii, alături de o echipă de filmare, se întâmpla cu un an înainte să devin al doisprezecelea guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării. Pescuitul scrumbiei era în toi, am găsit pescarii pe malul marii scuturând scrumbiile din plase și am făcut atunci un interviu cu un pescar care încerca paralela cu belșugul de scrumbie din anii ’80 și sărăcia prezentului. Înțelegeam atunci că vinovați pentru  afectarea migrației scrumbiei sunt curenții care s-au schimbat, nu neapărat pescuitul în devălmășie și braconajul.

La doi ani distanță știam deja că, dincolo de scrumbiile din plase, la unii dintre  pescarii pe care îi filmasem atunci la Perișor sunt secrete întunecate, venite din negrul icrelor de sturion. Și mai aflam că Brațul Sf. Gheorghe devenise cea mai importantă poartă de intrare a scrumbiei pe Dunăre, ceea ce i-a micșorat acestei specii șansa de a ajunge în amonte, în zonele de reproducere. Lovitura cea mare nu se mai dă pe Dunăre, ci pe mare. Acolo se ia cea mai mare parte din tainul de scrumbie, multă pleacă pe piața neagră și nu apare în cifrele oficiale care ar trebui să determine efortul piscicol făcut de această specie și stabilirea noilor cote care să nu pericliteze capacitatea de regenerare a stocurilor de scrumbie. An de an, cifrele mincinoase nu fac decât să diminueze constant șansele scrumbiei de a mai face tainicul drum din mare în fluviu și înapoi și în deceniul următor. Ce scapă de plasele puse pe mareintră în plasele de la Gura Brațului Sf. Gheorghe. Peștii intră ca într-o pâlnie, pentru că jumătate din deschiderea Dunării  este barată de o dună de nisip, iar în jumătatea liberă plasele dijmuiesc fără milă coloanele argintii, șerpuitoare. Ce scapă este prins în următorii kilometrii de Dunăre, astfel că, la Tulcea, scrumbiile nici nu mai formează bancuri compacte. Deja la Galați și Brăila nu prea mai ajunge nimic, iar Festivalul Scrumbiei se ține de ani de zile în aceste orașe dunărene cu hering și cu macrou. Șansa ca la Călărași să mai cadă în plase câte o scrumbie este puțin mai mare decât prăbușirea unui meteorit pe clădirea Primăriei.

Am asistat la multe ședințe organizate de federațiile pescărești  la sediul Rezervației, în care subiectul fierbinte a fost scrumbia. Erau scandaluri interminabile între pescarii din amonte și cei din aval, toate încercările de a face în așa fel încât și scrumbia să se mai poată reproduce fiind total eclipsate de  disensiunile dintre cei care o doreau în plase. Vremurile în care o barcă aducea la cherhana o tonă de scrumbie sunt apuse, astăzi 100 de kilograme putând deveni oricând mărul discordiei între pescarii din Sf. Gheorghe și cei din Mahmudia, de exemplu. Și cu cât scrumbia este mai puțină, cu atâta conflictul dintre pescari este mai acut. Probabil că, la un moment dat, doar o măsură asemănătoare cu cea care a interzis pescuitul sturionilor ar putea da o șansă scrumbiei, măcar pentru o perioadă de câțiva ani. Însă cu siguranță că asta va declanșa o revoltă locală, renunțarea la idee și prelungirea agoniei pescuitului la scrumbie până când acest pescuit își va pierde din importanța economică datorită lipsei peștelui.

În primele luni de mandat la cârma Rezervației am făcut o deplasare la Jurilovca, acolo unde m-am întâlnit cu pescarii Razelmului pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă. Practic,de acolo a pornit ideea de a organiza un comitet ad-hoc de pescari cu care Administrația Rezervației să se  întâlnească periodic în vederea stabilirii unor propuneri legislative, menite să protejeze resursa acvatică și să sprijine astfel  activitatea pescărească din Deltă. Acolo l-am reîntâlnit pe pescarul cu care făcusem interviul la Perișor, era printre cei ce răspunseseră chemării mele de a veni la întâlnire, iar printre nemulțumirile pescarilor de la Razelm braconajul era cap de afiș. Incursiunile banditești ale unor indivizi din Sălcioara, braconieri profesioniști, care activează în Razelm, păreau să fie deja scăpate de sub control. Nici Jandarmeria, nici Poliția Deltei și nici Comisariatul Rezervației nu aveau cum să lupte cu aceste grupuri foarte bine organizate, care au puncte de observație permanente pe maluri, care folosesc binocluri – inclusiv cu vedere pe timp de noapte – pentru a sesiza apariția organelor de control și a da semnalul ieșirii de pe apă. Pescarii care au avut ponturi pentru autorități despre activitatea acestor  braconieri au primit mai devreme sau mai târziu amenințări cu moartea și s-au trezit cu plasele distruse. Cum au aflat bandiții cine i-a dat în gât? Greu de spus.Oricum, la sfârșitul întâlnirii de la Jurilovca, pescarul cu care făcusem interviul la Perișor s-a apropiat de mine și mi-a zis cu voce scăzută, mai mult furișat, că ar vrea să vină pe la Rezervație pentru a discuta ceva. I-am spus că îl aștept și i-am dat numărul de telefon ca să mă anunțe când vine.

Omul s-a ținut de cuvânt și a venit. A venit pentru a-mi povesti câte ceva despre braconajul din zonă, mi-a dat detalii importante, câteva nume, locuri, metode de braconat. A plecat omul și mi-a atras atenția că a avut încredere în mine și că speră să nu se întoarcă împotriva lui această încredere. I-am promis că nu voi sufla un cuvânt despre identitatea sursei, am făcut rapid o ședință restrânsă, pentru a mă asigura că nu răsuflă nimic. Rezultatele acțiunii au fost îmbucurătoare, o vreme nu am mai auzit despre acel pescar nimic, a trecut un an de atunci și, la una dintre ședințele de la Rezervație cu pescarii, l-am văzut din nou. Era cătrănit, mi-a zis că după ce a fost la mine, chiar de a doua zi, au început să-l controleze zilnic cei de la Rezervație, cei de la Frontieră și tot așa. Au început să-i găsească nod în papură, să-l amendeze…

–M-a văzut atunci cineva din Rezervație că am ieșit de la dumneavoastră din birou, domnu’ guvernator. S-a aflat că am stat de vorba mai mult, unii s-au prins… chiar dacă nu au auzit ce am vorbit noi…

Mă simțeam vinovat și, în același timp, neputincios. Lupta cu braconajul în Delta Dunării semăna din ce în ce mai mult cu un capitol din Don Quijote de la Mancha. Nu morile de vânt mă speriau, ci Rocinante, mârțoaga dependentă de morcovul braconierilor.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    asteptam episodul de saptamina asta.
    Mai apare?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]