Baruri europene: La Pizza Cresci, Nisa

De fapt, 100 % corect ar fi ca serialul să se numească săptămîna asta "Pizzerii europene": deși dispune și de o tejghea către niște rafturi cu băuturi la care atîrnă diverși consumatori, La Pizza Cresci nu e chiar bar. E, cum îi spune și numele, o pizzerie/pasterie/gelaterie pe care a deschis-o, prin 1956, Signor Cresci, în speranța că, sătui de melci și de brînză împuțită, turiștii din Nisa vor da buzna să savureze o bucătărie ceva mai light. N-a mizat greșit, deși, dacă e să fim corecți pînă la capăt, rețetele au, mai mult decît un italiano vero ar accepta, touch-ul gastronomic local.

Dar să nu anticipăm. Să-ți zic mai întîi cum ajungi: vii de la gară pe Avenue Jean Médecin, principalul bulevard al orașului, ăla care, exact ca la Vama Veche, ținut tot înainte, dă direct în mare, faci la un moment dat dreapta, pe Rue Masséna, și de acolo te descurci singur (atenție, în puzderia de terase printre mesele și scaunele cărora o să slalomezi mai greu decît în Centrul Vechi, s-ar putea să fie un peu difficile să găsești numărul 34). Pentru mine, a fost simplu: am fost cules de la gară de gazda mea niçoază, Erick. La propriu: ne-a așezat pe scuter (rucsacul, sub șa, pe mine, în spatele lui) și ne-a debarcat aici, la masa la care ne aștepta deja prietena sa, Véronique. După politețurile de rigoare, am consultat meniurile; eu am ales o Reine, cu ciuperci (12 euro), și o bere Heineken (alta nu era).

Recomandarea cu jumătate de gură nu vine de la pizza (blat mediu, formă de semilună, mare cît farfuria, înecată în brînză topită, opțional, sos de chili; dacă nu suporți grăsimea, comandă paste – toate tipurile de pizza au brînză sau ulei de măsline în exces), căreia i s-a dus buhul pe toate forumurile turistice că ar fi, cică, cea mai bună din oraș: la foamea mea de călător profesionist, n-am pretenția că posed calitățile critice necesare pentru a fi selecționat în juriul de la Master Chef, ediția franțuzească.

Partea proastă (bună? depinde cine citește) e că La Pizza Cresci e aproape de Promenade des Anglais, faleza de fițe cu boardwalk la Mediterană pentru turiști americani, care se prelungește după asfințit pe Rue Masséna și pe străzile din jur. Deși era joi seară, era full. Și cînd spun full, imaginează-ți o aglomerație (asortată cu o gălăgie) de nuntă la țară, în care mesenii stau scaun lîngă scaun, de nu mai știi care-i nașul, care-i fina, în timp ce alți nuntași se preumblă printre mese și li se uită în farfurie.

A, și încă ceva: nu pot să spun că mă așteptam ca, în țara vinului, berea să fie ieftină. Dar, să dau 7 (șapte) euro pe un pahar cu bere, nu-mi amintesc să fi pățit pe nicăieri. Nici măcar în Scandinavia, unde băutura, la cît de scumpă e, poate fi trecută liniștit în categoria drogurilor.