Pe lîngă șarpele de mașini care se tîrăște între cele două Eforii, un elefant adevărat gonește cu spatele. Urechile îi flutură în față, trompa i se bălăngăne prin norul de praf lăsat în urmă, iar pachidermul urlă înspăimîntat din remorca unui camion Kraz care îl hurducăie pe drumul de pămînt. Sînt 36 de grade la umbră. Circul Orlando și-a trimis animalele să facă impresie în stațiuni, așa cum a procedat Hannibal la Cannae. În cabină sînt doi pakistanezi falși, rumeniți sub soarele Ferentariului, care avîntă basculanta, cu tot cu elefant, pe sub crăcile prea joase ale plopilor uscați. O pată udă se întinde pe obrazul lui Ramu. Animalul rage pe măsură ce rupe cu spinarea ramuri de grosimea unui om, iar din mașinile strivite de bagaje pe șoseaua paralelă se ridică și se adună într-un nor uriaș mînia neputincioasă a celor ce au plîns în hohote, acum treizeci de ani, la Vandana, la Vagabondul și la Prietenii mei, elefanții.
De la Năvodari la Vama Veche, litoralul românesc pare un neîntrerupt festival de film african, cu decoruri copiate cînd după neorealismul italian al lui Visconti, cînd după războiul din Iugoslavia. La nord de Mamaia, unde acum cîțiva ani se întindeau cele mai frumoase campinguri sălbatice din Europa, se ridică un labirint de cazemate imobiliare, un Lego de beton și termopan mai pustiu ca deșertul Gobi și mai deprimant ca pactul de coabitare Ponta-Băsescu. Arabul care vinde poporului român șiștaok și makanek la Spring Time a zidit în buza mării o perdea de blocuri jalnice, pentru care ar fi fost executat fără judecată în țările civilizate, dar în care, la noi, s-a mutat protipendada politică și tabloidă a anilor 2000. În spate, pe alte sute de hectare de rezervație naturală cotropite de beton, nu calcă nimeni. Nici un hominid n-a fost văzut mutîndu-se în zecile de blocuri strîmbe și înghesuite, iar clinchetul de lanțuri care se aude noaptea vine de la fantomele cortiștilor clujeni, morți de inimă rea.
Costineștiul arată ca Bobonete mîncînd șaorma, încălțat cu șosete flaușate. Bombardată cu tarabe mai devastator decît a fost bombardată Dresda cu bombe, stațiunea tineretului comunist își savurează boala degenerativă. Puhoiul de nimicuri care sclipește din rafturi e cu mult sub standardul plasticului chinezesc, părînd a fi produs intrauterin de copii indonezieni orbi. Dacă te atingi de hrana locului poți, practic, să-ți alegi moartea: ori intoxicat cu hamsie prăjită în uleiul perioadei Iliescu, ori cu mici provenind din animale ale căror oase s-au transformat în petrol. Există, desigur, Vox Maris, dar, ca orice oază de civilizație, e apărată de metereze înalte, capabile să țină la distanță valurile de zombi rîgîind a usturoi.
Neptunul își etalează cu nostalgie igrasia și molozul. Hotelurile în care, în anii '80, elita comunistă bea rom Havana de cinci ani aduc azi cu pozele de la Cernobîl. Întreprinzătorii frați Micula sînt și aici. Au pus gratii la ferestrele unde rîdea pe vremuri clasa muncitoare. Au cumpărat clădirile pe nimic și au întins paragina deasupra. Gloria lui Ceaușescu zace pe asfalt, ca una dintre victimele lui Rîmaru, fără ca cineva să fi prins un făptaș. În tot acest peisaj depresiv, care nu dispare nici cu Xanax, nici cu bere la pet, strălucește ca un far de coastă complexul “Cireșica”, dar acolo bea și dansează cu țigăncile președintele României.
Olimp e o stațiune care îl poate inspira pe Daniel Defoe să scrie și mai apăsat Jurnal din anul ciumei. Hotelurile-turn din care se văd vapoarele cu berbecuți dispărînd în zare cu tot cu hayssami arată ca niște hoituri în picioare, proptite de aerul gol și de liniștea de mormînt. Ansamblul Panoramic-Belvedere-Amfiteatru, nestemata Comitetului Central, e o favelă părăsită și de cîini. Cît despre plajă, ai face bine să te abții, cu toate că există nisip sub covorul de sticle și cutii. Spune-i copilului că în apă așteaptă Marele Alb, dacă nu vrei să pută a alge stricate pînă la reînceperea școlii.
Desigur, există și stafia celei ce a fost Vama Veche. Dar dintre cei care s-au aventurat la sud de 2 Mai, nimeni nu s-a mai întors.
