Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventuri într-o curte interioară

Zoom Aventuri într-o curte interioară

Dacă ar fi nimerit pe o traiectorie norocoasă, cred că Mircea Nedelciu ar fi fost nu numai cel mai important prozator român din generaţia 80, dar ar fi avut şi o meritată carieră internaţională. A murit mult prea devreme.

Chiar dacă n-am fost un textualist ca el, îi datorez mult din începuturile mele ca prozator, iar ca prieten îmi lipseşte şi azi. Cînd i-a apărut cartea, am fost fericit să o citesc. Proza românească începuse brusc să sune altfel. Căpătase vocea generaţiei noastre şi se deschisese lumii din jur cu o inteligenţă, un umor şi o ingeniozitate fără cusur. În loc să alerge după personaje exemplare mai din trecut şi în loc să se bage şi el în respectabila proză cu dezvăluiri din anii '50 şi cu aluzii la deceniile care au urmat, Nedelciu scria despre nişte adolescenţi care îşi trăiau greşelile, clipele de fericire şi speranţele, ca şi cum ei ar fi fost protagoniştii momentului şi cei care fac istoria.

Liceeni la internat, un prinţ al navetismului, Gioni Scarabeu, nişte fete dintr-un cămin de nefamilişti, un tip eliberat din puşcărie, totul văzut din interior în formule narative de o cuceritoare noutate.

Pînă să-i apară volumul, auzeam din cînd în cînd la cenaclul Junimea condus de profesorul Crohmălniceanu despre un anume Nedelciu. Şi apare într-o zi, un tip zîmbitor, dar hotărît, îmbrăcat într-o scurtă de călător, şi ne citeşte o proză în versuri, fără poticneli, şi fără să stîrnească obişnuitele îndoieli de cenaclu.

Cei mai vechi îl cunoşteau. Erau prieteni cu el şi vorbeau într-un limbaj aparte, cel al textualismului. Am recunoscut în el un tip trecut prin viaţă, iar ca scriitor mi se părea strălucitor şi în povestiri şi în ceea ce spunea. Pe atunci era ghid la ONT, colaborator extern, cînd se nimerea – atunci avea bani şi ieşea în faţă. Cînd nu se nimerea, trăia din împrumuturi sau făcea foamea cu discreţie.

Crescuse la ţară, dar nu era copil de ţăran. Făcuse internatul la şcoală şi naveta între Fundulea şi Bucureşti, cunoscuse căministe care trăiau în blocurile arondate cîte unei fabrici şi făcuse şi puţină puşcărie ca „valutist”. Cînd începea să aibă încredere în tine, zîmbetul de om care îşi cucereşte fără probleme locul în viaţă îi dispărea, Devenea serios şi, fără să patetizeze, vorbea sceptic despre România pe care o cunoştea de pe urma călătoriilor sale prin ţară ca ghid.

Era curios, intra în vorbă cu oricine i se părea interesant, încît aflase nenumărate poveşti pe care ţi le spunea ştiind să găsească şi un sens ascuns în ele. Ca şi adolescenţii lui din Aventuri într-o curte interioară avea o sensibilitate specială, în răspăr, şi sub aparenţa de tip miştocar se ascundea bonomia unui mare iubitor de oameni. Nu accepta nimic doar fiindcă aşa era. Raţional şi om cu sistem voia să ştie de ce, înainte de a primi lumea şi întîmplările ei în curtea lui interioară.

1 comentariu

  1. #1

    De unde pot face rost de cartea asta? Vreau atat de mult sa o citesc si nu se gaseste nicaieri :((

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale