Habar n-aveţi cu ce se mănîncă piaţa asigurărilor din România şi nici pe ce munte de aur stă acest concept care ne doare. Obligaţi prin lege să ne punem viaţa şi onoarea la adăpost, adăpăm această industrie cu steroizi de mare risc. Că unde-s bani e şi niţică lipeală. Marile companii intrate pe piaţă şi-au găsit ac de cojocul lor – contabilul românesc. Iată mai jos un exemplu-şcoală.
Ca la şcoală, trebuie să explic că orice asigurator are în perioada de activitate o minimă marjă a solvabilităţii, conform Ordinului 3/2008. E o formulă grea, frate, cu mult B complex, B care reprezintă prime subscrise, înscrise, brute, asigurări directe, reasigurări acceptate, taxe şi impozite – şi care desfăşoară o aţică financiară peste buna noastră credinţă. La sfîrşit, după ce adunăm, înmulţim şi scădem, rămîne blestemata de marjă. Ei bine, cui s-ar apuca să socotească marja solvabilităţii Allianz Ţiriac i-ar da cu minus. Brusc interesat, curiosul nostru ar dori să scotocească prin conturile Decontări privind intermediarii în asigurări (404) şi Sume datorate intermediarilor în asigurări (422). Ce ciudat, dar conturile nu figurează în scriptele contabile. Ca-n Caragiale, exclamăm din rărunchi: „Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu“.
