Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri în măruntaiele fiarei (XVIII): Nero imperator, cu barcă și motor

Zoom Aventuri în măruntaiele fiarei (XVIII): Nero imperator, cu barcă și motor

Cred că îl chema Butelchin. A trecut mult timp de atunci – era Mila 23, cu 42 de ani în urmă –, băteam palma cu nea Butelchin, un pescar ieșit la pensie, care făcea în acele vremuri ceea ce noi numim astăzi turism tradițional. Ne-am înțeles la preț și ne-a oferit o lotcă și o cameră în casa lui tipic lipovenească. Pentru noi era maxim, pescuiam toată ziua din lotca de lemn dat cu catran, iar seara ne culcam în camera răcoroasă destinată oaspeților. Atunci aflam pentru prima dată că orientarea caselor în baltă ține cont de crivățul iernii și de soarele arzător al verii. Aveau dormitorul de vară orientat spre nord, iar iarna dormitorul se muta într-un fel de sufragerie unde trona  „lijanca” – o sobă joasă, la orizontală, care în vreme de geruri năprasnice se transforma fără probleme în pat. Forma orizontală venea și de la faptul că nu lemnul era materia primă pentru focul din sobele pescarilor, ci stuful. Stuful adunat în mănunchiuri care, odată aprinse, degajau pe timp de iarnă o forță calorică mai mare decât lemnul, același stuf care în timp de vară era pavăza acoperișului în calea razelor fierbinți ale soarelui. Aveam să aflu mult mai târziu că aerul nostru condiționat, cel de toate zilele încălzirii globale, a fost inventat cu sute de ani în urmă în casele din lemn, chirpici și stuf ale locuitorilor din Deltă.

O plimbare prin satul Mila 23 de la sfârșitul anilor ’70 era o incursiune într-o lume picturală dominată de albastrul deschis al lemnăriei caselor acoperite cu stuf. Gardurile erau și ele tot din stuf, ceea ce nu doar dădea o notă tradițională aparte, ci arăta modul prin care localnicii duseseră aproape de perfecțiune coabitarea cu balta și smârcurile. Malul satului îngemăna iarba grasă a grindului umbrit de sălcii bătrâne cu nuferii și izma de baltă printre care se strecurau la odihnă lotcile lipovenilor. Era îngemănarea universului terestru, dominat de tradițiile adânc înrădăcinate în felul de viață al localnicilor cu frică de Dumnezeu, și a universului acvatic ce transformă „balta” într-un paradis în care legile darwiniste erau psalmii celeilalte religii ce rânduia viața făpturilor necuvântătoare de o parte și de alta a oglinzii apei. Cele două religii coexistau în sufletul celor din sat, așa cum palma aspră și bătătorită de lemnul vâslelor se aduna cu degetele împreunate ale mâinii pescarului în semnul crucii făcut în fiecare dimineață, înainte să plece la vintire.

Te-ai aștepta ca trecutul și prezentul Milei 23 să aibă drept numitor comun stuful. Chiar ai fi tentat să te arunci într-o definiție a civilizației lacustre deltaice care gravitează în jurul peștelui și al stufului. Peștele este astăzi din ce în ce mai puțin, iar stuful din acoperișuri și din garduri aproape că a dispărut odată cu casele din chirpici. Așa cum s-a întâmplat peste tot în Deltă, în pofida legislației menite să păstreze caracterul tradițional al arhitecturii zonei, casele cu termopane au năpădit grindurile încorsetate de bolovanii digurilor. Lotcile de lemn au fost înlocuite de bărci rapide din fibră de sticlă, vâslele cu motoare de sute de cai-putere, iar sălciile și nuferii au devenit o amintire strivită sub bolovănișul ciclopic care alcătuiește astăzi linia malului. Din toată exploatarea de stuf de pe vremea comunistă, destinată în primul rând fabricilor de celuloză, astăzi au rămas doar două zone concesionate, ce produc marfă destinată exportului spre Germania. Delta Dunării are cele mai mari suprafețe de stuf din Europa, însă arta de a face acoperișuri din stuf aproape a dispărut aici. Nici măcar cele patru tone la care localnicul are acces gratuit nu sunt folosite. Cu toate astea, dincolo de toate schimbările majore, o privire atentă îți arată că trecutul bălții se sprijină totuși în două puncte de prezent: un punct de tangență a vremurilor este crâșma satului (schimbări nesemnificative, doar de etichete pe sticle), al doilea este fumul care se înalță în coloane negre spre cer, din octombrie și până prin mai. Incendierea stufului este religie, iar în baltă nu te joci cu religia. Arderea stufului se face din moși-strămoși pentru regenerarea rapidă a acestuia, pentru a nu se forma „bahna”, acea ciulama de stuf putrezit care otrăvește lacurile și canalele. În general, acest procedeu, care urmărea în fapt producerea de stuf de calitate pentru uz local și industrial, ținea cont de momentul în care viața se trezește din somnul iernii, era o lege nescrisă că nu dai foc la baltă când păsările au sosit și se pun pe cuiburi. Astăzi legea este scrisă, dar din ce în ce mai mulți localnici o nesocotesc. În fiecare primăvară, cerul nopții se înroșește din cauza incendiilor ce cuprind Delta, incendii puse, chipurile, tradițional, chiar și când ouăle de lișiță, gâscă, rață sau egretă sunt în cuiburi deja.

În ultimii ani, piromanii au luat cu asalt Delta, punând în pericol inclusiv vatra satelor. Greu de prins, acești indivizi par să nu urmărească totuși regenerarea stufului, pe care oricum nu prea îl mai vrea nimeni. În schimb, vezi grinduri incendiate, sălcii arse, pare totul o joacă de copii plecați de acasă cu chibriturile la ei. Am observat că după astfel de incendieri de grind apar „adăposturi” pescărești, țarcuri cu porci… Curăță locul. Sălciile se usucă și vor fi tăiate cu argumentul că și așa sunt terminate. Apa caldă de la pensiuni și căldura din case se fac acum cu centrale termice în care arde lemnul sălciilor, nu stuful.

Mergem mai departe pe canal, știu deja că au monitorizat efectele incendierii, păsările sunt deja pe cuiburi, au găsit șerpi prăjiți, ouă fierte. Incendierea se face din mersul bărcii, este aproape imposibil să-i prinzi. La Histria au dat foc cu o zi înainte, iar focul a mistuit hectare întregi, lăsând în urmă imagini de coșmar cu păsări carbonizate, ouă înnegrite, țestoase fierte în suc propriu, șerpi arși și animăluțe pârlite, greu de identificat. La Mila 23 dăm peste un alt gen de incendiu – au dat foc la „groapa” de gunoi din plaurii de peste Dunărea Veche. Au ars ambalaje, PET-uri, dar și cuiburi de rațe și câțiva pui de lebădă. În toamna trecută am avertizat primarul de la Crișan să ia gunoaiele de acolo. Între timp s-au adunat alte gunoaie și sezonul turistic începe cu o curățenie de primăvară.

– Ce ai găsit pe acolo? mă întreabă amicul din Tulcea la telefon.

– Dezastru… Foc pus de mâna oamenilor inconștienți…

– Nu are legătură cu stuful, cu primenirea, e vrăjeală. Îți zic eu… Are legătură cu vacile alea subvenționate cu bani europeni. Dau foc la stuful vechi pentru a face loc vacilor băltărețe în plauri, să pască sulițele proaspete de stuf crud. Delta e pășune, domnu’ guvernator, nu te-ai prins? E fermă UNESCO.

Mai este puțin și sosesc primii turiști ai sezonului, fără să știe că pe obrazul Paradisului deltaic încă mai este funinginea Infernului din plauri. Pe timp ce trece, biodiversitatea își mai găsește adăpost doar în cuvinte frumoase, spuse pe la adunări și simpozioane de mai-marii județului și de guvernanți, ori în prezentări la târguri de turism. Nea Butelchin a murit de mult, nepoții lui s-au așezat în Italia, iar în locul casei lui cu lijanca este acum o pensiune cu piscină, gazon și borș pescăresc cu pește din import.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]