Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri în măruntaiele fiarei(XVII) Adio, baltă

Zoom Aventuri în măruntaiele fiarei(XVII) Adio, baltă

Acum 30 de ani, Delta Dunării a devenit Rezervație a Biosferei, întrând în patrimoniul natural universal UNESCO. Dacă ar fi întârziat căderea regimului comunist cu trei ani, cu siguranță că din Deltă nu ar mai fi rămas decât Brațele Dunării, fermele piscicole cu crap chinezesc, orezul, știuleții de porumb și rapița. Desecările și agricultura au fost cei mai mari dușmani ai acestui colț de țară blagoslovit de natură, iar în 1991 încă erau speranțe pline de optimism că nu doar am oprit ticăloșia agricultorilor de pripas, ci și că vom reuși  să refacem paradisul japșelor și ghiolurilor acolo unde tractoarele răscoleau rizomii stufului, într-un război absurd cu mlaștina adormită sub colbul câmpului agricol.

Era la început de ani ’80, undeva la intrarea în ghiolul Băclănești, contemplam din lotca închiriată în Mila 23, cu 100 de lei pe zi și buletinul lăsat gaj la lipovean, superbul peisaj, o oglindă amețitoare presărată cu nuferi și învăluită în parfumul florilor de brădiș. Era cântec de broaște, bâzâit de albine și zgomot de aripi, un tablou viu cu fundal de școală flamandă din care nu puteau să lipsească norii dramatici, rostogoliți peste linia subțire de stuf a depărtărilor. Trăiam asta, respiram asta, devoram cu privirea imaginea și îmi închipuiam că fusese pictată de penelul  miilor de aripi de păsări care vâsleau în aerul fluid de primăvară, amestecând culorile văzduhului. Visam că dincolo de fundalul acestui tablou se află încă un tablou,și încă un tablou, imagini  la fel de tulburătoare, care așteptau să fie descoperite. Doar bășicile din podul palmelor muncite de multele ore de vâslit mi se păreau atunci că îmi pot sta împotrivă. Delta mi se părea un infinit tangibil, ghemuit undeva dincolo de orizont, la capătul labirintului de canale și ghioluri.

Apoi a venit un moment mult mai prozaic, spre sfârșitul anilor’80. Era efervescența distrugerii  pe care o conștientizam, știam deja că infinitul era mincinos și că, dincolo de Băclănești, paradisul bălții se curma abrupt în lama plugului. Câmpul Chiliei arunca spre albastrul cerului coloane de fum negru din eșapamentele tractoarelor obosite, acolo unde fuseseră zeci de ghioluri, sute de japșe și canale. Nu păsările amestecau albastrul de acuarelă al cerului cu spuma albă a norilor, ci palele elicei elicopterului lui Ceaușescu care venea  la Chilia Veche într-o vizită de lucru, pentru a gusta victoria agriculturii comuniste în Deltă. Pe canalul Războinița am fost oprit din migrația mea diurnă spre locurile cu știucă de un domn corpolent, cu burtă de partid, păr încărunțit și voce aspră de securist. Mi-a spus pe un ton poruncitor să urc pe puntea navei impunătoare care își făcuse loc prin apa mică, acoperită de lintiță în care se ascundeau broaște nedumerite. Era o navă albă, Labanul scria pe ea, nava de protocol a Securității. La bord era nimeni altul decât șeful Securității Tulcea, aflat în misiune, așteptând sosirea Tovarășului.

–Ia loc, mi-a zis el, făcându-mi semn să mă așez pe scaun la masa de pe punte.

– Nu știi că nu este voie astăzi să se circule pe canale? mă întreabă el cu un ton destul de moale, semn că nu o să plec de pe navă cu milițianul de la Crișan.

Cu siguranță că aveam o privire nătângă, de om care nu prea înțelege mare lucru din întrebare. Mai târziu aveam să aflu că sosirea Tovarășului în Deltă însemna și oprirea circulației bărcilor pe canale, așa cum erau oprite mașinilela intersecții, prin orașe, când trecea cel mai iubit fiu al poporului. Numai că Ceaușescu și-a schimbat în ultimul moment planul și de la cabana lui de la Uzlina a plecat spre Neptun, pe Litoral. Baștanul nostru era așadar la datorie, dar în afara programului, dovadă fiind șprițul rece care aburea în pahar, pe masă. Apoi l-a chemat pe Ionel, un ospătar cu haină albă și papion roșu, cu șervet alb pe mână.

–Da, șefu’…

– Adu un șpriț rece și la tânărul…

Eu eram prea speriat să zic mulțumesc, așa că am fost spectatorul mut, ideal pentru nevoia de discurs a baștanului apăsat de singurătatea bălții.

–Vezi tu toate astea? îmi zise el cu o voce mai prietenoasă, arătând cu privirea spre Băclăneștiul care nu se zărea, dar care se putea intui din hărmălaia îndepărtată a păsărilor. Toate astea nu vor mai fi, continuă el, oftând.Ăsta este mersul lucrurilor, ăsta este viitorul, așa trebuie să facem, agricultură pentru a hrăni poporul.

Monologul lui mi se părea atunci ca o condamnare la Apocalipsă. Totuși simțeam o părere de rău și resemnare în ce zicea el, dar și neputință vinovată. M-a lăsat în pace, mi-a oferit un șpriț rece și asta a fost. La câțiva ani distanță, Ceaușescu era mitraliat la Târgoviște, iar Băclăneștiul fusese salvat. Anii au trecut și agricultura a revenit în forță, nu am reușit să renaturăm decât o mică parte din desecări. Rezervația a pierdut la sfârșitul anilor ’90 lupta cu agricultorii, cu chimicalele. În 2017 soseam la Tulcea pentru a prelua funcția de guvernator, conștient că va trebui să țin piept asaltului chimicalelor, tractoarelor și combinelor. Preluând suprafețele din piscicultură, cu o permanentă ofensivă în a lua locul zonelor de grind acoperite de stuf și papură, agricultura nu doar că nu a făcut loc apelor, ci și-a mărit substanțial aria de acțiune, iar astăzi Rezervația are mai puțin luciu de apă decât pe vremea lui Ceaușescu. Renaturarea de la Carasuhat poate să apară astfel un accident fericit, mai ales că fusese făcută pe islazul Primăriei Mahmudia, la inițiativa primarului. Un dig firav, care pe jumătate din lungime nu avea înălțimea indicată în proiect, amenință inundarea câmpului agricol aflat pe cealaltă suprafață a îndiguirii. Renaturarea a însemnat apă, păsări, pește și turism, inclusiv braconajul de rigoare, numai că nemernicia execuției digului putea pune Rezervația, în fiecare primăvară, pe vremea apelor mari, la plata unor daune imense către agricultor în caz de inundare. Litigiile nesfârșite dintre Primărie și concesionarul agricol, amenințările la adresa Rezervației, care preluase administrarea acestei renaturări, demonstrau că apa, balta, nu sunt dorite în Deltă, interesele agricultorului fiind mai importante decât recuperarea paradisului pierdut. Nu intru aici în detaliile afacerii renaturării devenite un coșmar pentru autoritățile locale, însă mi se pare un studiu interesant de caz pentru cei care sunt curioși să o facă. La 30 de ani de la înființarea Rezervației, puterea politică locală consideră agricultura din Delta Dunării pilonul principal de dezvoltare locală. Am ținut piept cu greu ofensivei agricole din postura de guvernator, reușind totuși  să încetinesc înaintarea tractoarelor și combinelor. După plecarea mea de la Rezervație, în doar șase luni, fuseseră trecute din piscicultură în folosință agricolă nu mai puțin de 5.000 de hectare și poate ar fi continuat în același ritm aratul incintelor piscicole dacă nu ar fi fost o schimbare de butoane la Palatul Victoria… Continuarea visului lui Ceaușescu se măsoară astăzi nu în producție cu tone la hectar, ci în subvenții cu bani europeni, care dau iluzia că picturalul infinit deltaic poate să încapă în sume cu multe zerouri.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]