Un agent de vânzări din Tecuci care a suferit recent accese de paranoia le-a mărturisit unor prieteni că președintele francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel s-au întâlnit marți la Berlin pentru a purta o discuție urgentă despre el și noul telefon pe care și l-a cumpărat. Potrivit bărbatului, Merkel e întântată de smartphone-ul pe care el și l-a luat pe abonament, părere neîmpărtășită însă de președintele francez. “Hollande a spus că telefonull meu de 3 milioane nu i se pare cine știe ce, dar îl înțeleg, între noi e o rivalitate mai veche”, le-a spus agentul de vânzări prietenilor săi.
Bărbatul spune că a încercat și el să ia parte la discuțiile dintre Merkel și Hollande, însă nu a fost lăsat de autoritățile germane. “Într-un fel, e normal, pentru că se vorbea despre mine, iar prezența mea i-ar fi stingherit pe cei doi lideri europeni. Dacă eram și eu de față, n-ar mai fi spus despre mine tot ce gândeau. Asta se vede foarte clar în momentele în care Merkel sau Hollande vorbesc în public. Niciodată nu se referă deschis la mine pentru că ei știu că eu mă uit și că e posibil să mă deranjeze ce declară ei,” a explicat agentul de vânzări în mod logic întreaga situație.
Localnicul din Tecuci i-a asigurat însă pe prietenii săi că îi pasă prea puțin de părerea Angelei Merkel, deoarece oricând Obama poate pune o vorbă bună pentru el, cum a mai făcut dealtfel de atâtea ori.






