Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Aventurile penale ale unui candidat la funcția de rector al UMF “Victor Babeș”, Timișoara

Zoom Aventurile penale ale unui candidat la funcția de rector al UMF “Victor Babeș”, Timișoara

Așa cum am scris în numărul trecut al publicației noastre, medicul timișorean Virgil Păunescu, născut Vergică Gălușcan, a fost scăpat anul trecut de un dosar penal în urma unor manevre fățișe ale procuroarei DNA Ionela Crina Bălan. Dar ce făcuse mai exact Virgil/Vergică Păunescu/Gălușcan?

Pe când Păunescu/Gălușcan era consilier prezidențial, a intervenit pe lângă Georgeta Bumbac, director general în cadrul Ministerului Sănătății – Serviciul de buget-finanțe, pentru ca ministerul să aloce Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara fonduri pentru achiziția unor echipamente medicale. Scumpe, dar necesare. Ca urmare a intervenției lui Păunescu, fondurile au fost alocate în mod preferențial din bugetul Ministerului Sănătății. Aparent, aceasta era singura problemă pe care o avea rețeaua din Timișoara, fondurile publice, căci licitația pentru aparatură era ca și câștigată.

Pentru servciile sale, Virgil/Vergică a primit de la firma VFI Medica SRL, cadou, renovarea unei proprietăți din Orțișoara, județul Timiș. Proprietatea se afla în proprietatea firmei Agro-Vlad SRL, în acționariatul căreia se afla și fiica lui Virgil Păunescu, Elena Alexandra Păunescu, deținătoarea a 50% din acțiuni. Elena Alexandra Păunescu, fiica lui Virgil Păunescu, primise acțiunile la Agro-Vlad SRL în 2011, de la o altă rudă a tatălui său, Lixandra Gălușcan.

Așadar, Virgil Păunescu face rost de bani. Dar banii trebuiau cheltuiți cu folos și cu dedicație. Așa că banii se duc fix, dar fix către firma VFI Medica SRL, al cărei acționar principal este Vlad Francisc Iman.

În mod absolut providențial, Vlad Francisc Iman a fost asociat în cadrul VFI Medica SRL cu Bogdan Ciprian. La data de 13.08.2012, cu sprijinul lui Virgil Păunescu, Bogdan Ciprian este numit manager al SCJU Timișoara și se retrage din acționariatul VFI Medica SRL. Înainte de retragere, însă, primește de la Iman un Audi A8 în valoare de 100.000 de euro. Așa, un avans pentru bunele servicii ce urmau să vină.

Iar ele vin.

VFI Medica SRL obține cam toate contractele de dotare cu aparatură medicală scumpă a SCJUT. Computerul tomograf, angiograful, soft-urile de upgrade pentru tomograf și multe altele sunt achiziționate de către SCJUT numai și numai prin intermediul VFI Medica SRL. Mai mult, achizițiile sunt făcute la prețuri uneori și duble față de prețul pieței. În aceste achiziții, Vlad Francisc Iman folosește o adevărată suveică de alte firme, de la Radius Medica SRL, ulterior devenită VFI Medica SRL, până la VM DESIDER SRL, SC WEST TECH CENTER SRL, SC Karl Storz Endoscopia România SRL, SC 3M PROJECT SRL. Părtașă lui Vlad Francisc Iman la umflarea costurilor de achiziție este Maria Sărăcan, la vremea aceea director financiar-contabil al SCJUT. Acesteia, pentru a-i mulțumi pentru colaborare, Iman îi vinde o casă la jumătate din prețul pieței imobiliare din Timișoara. Curtea de Conturi Timiș estimează prejudiciul creat de manipulațiile grupării Iman-Păunescu-Sărăcan la cel puțin o jumătate de milion de euro. Dar procuroarea Bălan consideră că este neimportant și clasează dosarul, după șase ani de cercetare defectuoasă.

Zilele acestea, Virgil Păunescu este unul dintre candidații la funcția de rector al UMF “Victor Babeș” din Timișoara. Dacă va câștiga, va avea la dispoziție multe fonduri pentru a-și mulțumi și îmbogăți prietenii. Deh, poate mai sunt și alte clădiri de-ale familiei care trebuie renovate…

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Trafic de influenta,luare-dare de mita,constituire de grup infractional organizat…alooo diicot,dna, se aude?

  2. #2

    Nu se aude, ca sunt independenti.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

  • România din ce în ce mai puțin educată

    4 august 2020

    Klaus Iohannis este profesor. Nu și-a mai exercitat meseria din 1997, e drept, acela fiind anul în care a părăsit definitiv catedra pentru un post în administrație. Mai întâi inspector […]

  • Martirii carantinei

    28 iulie 2020

    Printr-o ironie a sorții, săptămîna trecută Marea Neagră și-a luat și ea rația de libertate, fiindcă din două sute de mii de samavolnici care s-au scăldat în lipsa de respect […]

  • Cel mai scump dulap din istorie

    28 iulie 2020

    „Am obținut pentru România o sumă impresionantă, 79,9 miliarde de euro“, a zis președintele Iohannis, și s-au găsit destui să se repeadă să-i pupe mîinile ca unui binefăcător. Banii ăștia, […]